poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ poți să-mi intri în inimă, nu vei citi aceeași carte
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2007-08-09 | |
Îți amintești? Atunci când noi ne-am întâlnit, ți-am spus că într-o zi mă voi întoarce de unde am venit....că sunt o străină și o călătoare pe-acest meleag al patimilor frânte...Dar au venit troiene ca să mă-ncânte...cu petale albe de cireș...pe care le culegeai din palma mea...Din lacrimile tale au curs șuvoi, spălându-mi trupul de osândă fiindcă știai că va veni și clipa ce se așează între noi... E clipa... e clipa fericirii...e clipa în care ne-am lăsat cuprinși de vraja unei iubiri pe care nu o speram...o iubire la care nu am visat.
Te simt tot mai departe deși stai pe-același loc, la fel ca ieri... Petalele își ning acum dureri, iar eu... nu mai exist decât în vis... un paradisul pierdut...sau regăsit... Eram fericiți împreună. Priveam ramurile copacilor iar printre ele, albastrul cerului senin...Încă nu se lăsase frigul, aerul era călduț. Stăteam întinși alături pe un morman de frunze într-o pădure răvășită și săgetată de sulițele unui soare aflat în scădere. Ai luat câteva frunze în mână și mi-ai spus că suntem și noi ca ele...trecători. Apoi le-ai împrăștiat în jur, râzând. La vremea aia totul ni se părea un joc...și cuvintele...și frunzele...și noi. Te jucai de fapt cu toate lucrurile râzând...Am simțit o plutire complicată a tuturor lucrurilor. Am avut senzația că ninge peste noi cu adevărat. Apoi am simțit că ninsoarea mă strivește sub greutatea fulgilor ce cădeau unul după altul... Ieri ceva ciudat m-a atras din nou spre pădure. Erai acolo. Stăteai tot pe un morman de frunze. Plângeai. Și plângând, mi-ai arătat frunzele răvășite de vântul rece al anotimpului și mi-ai reamintit că și noi suntem ca ele...trecători....Vântul se juca făcând rotocoale din frunzele căzute. Am simțit trupul tău, cald. Era cuprins de neliniște ca și frunzele din jur, ce în zbaterea lor, aveau certitudinea unei primăveri trecute definitiv.....Îmbrățișarea noastră de-o clipă a fost întreruptă de spaima unui țipăt străin și ciudat. Dar nu, era doar o pasăre sălbatică dintr-un ramuriș des, care, apoi...a tâșnit în zbor....trezindu-ne din visul ce ni-l făurisem împreună...Un vis din care făceam parte...doar tu și eu...
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate