Un rar moment de liniște defilează pe plajă, peste trupuri adormite, sticle aruncate la nimereală, corturi colorate și pungi diafane, fluturând în briza marină un salut de drapel.
Doru fumează liniștit ultima țigară din pachet. Toți dorm împrăștiați, unii pe saltele, alții diect pe nisip. Îi privește atent pe fiecare în parte și zâmbește unor amintiri de pe vremea când se stângeau în fiecare seară pe strada Curcubeului, la nr. 8. Pe atunci, fiecare sfârșit de săptămână aducea o petrecere, o excursie, un grătar. Luau stațiunile la rând și dormeau pe plajă ca acum, dar cu sufletele mult mai aerisite și mai pline de impulsuri sincere de viață.
Această ieșire o datorează lui Adrian Voinea, venit acasă în vacanță. Un tip cu umor, mereu pe drumuri, pentru care nu există probleme fără soluții și nici oameni cu care să nu te poți înțelege. Vineri i-a strâns pe toți cu un simplu mesaj: “Azi ora 19 Curcubeului 8”. Aproape toți … Adrian Dornea e în Franța pentru 5 luni, Luci s-a stabilit în Italia, însă marele absent este Manu.
Era în ultima serie de armată obligatorie. A venit în permisie, și-a aruncat hainele militare prin toată camera și a plecat la o baie în mare. Prea multe opriri de salut și prea multe beri. Nu a apreciat corect distanța și când a sărit în apă s-a lovit de o piatră. Nimeni nu și-a dat seama ce se petrece în apele în care a coborât noaptea cu lucirile ei iluzorii.
Au trecut doi ani? Parcă s-a scurs o veșnicie de la acel telefon care țipa strident în buzunarul de la piept. Era cu Monica, sărbătoreau intrarea ei la facultate și veselia generală din bar contrasta cu insistența disperată a mobilului. A ieșit afară și a răspuns, încă râzând de gluma deochiată a unui tip mic de statură și slăbuț. Vocea dezorientată a lui Ștefan dilua tot mai mult secundele, care treceau pe lângă el cu lentoarea unui trafic sugrumat de ambuteiaj. A rămas afară, pe trepte, cu capul în mâini până a venit Monica să vadă ce se întâmplă. Ea spunea că l-a așteptat 45 de minute, dar el era absent din acel timp rațional și așa avea să rămână pentru multă vreme. Tot ce a urmat a fost o avalanșă de evenimente și stări fără repere în lumea reală. Acum, de câte ori trece pe lângă scara lui Manu, evită să ridice privirea, dar îl simte încă acolo, aplecat peste balustradă, captiv într-un timp trecut din care trimite spre el salutări luminoase.
Îi vin în minte primele expediții dincolo de marginile orașului, apoi campionatele de basket ale cartierului și serile când Manu le acompania la chitară încercările muzicale, spre vădita iritare a vecinilor ...
Răsăritul îi aruncă pe chip o uimire senină. Gândurile se colorează și ele sub magia soarelui și devin joviale și ușoare ca o plutire de nori. Hainele sunt lăsate pe nisip pentru o baie în apa limpede în care se oglinește un nou început de zi.
Vama Veche este spațiul unde toate regulile mioape ale civilizației se suspendă. Timpul elastic, se întinde încet de la o clipă la alta atunci când sticla se pasează între prieteni și se comprimă cu viteză când realizezi că e rândul tău să mergi să mai cumperi ceva ... Conștientizarea zilelor care trec se face, de cele mai multe ori, doar prin alternanța rece/fierbine a nisipului. Marea e mai tânără aici, pentru că scaldă frumusețea inconștientă a celor care vin să joace viața ca pe o mână bună la cărți.