Mi-am tras o roată și-o felie de timp în față, apoi am dat de spițe până în 1969. Tocmai ce m-am născut pe o stradă mai încolo. Nu mă cunoaște nimeni. Lăptarul îmi întinde îngrijit un pahar adânc. Aproape de fund…
-Nene, nene! Un puști în pătrățele îmi arată zmeul de la capătul sforii pe care o răsucește cu grija pe degete. Se întinde cât o lume nouă înaltă. Vocea lui mi se potrivește în gât și ochii au aceeași deschizătură. După două guri de lapte, am crescut suficient cât să-mi semăn. Mai beau o gură și lăptarul se pierde în amănuntele zilei. Zmeul s-a răzgandit între timp. Traversez îngrijorat strada, mă uit în stânga, mă uit în dreapta, în urma mea o buclă aglomera intersecția. Alerg la nr.21 să-mi dau un brânci. Mă rostogolesc, cărămida se fărâmă. Aveam doar zece ani și mă priveam ca și cum aș fi avut 38. Cineva bate în poartă. Îmi pun mâna pe un umăr și o iau înainte. Deschid. Lăptarul îmi întinde îngrijit un pahar adânc. Dintr-o dată o petunie se îngrașă pigulind universul portocaliu. Plătesc, ies din bar și mă întâlnesc înainte să mă calce un cosmobil. Mă ridic teafăr, tocmai când lăptarul se pierde în amănuntele zilei. Înainte si-n urmă două bucle aglomerează intersecția.