M-am întristat în clipa în care mi-am dat seama că, de fapt, toți sfârșim prin a iubi exact pe cine nu trebuie. Am crezut că dragostea era de-ajuns pentru a reuși în viață, însă timpul mi-a demonstrat că m-am înșelat. Nu aveam deloc dreptate. În realitate, mă încăpățânam să visez la acel sentiment care putea muta munții din loc sau îmi putea da aripi.
Deunăzi, am primit un sms care mi-a tăiat respirația pentru câteva secunde: „Pur și simplu, iubita mea trebuie să fie prezentă mereu…”
În primă instanță, gândurile mi-au zburat spre o secvență din trecut, mai exact la niște cuvinte pe care nu credeam că le voi mai auzi vreodată: „Să nu te dăruiești nicicând total pentru că riști să te-ndrăgostești și să regreți. Trebuie să ai grijă cui îi dai inima ta dacă nu vrei să suferi.” Acum am impresia, mai mult ca niciodată, că înțeleg altfel semnificația acestor cuvinte. Și totuși nu ți se poate întâmpla să nu ți se facă dor să auzi murmurându-ți timid în ureche un „te iubesc” sau să întâlnești mâna celui/celei care adineauri și-a lăsat umbra peste sufletul tău.
Înainte obișnuiam să ezit în sensul că nu știam ce decizii să iau în diferite situații. „Ce fac dacă…”, „Cu ce voi rămâne dacă…”, întrebări care-mi întunecau posibila stare de bine care se putea instala și pe strada mea. Astăzi însă îmi doresc să uit de reguli, de calcularea pașilor, vreau doar să fiu lăsată să mă îndrăgostesc de… tine.