NOTÃ: Mesajul, mai bine zis, povestea care urmează, nu este gratuită. Cititorii care vor avea plăcerea să o citească sunt invitați de autor să facă o pomenire ( să dea un acatist de pomenire, și mulțumire ) părintelui Cleopa Ilie, într-o biserică română, ortodoxă, în zilele care urmează. Valoarea acatistului este de 1 leu ( 1 RON ). Mesajul se adresează unor creștini de onoare. Cei care au onoare, și nu vor dori să urmeze dorința mea ( a autorului ), sunt invitați să nu citească povestea din mesajul de mai jos. Cei care nu au onoare, și o vor citi, fără a da acatistul ( cu valoarea menționată ), să aiba în vedere că vor avea față de mine această datorie, pe lumea de apoi.



POVESTEA PÃSÃRILOR CÃLÃTOARE



Primăvara, vara, toamna, sau iarna, păsările pleacă în țările calde. Cum, nu toamna? Nu. De la o vreme, anotimpurile concurează și ele, ca și oamenii, pentru supremația mondială.. Așadar, păsările au plecat spre țările calde cu avionul, cu trenul, cu autoturismul, sau cu autocarul. Cum, nu au zburat până în țările calde? Nu. Păsările nu mai zboară demult. Ca și oamenii. Păsările zburau cu aripile, oamenii zburau cu visele. Dar timpurile acelea sunt atât de îndepărtate, încât doar păsările bătrâne își mai aduc aminte de zbor. Ele au zburat chiar, odată. Dar acum, la bătrânețe, nu mai au putere să zboare. Stau doar în cuib, și mai povestesc, câte unui nepot, care se joacă pe calculator, cum zburau odată. Ar dori chiar să-l învețe să zboare. Dar nepoții, cu căștile la urechi, ochii în ecran, și microfonul în fața buzelor, sunt atât de ocupați să se joace de-a zborul pe calculator! Nu au timp de poveștile lor.

Ajunse în țările calde, păsările și-au căutat, înfrigurate, un serviciu. Dar nu era atât de ușor. Întâi, trebuiau să învețe bine limba acelor țări. Apoi, istoria și geografia lor. Apoi, să dea multe, multe interviuri, să completeze multe, multe formulare, și să aștepte. Ce să aștepte? Norocul de a obține un loc de muncă. Cum, nu erau locuri de munca pentru toate păsările care veneau în țările calde? Nu. Nu erau destule nici pentru păsările din țările calde. De aceea, păsările de pretutindeni trebuiau să învețe mult, și numai cele mai inteligente, și îndemânatice, și muncitoare, și puternice , erau angajate, și primeau un salariu. Dar păsările slabe? Să nu vorbim despre ele. Se întorceau în țara frigului. Și salariile? Știi, salariile păsărilor venite din țările reci erau cel mult la jumătatea celor din țările calde. De ce? Pentru că legile din țările calde ofereau egalitate între toate păsările din țările calde. Dar nu și pentru cele de la polul frigului.

Pentru multe, multe păsări călătoare, salariile erau atât de mici! Le ajungeau pentru chiria câte unei garsoniere, apartament cu două-trei camere, sau căsuțe modeste, pentru o masă-două, pe zi, pentru căldură, curent, benzină, apă, gunoi, și le rămânea o sumă mică pe care o puneau deoparte în fiecare lună, ca să-și cumpere și ei o casă, nu să stea într-una închiriată, sau să-și cumpere o mașină, nu să conducă una de împrumut, sau să se întoarcă acasă, în țara lor, unde să aibă de toate, pentru ei, pentru copiii lor, și pentru părinții pe care îi lăsaseră acasă, căci erau bătrâni, și nu mai puteau nici să învețe, nici să călătorească, nici să muncească, după o viață de pasăre.

Cum o duceți? Ce mai faceți? Îi întrebau părinții păsări de acasă, fie printr-o scrisoare, fie printr-un telefon, fie printr-un e-mail, deși ei, fiind bătrâni, atât de greu se descurcau cu vederea, și cu Internetul.

Minunat! Le răspundeau copiii lor, din țările calde. Avem o casă numai și numai a noastră, cu 6-8 camere, la etaj sunt dormitoarele copiilor, fiecare dintre noi are câte o mașină, avem piscină în curte, suntem angajați la firme de renume, avem salarii mari de tot, o ducem foarte bine, în fiecare week-end mergem în câte o stațiune la munte, la mare, sau la ocean! le spuneau păsările călătoare, și păsările părinți, de acasă, se înroșeau de emoție, și bucurie, și le povesteau rudelor și vecinilor ce bine o duc copiii lor în țările calde. Minunat o ducem! Spuneau păsările călătoare, și continuau să muncească 10-12 ore pe zi, pe salarii mici, să locuiască în cele mai mici și mai reci locuințe, să mănânce cât mai puțin, ca să pună un ban deoparte, pentru visele lor, și ale copiilor lor.

Dar voi, dragi părinți, cum o duceți? Îi întrebau păsările călătoare pe părinții lor, de acasă.

Minunat! Le răspundeau părinții lor. Avem pensii bune, mâncăm bine, în casă este cald iarna, și rece, vara, mergem cu bilete la preț redus la munte și la mare, odată pe an – așa le spuneau, și continuau să dea căldura la mic, sau să o oprească de tot, iarna, și să se înfofoleasca mai bine în două-trei haine, să caute prin piață cea mai ieftină brânză, și cele mai ieftine legume, și să numere în fiecare zi: cât avem de plătit pentru, și pentru, și pentru, și cât ne rămâne pentru, și pentru… aici tăiau în fiecare lună ba câteva mere, ba un morcov, ba o sticlă de lapte, ba un sfert de kilogram de brânză.

Ne este atât de dor de voi! Spuneau păsările din țările calde.

Și nouă, ne este atât de dor de voi! Spuneau părinții din țările reci.

Dar știți, spuneau păsările din țările calde, să ne trimiteți și nouă prăjitura aceea minunată pe care o faci tu, mamă, din nuci, și miere! Și mama pasăre, de acasă, din țara cea rece, tăia căldura de tot, în decembrie, și, cu banii economisiți, mergea la piață, și căuta nuci. Vai, nucile erau atât de scumpe! Vai, ce scumpă era mierea! Și mama pasăre nu mai aprindea nici lumina, seara, în casă. Nu se mai uita nici la televizor. Scotea și frigiderul din priză. Cumpăra, în loc de 4 kilograme de cartofi pe lună, numai doi. Și din banii economisiți, cumpăra 3 kilograme de nuci, și un borcan de miere. Făcea colaci cu miere și nuci. Și când ajungea la poștă, și afla cât costă expediția coletului cu prăjituri în țările calde, răcea puțin, dar nu își cumpăra nici-un medicament, ba mai renunța și la medicamentele pentru inimă, și reumatism, și le trimitea copiilor coletul cu prăjituri cu nuci și miere, de Crăciun.

Îți mulțumim, mamă! scriau copiii păsări din țările calde. Și eu vă mulțumesc, dragii mei! Răspundea mama-pasăre, din țara frigului. Și dacă puteți, vă rog să îmi scrieți și mie, din țările calde, cât de des puteți! Atât! Să nu dați banii pe nimic, pentru mine, căci am de toate!

Și copiilor păsări din țările calde li se făcea dor. De mama-pasăre, de tata-pasăre, de casa lor de acasă, de grădinița lor, de rude, și de vecini, și de prieteni, și începeau să țină lumina aprinsă cât mai puțin seara în mica lor locuință, să calculeze cel mai scurt traseu cu mașina până la serviciu, sau supermarket, să taie din porția lor de mâncare, dar să o lase întreagă pe cea a copiilor, ba să le mai și cumpere, chiar, tot ce își doreau, doar, doar, vor reuși, întru-un an, să pună bani deoparte pentru un drum dus intors, la cea mai ieftină clasă, până acasă, în țara frigului.

Și odată, ca niciodată, s-au întâlnit toți, în cuibul lor, de acasă, și au trăit fericiți, până la adânci bătrânețe.



Și zborul? Ar fi păcat, dragă nepoată, ca zborul păsărilor să se uite de tot. Așa cum se uită și visele oamenilor. Îmi aduc aminte că, pasăre fiind, visam de mic o casă cu copii, părinți, și bunici. O casă în care toți să stea împreună. Și să își povestească viețile, zborurile, călătoriile, și visele, în fiecare zi. Casa aceea există, chiar.. Privește pe cer, când voi zbura de lângă tine. Și o vei vedea, căci îți voi face semn cu mâna…