Faptul că avem sau nu nevoie de nori derivă din simplul argument cum că norii ne reprezintă într-un fel. Ei se nasc asemenea unei dorințe. Își cuprind mângâierea doar prin simpla contopire a lor. Devin nervoși generând vreme urâtă. Când sunt furioși ne acoperă sufletul de spaimă creînd în noi un fel de panică inexplicabilă. Sunt asemenea unor fractali. Îi iubim când ne zâmbesc deschizându-și astfel aripa lor protectoare lăsând un fascicol de lumină să ne îmbucure. Din ei, când plâng, cad picuri, de ploaie spunem noi, dar de fapt sunt sentimente devorate de o abstracție absolută. Au diferite culori și sunt monocromi doar când, le e dor de o anumită zbenguială. Pentru ei respectul față de sine nu marginește infinitul. Și îi iubim, îi iubim pentru simplul fapt că sunt nori.
Că sunt nori și nu sunt oameni. Că orice ai spune pentru ei tăcerea e de aur. Aud doar când vor ei să audă, vorbesc doar când știu ce să spună. Îi mai iubim pentru că niciodată nu vorbesc neîntrebați. Îi iubim pentru că nu au nevoie de mașini ca să se deplaseze. Îi iubim pentru că nu poluează. Ni dorim și mai mult atunci când avem nevoie de un prieten pe al cărui umăr de puf să plângem și oricât am plânge ei ne-ar absorbi ca un burete de toate necazurile vieții. Îi urâm că nu se îmbolnăvesc. Sunt o iluzie reală pe albastrul infinit al cerului și oricât am vrea să îi atingem ei se prefac de neatins. Îi percepem camuflați de o neliniște eternă. Îi iubim și mai mult când după o lungă perioadă a vacanței lor ne răcoresc precum o ploaie în savană după o noapte polară. Sunt foarte torențiali. Dacă știm să-i ascultăm ne-ar alina cu gânguritul lor de harfă. Iar cand ninge, se crede că îsi leapădă blana cea albă. Ne oferă mici satisfacții generând mari bucurii. Nu obișnuiesc să promită cum de asemenea nu pot să-și țină promisiunea. Sunt rebeli și nostalgici. Cred în lumea de apoi.
La anumite latitudini sunt baricadați politic în fronturi. Nu cunoaștem legile lor și de aceea nu putem să-i controlăm. Speculăm de ceea ce alții cred că și-au dat seama că îi pot înțelege. Sunt și ei părinți. Dincolo de ei e doar vid. E liantul ce ne desparte de acel vid. După cum spunea Nietzche în "Așa grăita Zarathustra" - "animal-om-supraom", ei pot fi doar "nori-nori-nori" și nimic altceva. Nu există diferențe ireconciliabile între nori. Nu divorțează. Nu își abandonează copii. Nu cerșesc și nu fură. Stau mereu neclintiți acolo sus ca niște ziduri de cetate. Nu se droghează, îi drogam noi în schimb cu particule de praf, freoni și CFC-uri. Ei nu fac abuz de conștiință. Nu tânjesc după fete frumoase. Mănâncă doar aer, beau doar aer. Nu se constipă. Sunt mereu lucizi în ciuda aprenței lor. Nu au organe. Sunt foarte viscerali. Nu sunt meschini, fuduli sau misogini. Prin ei se reflectă cel mai bine acel "afterglow", straniu si totuși cât se poate de real. Nu aparțin vreunei clase de miraj. Dezordinea e punctul lor forte. Dacă le-am putea insufla viață ar refuza categoric. Nu le lipsește nimic căci au eternitate. Sunt copleșiți de emoție atunci când ne inmulțim. Stau la soare mai mult decât noi, dar asta nu îi deranjează.
Urcă și coboară dupa bunul lor plac. Viața noastră n-ar mai fi la fel fără ei. Apar ca niște timbre gata să fie lipite pe amplul atmosferic. Curenții de aer le sunt briză și răcoare. Sunt leneși și triumfă la soare. Devorează microni de particule din iubire ca să rămână constanți.
Dacă ne vine să credem sau nu, norii se interpun între noi și ceva (cineva). Cu aspect vălurit, dospit și de diferite nuanțe parcă ne îndeamnă la meditație. Pentru ei noțiunea de timp nu există, deoarece timpul lor e absolut. Între lumea lor și cea a noastră nu există nici măcar un punct tangent care să ne apropie unul de altul, poate doar linia orizontului, unde, retina ochiului uman receptează acel miraj. Ei nu se grăbesc, dar, pentru ce ar face-o? Nu merg la piață sau la "mall" în fiecare zi. Nu duc grija zilei de mâine. Nu filosofează și nici nu au puncte de vedere diferite. Se mulțumesc să fie ei, să fie nori. Crează instantaneul. Dorm cât e ziua de lungă, iar noaptea nu avem nici cea mai vagă idee că ce vor face. Ne domina prin imensitatea spațiilor ocupate. Sentimentele pierdute în vazduh le reîntalnim la ei, așezate pe un umăr atât de "fluffy" încât nici nu ne imaginăm. Pentru unii ei reprezintă un "swamp" al văzduhului, pentru alții un "marécage" infinit și întâmplător. Reprezintă pe bună dreptate cel mai intins deșert al lumii, un deșert cvasiproductiv, decât numai din perspectivă vizuală. Sunt latent consternați, dar fără constrângeri. Seamană cu bunici noștrii gata oricând să ne spună o poveste fără sfârșit iarna la gura sobei. Nu rămân datori nimănui. Marchează Începutul și Sfârșitul, neștiind însă care e începutul sau unde se termină. Sunt mereu în căutarea originilor lor. Reprezintă locul de veci al omenirii. Transpirația lor ne este nouă alinare. Rareori răspund la incantații umaniste. Sunt identici dar nu aceeiași. Sunt actorii scenei de peste noi. Sunt an dupa an la fel.
Norii sunt mormane de gânduri ce rătăcesc fără sfârșit deasupra noastră. Sunt atat de fragili încat, o adiere simplă de vânt îi dispersează și îi descentrează din unitatea lor. Bâlbăitul lor mofturos ne produce reumatism. Câteodată îmbracă forme umane adesea sub formă de chipuri. Ei sunt umbrela împotriva ploilor de corpuscului și raze. Sunt atât de gentili și plini de politețe încât în zilele geroase de iarnă permit soarelui să își arate colții. Câteodată soarele se rușineaza și se ascunde dupa ei. Sunt albi precum strămoșii lor. Enormitatea lor în imensul văzduh îi fac să fie foarte modești încât această modestie este împinsî până la limite; limite a căror limite sunt încă indescifrabile ochiului uman.
Sobrietatea lor ne uimește pe toți. Își urmează calea la nesfârșit ca o turmă de balene în cautarea hranei. Au văzut multe la viața lor. Au văzut cum s-a născut Pământul, dar ce e mai esențial au văzut cum s-a născut viața. Le datorăm multe și nu știm cum să-i răsplătim. Nevoia ne împingela extreme. Am fiîn stare să anihilăm pătura gazoasă de deasupra noastră doar pentru un plus de confort. Și în clipa aceea vom uita de ei. Vom uita că datorită lor ne-am împins existența. Și dacă nu vor mai fi? Vom mai fi? Atunci între noi și ceea ce e deasupra lor va fi un imens necunoscut. Va fi lumea altora. Noi vom evolua să existăm în continuare. Dar ei, norii, vor fi și ei prezenți sub forme invizibile de particule fine. Exagerăm dacă așa credem că se va întâmpla. Ceea ce stă scris este doar prefigurarea unui scenariu din ceea ce ar putea urma. Sunt cei mai mari confidenți ai oamenilor de care nici un secret n-a trecut neobservat. Sunt asemenea albușului de ou. Grădini suspendate fără vegetație. Imenși coloși fără statui. O trupa fără solist. Solitudinea însăși îi reprezintă căcisinguri s-au născut și singuri vor muri. Prin faptul că mărșăluiesc toată ziua ei sunt foarte mulțumiți. Privirea lor e brodată cu flori albe.Ar reprezenta un perfect cavou de cristal unde să zacă omenirea, săse regenereze, să se îndrepte.