Perdeaua se mișca încet ca și cum cineva stătea ascuns după ea. Apoi muzica... se auzea muzică dintr-o altă cameră. O melodie clasică... " La Primavera" , de Vivaldi. Carmen s-a ridicat ușor, puțin speriată, s-a îndreptat spre geam. A făcut doar doi pași când a auzit acel sunet ciudat. Parcă cineva a spart un pahar sau ceva de sticlă. În acel moment Carmen s-a îndreptat spre ușă. Cu ochii ațintiți spre geam asculta muzica ce devenea tot mai puternică. Perdeaua s-a mișcat iar. De data aceasta mai tare. Pentru un moment Carmen s-a oprit să se gândească, să se decidă în ce parte să o ia. A ieșit din cameră. A ajuns în hol, un hol destul de lat, nu erau decât suporturi cu flori și covorașe în stil chinezesc. Mergea titptil, să nu facă zgomot. A ajuns în salon. La prima vedere totul părea OK. Doar muzica mergea la fel de tare. S-a dus la CD Player și a oprit muzica. S-a dus apoi la bucătărie. Bucătăria ei, în stil italian, arăta perfect. Nu era nimic neobișnuit. După câteva momente Carmen a început să țipe. Era mai speriată de propriile ei țipete. Și-a prins piciorul în mână. Avea sânge. S-a uitat mai atentă pe jos. Era plin de cioburi. O vază cu flori era spartă și era plin de cioburi. Florile erau împrăștiate peste tot și gresia era udă. Mai întâi și-a pansat piciorul, a curățat pe jos, a adunat cioburile și florile, apoi a verificat peste tot prin bucătărie, dacă era ceva în neregulă. S-a întors iar în dormitor, a tras perdeaua la o parte și a verificat atentă dormitorul. Nu era nimic deosebit și totul parea OK. Oare ce poate să fi fost toate aceste lucruri ciudate? A lăsat perdeaua trasă la o parte și s-a așezat iar în pat. A lăsat aprinsă doar o veioză cu o lumină slabă de culoare verzuie.
Așezată în pat, Carmen putea privi cerul. În lumina lunii și a stelelor cerul arăta superb. Parcă ar fi un ocean nesfârșit de stele sclipitoare iar luna strălucea ca o prințesă în mijlocul acestui ocean de lumini.
Din spatele perdelei, adunată la un loc, sclipeau doi ochi care o priveau pe Carmen. Însă ea era prea obosită să mai poată vedea cei doi ochi străini care o priveau. În lumina verzuie a camerei, trupul ei era doar o frumoasă siluetă, formele trupului ei strălucind în noapte. Misterioșii ochi au rămas acolo privind-o multă vreme. Sfâșiată de oboseală, Carmen a adormit.

( după câteva ore)

Muzica. Se auzea din nou muzica. Aceeași melodie. Parcă era un vis. A început lin, un sunet plăcut și liniștit ca adierea vântului, apoi a început să răsune tot mai tare. Carmen s-a ridicat brusc din pat. Amețită, pentru câteva momente nici nu știa dacă s-a trezit sau era un coșmar. Tremura de frică. A ieșit din dormitor, s-a dus în salon însă nu era nimeni. A luminat toată casa, a oprit muzica apoi a verificat atent fiecare cameră, fiecare colț din casă. Nu era nimeni, nimic deosebit, totul parea la locul lui. Simțea că înnebunește.
' Cineva se joacă cu nervii mei sau îmi face o glumă proastă'
A sunat-o imediat pe Camelia, singura ei prietenă. Încă mai tremura de spaimă, și-a făcut o cafea să se mai calmeze și să mai treacă timpul.
Cineva a sunat la ușă.
' Trebuie să fie Camelia'
A întrebat mai întâi cine e doar să se asigure.
' Deschide ușa odată! ' a răspuns Camelia nerăbdătoare.
Carmen a respirat mai ușurată când a auzit vocea prietenei ei. A deschis repede iar Camelia era speriată și ea.
' Ce se întâmplă? Ști cât...'
S-a oprit, privindu-i speriată piciorul pansat.
'Ce-ai făcut? '
Carmen a luat-o de mână și s-au dus la bucătărie. În timp ce i-a făcut și ei o cafea, i-a povestit toate întâmplările ciudate care i s-au întâmplat pe parcursul serii.
' Ești sigură că era cineva în casă? ' a întrebat Camelia.
' Crezi că am înnebunit? '
'Nu, nu vreau să spun că ești nebună, poate că te-ai speriat foarte tare și ți se pare că cineva a făcut toate acestea. Probabil că perdeaua se mișca din cauza vântului, poate geamul nu era închis bine'
'Și muzica? '
'Ești sigură că CD player-ul tău funcționează bine? '
'Și vaza de flori? '
Carmen a alergat spre bucătărie să caute în coșul de gunoi florile și cioburile ca și cum ar fi vrut mai mult să se convingă pe ea însăși că avea dreptate.
'Eu le-am...'
S-a oprit privind cu disperare spre Camelia. Aceasta s-a ridicat speriată repezindu-se spre bucătărie. A încercat să spună ceva dar a renunțat așteptând ca prietena ei să vorbească. După câteva momente de tăcere, Carmen a spus cu o voce stinsă:
' Cioburile și florile, nu mai sunt în coș, au dispărut. '
Camelia a privit-o lung fără să știe ce să spună iar Carmen își privea piciorul pansat de parcă ar fi singura dovadă că nu era nebună.
' Crezi că sunt nebună, nu? '
' Nu, dar poate că sunt doar câteva nefericite coincidențe, de ce ți-ar face cineva toate aceste lucruri ciudate? '
S-a oprit puțin, apoi a continuat:
' Dacă cineva vrea să-ți facă rău, ori îți fură toată casa, ori te atacă pe tine, depinde de ceea ce vrea răufăcătorul. Însă ceea ce spui tu seamănă cu un film SF, să nu spun film de groază că o să te sperii și mai rău.'
S-au întors amândouă în salon. Carmen a verificat puțin CD player-ul. Totul era în regulă.
'Dacă vrei să dormi, poți să dormi aici dar nu mă lăsa singură.'
'Normal, ai uitat cât e ceasul? O să rămân aici dar acum mi-a trecut somnul. Ce-ar fi să ne uităm la un film?... Sau poate că nu.'
Carmen nu avea chef de filme și nici de glume. Camelia a privit-o serioasă și i-a spus:
'Dacă vrei să dormi puțin, dute în dormitor. Mă descurc eu și singură. Nu te mai îngrijora acum. Mâine vom vedea ce e, dacă e ceva.'