nu stiu de ce ne placea cafeneaua respectiva. poate fiindca era aproape si poate fiindca iti aducea aminte de ceva si, frecventand-o des, ai fi avut sanse sa-ti aduci aminte.
de indata ce l-am vazut, fiindca ne dadusem intalnire in ziua respectiva, nu fusese o intalnire accidentala, accidental ca si scapatura unei pasari pe capul unei monede aruncate de arbitru pentru a decide cine incepe si cine alege poarta, mi-am dat seama ca trebuie sa ascult.
s-a foit o perioada pana si-a gasit pozitia din care putea sa vorbeasca. am comandat o cafea barbara (singura care ne placea in localul respectiv) si, fara nicio introducere, mi-a fost dat sa aud:
"urca pe muntele deznadejdii, atinge-i piscul, si apoi lasa-te pe aripile vantului imbatat doar de momentele de disperare prin care ai trecut pentru a-ti realiza telul. priveste de la doi centimetri o mamaruta care se catara pe un fir de iarba, uita-te ce mamaruta verde, ce mamaruta curajoasa! cum isi cara bulinele in spate, la fel cum noi, netrebnicii, ne ducem laudele.
stai ghemuit in pat inconjurat de un posmoc de lucruri nelalocul lor, stai atat de ghemuit, daca poti, incat sa-ti atingi cu barbia calcaiele, sa poti sa-ti rozi unghiile de la picior daca ai ratacit cumva unghiera.
lasa-i pe ei sa rada, tu plange, sau lasa-i pe ei sa rada si rade si tu cu bonomia si acuratetea omului fericit si implinit de deznadejde. lasa raul sa se impotriveasca raului, iubeste-ti pedeapsa cum iti iubesti femeia dezgolita de prejudecati, stapana pe tine, cu costum si carnetel de sarcini.
stai in centrul lumii, roteste-te pe calcaie, pe ritmul Karmacomei, si nu deschide ochii fiindca vei avea aceeasi priveliste, negrul griuliu, nici pe departe grijuliu. senzatia de suspendare, e mai placuta decat o penalizare, mai tare decat drogul pe care nu l-am gustat, si nu am sa-l gust.
uita-te bine la mine, si spunand asta isi trecu furios mana prin par, de acolo de sus de unde esti, uita-te cu mare atentie, cumpara-ti o lupa daca te deranjeaza josnicia mea; inca mai simt roata cum imi vajaie prin cap in timp ce totul este uitat si lasat deoparte. uita-te la privirile acestor oameni condamnati de cu seara, care si-au scris pe foaie cum se vor tortura maine si apoi au inghitit pilula albastra ca sa nu se gandeasca la ce-i asteapta. plange cu mine prietene, acum, ca sa nu plangi maine singur, parasit de ultimele hartii folositoare, pasind pe urmele tale si repasind pe ele pana ti se rod si murdaresc ciorapii.
dar uita-te si la curcubeul din cana cu cafea. nu-i asa ca e un curcubeu chiar daca nu e multicolor? incape un curcubeu intr-o cana cu cafea?"
s-a oprit, si am tacut amandoi timp de jumatate de ora.
apoi am plecat, oprindu-ma sa-mi aranjez parul in oglinda de la intrarea localului.