poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ Apoi reîncepe forfota obișnuită
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2007-07-20 | |
Încă o noapte te rog, să-ți fiu cosmar, teama mea va deveni suflet pustiu. Scade emoția, crește devorarea, îngerii strigă ”ce-i frumos doare”, nu mai am ochi pentru raiul din spatele meu, sunt prețul unui ieftin sacrificiu, dă-mi tu un nume pentru durere.
…și să-l strigăm împreună, sensul și-l va pierde, și va lăsa dulcele gust de piersică fierbinte. Apoi să-l strigi de unul singur, să fie crucea ta din miez de noapte, coșmarul devorării, mireasma îmbietoare a pielii dezgolite. Tu acela mort pentru o lume întreagă, viu in suferință altora, nedrept întru dreptate, imoral pentru dorință, bolnăvicios pentru cele dornice, dorești a arăta lumii neființă La jumătatea drumului iți e comod să spui mai e puțin, puținul tău înseamnă și mai puțin în realitate fiindcă lumea e superficială. Ai studiat liniștea ca să întelegi cuvântul dincolo de durere, durere care a murit între timp dar care se va întoarce ca să moară iar, mereu si mereu pentru că până și durerea este inocentă și naivă. (Oceanul ) :«Întâlnește-te cu mine în larg la noapte ! Îți ofer paradis, liniște, pace și un imens albastru », întinzând mâna îi spune, « dragostea-i aici în aerul de deasupra degetelor mele » (Venus ) : Îmi este groază de ocean, odată am visat valuri și că alergam îngrozită, însă eram acasă, eram în pace. Nu vreau ocean, vreau să mă atingi cu minciuna ta în astă noapte, acum pentru totdeauna si niciodată pentru acum. Infinitul mă îngrozește, albastrul mă domină, frica mă învăluie, prefer să-mi ador uscatul, să mă simt regină, o pată de culoare într-un imens albastru e practic navăzută, dar strică echilibrul. (Oceanul) : Promit să am răbdare, să cred în puterea ta, speranța e frumoasă, la picioarele ei zac milioane de suflete, milioane de bucăți de carne, însuși întunericul. De unde vine teama asta ,groaza pentru infinit când infinitul se hrăneste din speranță ? Ești otrava pentru propriu-ți suflet, dulceața pentru o lume întreagă. Un dulce amărui, sărut nesusținut de frumusețea interioară e ca o mușcatură de șarpe veninos. Și oceanu-i dulce însă dulceața e consecința liniștii supreme. Aveți ceva in comun în aparență ; dacă ai avea puterea să lupți cu neființa vei fi una cu albastrul (Venus) : Cum poți spune că oceanul este liniștea când valuri înfricoșătoare îmi acoperă uscatul ? (Oceanul) : ………….. sunt toate lucruri zămislite de imaginația ta, doar o minte bolnăvicioasă poate face aceasta asociere. Valurile înalte reprezintă actul suprem al cugetărilor albastrului, dorința de ascensiune, puterea gândului, ritmul pasiunii, gustul piersicii, într-un cuvânt viața. (Venus) : Dacă eu nu pot vedea dincolo de frică, îmi merit singurătatea, așa cum soarele își merită întunecimea iar apoi strălucirea.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate