Fotografiile noastre pe un perete al meu. Atât am știut. Și le priveam, mă oglindeam în ochii mei. În ochii tăi.
Pe un perete al meu, sufletul meu poate fi admirat răstignit în câteva cuie, curios, nu pare să-l doară, se lasă admirat fericit. Și am mușcat cu furie și foame din peretele meu, iar varul avea gust de lacrimi...m-am întrebat cum poate plânge un zid și eu nu pot?
L-aș dărâma, poate un cutremur va veni ca cel de atunci...era frig și ploua și-ai venit. Cu brațele tale să-mi alungi teama, cu buzele tale să-mi uiți teama. Și credeam că noi doi am mâniat pământul blajin și numai dragostea noastră îl mai putea împăca...

Unde ești? Unde sunt? Unde e peretele nostru?
De ce a devenit doar al meu?