Nu contabilizarea mai sus amintită este scopul acestui demers. Mai degrabă, îmi propun să vă demonstrez cât de departe poate fi dusă pasiunea unei persoane, spre exemplu, pentru carte. Da, pentru carte, pentru literatură.; pentru o formă de artă care nu mai este aproape deloc apreciată în acest secol al "vitezei". Nu am avut niciodată privilegiul, în contextul ideii anterioare, să întâlnesc un grup de persoane care să comenteze, să discute o nouă apariție a editurii X. Din păcate, nici în lumea "intelectualilor" nu se mai întâlnesc aceste lucruri. Și, uneori, chiar mă întreb în ce direcție s-au îndreptat preocupările lor, dacă nu spre carte.
Desigur, acest lucru nu poate fi generalizat. Elitele intelectuale și cei din breasla literară au în continuare un respect deosebit față de cuvântul tipărit, de ideea exprimată și argumentată, pe o foaie de hârtie, într-o ordine coerentă.
Pe lângă acești intelectuali de elită, mai sunt și "muritorii de rând" care au un cult pentru literatură, pentru volumul tipărit.
Despre un astfel de om aș vrea să vă povestesc. Este vorba despre o profesoară, originară dintr-un mare oraș din România, care predă la un liceu dintr-un sat apropiat orașului ei. Această profesoară este pasionată de literatură, de citit și scrie ea însăși proză. Auzind la televizor (ce bine că există!) că a debutat "Bookfest 2007", a hotărât că trebuie să ajungă la București. Pentru ea, nici un efort nu avea să fie prea mare, astfel că s-a îmbarcat în tren, pornind spre capitală. Ajungănd, sâmbătă dimineața în București, s-a bucurat de fiecare clipă. A fost condusă, dintr-o întâmplare, de la intrarea în spațiul expozițional până la târgul propriu-zis de un scriitor din orașul ei, acest lucru constituind un motiv în plus de bucurie, s-ar putea spune, chiar de fericire.
Intrată în "marea" de cărți, o copleșiră emoțiile. Emoții plăcute: precumacelea de a deschide o carte și a citi primele rânduri. Atât de multe cărți! Atât de multe edituri! Întreaga zi și-o petrecu în târg, fascinată de eveniment. Era atât de încântată, de fericită, încât aproape că nu găsea cuvinte să își descrie sentimentele. Nici măcar furtuna din acea după-amiază nu îi putu întuneca exaltarea. La sfârșitul zilei, "înarmată" cu volumele dorite, se îmbarcă din nou în trenul spre casă.
Luni, la școală, își povesti "aventura bucureșteană" și fericirea doar câtorva colegi, despre care era sigură că vor înțelege. Ceilalți ar fi catalogat-o drept nebună ți atât, fără nici măcar a încerca să înțeleagă motorul care o împinsese în mijlocul acelei "aventuri".
Personajul nostru avea să constate, după o zi și jumătate petrecută pe drum, că fericirea aceasta și sentimentul de "încărcare a bateriilor" avea să îi rămână încă foarte multă vreme în suflet.