poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2006-03-28 | |
Era o seară de vară cu lumina fumurie, filtrată de câteva zdrențe de nori înfuiorați strategic în jurul razelor scăpate printre, care înnobilau apusul cu luciul bronzului vechi.
În acea seară îmi doream cu disperare să mă pierd în lumină – totul era o poezie a percepției, și vroiam să curg printre nori odată cu ploaia auriu-verzuie. Se afla în mine o tandrețe a simțurilor pe care o pierdusem de mult, poate de zece ani întregi, pe care o primeam cu bucurie încărcată de savoarea constienței și regăsirii. Asfaltul era umed de la ploaie și îmi era prieten, după cum prieten îmi fusese în toată goana mea prin Occident, acolo unde înlocuisem în mine pământul reavăn și iarba cu trotuarul, și “Great Expectations” cu “Dancer in the Dark”. În seara aceea, însă, lumina, norii, soarele și ploaia se amestecau cu istoria plăcerilor dobandite ale exercițiului mineral-prefabricat-bazaltic și totul era prea mult, strâns la un loc și înfăsurat în sufletul meu – tot o poezie. Aș fi vrut să mă amestec cu lumea, să mă fac una cu pământul, să scriu, să fumez, să umblu prin ploaie, să bat cu tocurile trotuarul pe ritmurile unui dans latin, să mă frec de zidurile umede cu tencuiala îmbibată gata să cadă ale caselor din orasul vechi ca un motan, să posed, să lovesc și să mușc… Ieșisem pentru că nu puteam sta și, cum nu le puteam face pe toate deodată (de fapt, aproape nimic din toate cele de mai sus și cele pe care le vroiam nu puteam face) îmi cumpărasem un ceai rece și savuram senzația apei intrându-mi în sandale. Se făcea întuneric, trupul meu își regăsea ritmurile feline ale legănării pasului, cu rădăcina în elasticitatea gleznei, acolo de unde izbucnește propulsia înainte prin șira spinării încordată și rigidă ca un arc, pană la ceafa. Îmi regăseam reflexivitatea în aroganța simplă, nemediată, a mersului pe jos. Mă lăsam pradă ei cu bucurie, știind totusi că nu-mi ajunge, că nu-mi va ajunge, că, dacă voi merge suficient de repede și de aspru poate mă voi concentra și voi obosi destul încât să-mi fac gândurile să tacă și să rămân doar eu, pentru puțină vreme doar. Să mă istovesc destul, pentru a putea adormi. Trăiam așa de aproape un an de zile, încercând peste zi sa îmi gâștig înapoi gândurile, și reușind aproape de tot până seara, adormind apoi și trăind o lume de vise lungi și secătuitoare, care mă lăsau într-o epuizare senină, anestetică și anesteziată de dimineața. Imi era frica să adorm. În somn, mă pierdeam din nou. În ceilalți, căutam semne. Multe din cuvintele lor, aproape tot ce-mi spuneau, erau. Tot ce vedeam în jur, îmi amintea de ea. Scrisesem. Un an de zile. Fumam un pachet de țigări în două ore. Nu mă lăsa inima să închid geamurile, și în iarna aceea prinsesem reumatism. Rău. Umblam prin ploaie, și nu-mi era destul – niciodată nu ploua destul. Făceam dușuri fierbinți și dușuri reci. Dansam de cate ori aveam ocazia și mă iubeam cu cine puteam. Descoperisem că mă iubea multă lume, daca vroiam, în anul acela. Îmi mutam mobila prin casă la fiecare lună jumate, și mânacm ardei, roșii, piersici și castraveți. În grădinile mele cu fructe rămăseseră numai cele care se puteau mușca fără gânduri.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate