Poate în culoare aș ști mai bine să ți-l arat...poate ți-ar fi mai ușor să-l vezi...să înțelegi și să crezi că exist...și că exiști. Am folosit cuvinte...nu le-ai înțeles sau poate își pierduse ele din sens...folosite de tine...de mine...și de alții.
Azi vreau să-mi desenez sufletul...să poți să mă vezi...să poți să mă crezi...dar nu mai am culori. Le-am folosit pe toate să te desenez pe tine, am folosit tot, crezând că-mi este de ajuns să mă ții lipită de tine ca într-o acuarelă. Culorile să se risipească una în alta...să fim noi...pictura naivă de iubire, pictura abstractă, pe care o știm...în care să ne căutăm sensurile...înțelesurile...să ne găsim risipirile.
Þi-am dat tot ce-am avut...nici un curcubeu nu ți-ar fi putut da mai mult, pentru că în afară de culorile lui, eu le-am folosit pe toate furate de mult din cer...din mare...de pe aripi de fluturi...din lanuri cu maci...din culoarea toamnei risipită-n frunze...din râs de copii...din stropi de ploaie rămași pe petale de flori...
Te-am lăsat apoi să te oglindești în ochii mei...dar nu ai putut să o faci fără să mă depărtezi de tine...în secunda cât ți-ai admirat noul chip, ai uitat de mine...am rămas singură și am putut să privesc în mine. Nu mai era nimic...asta sunt fără tine...nimic...fără nici un pic de culoare.
Aș vrea să-mi desenez sufletul...și dacă aș face-o acum...te-ai speria de cât gri aș folosi. Atât am mai găsit. Nu vreau să o fac...nu-mi plac sufletele gri...nici fluturii gri...nici păsările gri...nici copacii gri...nici zilele gri. Poate mi-aș desena totuși ceva...poate aș desena cu mult gri...un suflet cu nori...mulți, încărcați cu ploi, cutreierați de câte un fulger de lumină din zâmbetul amintirii.
Îmi desenez tăcută norii de pe suflet...mă doare...mai am o secundă să-mi fie sufletul un nor. Îmi privești mâna ce-și pictează dureros...ultimul colț de suflet. Eu nu mai am nici o culoare...nici măcar gri...o lacrimă albastră cade pe sufletul meu...pe pictura mea incompletă...la timp să nu-mi rămână sufletul neterminat. O lacrimă cu un strop de albastru...ce îmi va completa pictura și îmi va lumina sufletul ce va zbura pe aripile gândului, spre tine....ca să-mi arate că exist...și că exiști.