Empatii


Taxiul crează un zgomot de fond supărător dar femeia îl ignoră. Șoferul aruncă priviri în oglinda retrovizoare și-i întâlnește privirea fixă. Și totuși, privirea femeii nu-l vizează pe el. Gândurile Mirunei sunt departe, dar întâmplător au pornit de la el, de la șofer. Acesta era un omuleț mic, parcă congestionat, ușor palid și agitat. Fața suptă cu cearcăne adânci și negre trădau o intoxicație tabacică trainică. Își cerceta atent toți clienții, cu o anumită doză de discreție. Sau fără.

Pe Miruna încep să o doară umerii și plămânii, privind în jur descoperă țigările care se ițesc din torpedoul murdar. După urmele lăsate, două mucuri au căzut cândva pe scaunul din fața al mașinii, iar șoferul probabil a încercat să le îndepărteze. A izbutit doar să întindă scrumul peste tot. Fumul de țigără s-a impregnat în tapițeria mașinii, iar pe jos, covorașele de cauciuc sunt doldora de noroi uscat.

- Infect… răbufnește Miruna în spatele șoferului.
Acesta lungește gâtul către ea.
- Mm? face el plictisit.
- Nimic, nimic…

Deși părea absurd, Miruna avea capacitatea de a simți durerea altora, la propriu. Medicii nu aveau nici o explicație. Organismul ei era un fel de ecou, ca și cum ar fi avut receptori pentru energia celorlalți, receptori ce transformau informațiile în durere fizică și psihică. De aceea Miruna a evitat mereu spațiile populate, o aduceau uneori în pragul agoniei. Privind interiorul mașinii nu putea să-i pară decât mai rau că se aventurase să străbată orașul.

Trebuie doar să-l traverseze, atât, dar deja primește semnale îngrijorătoare: începe să tușească puternic deși fizic nu are nimic de expectorat. Șoferul cunoaște bine însă tusea aceasta. Se luptă cu ea în fiecare dimineață. Ca un tuberculos, se ridică la marginea patului, se prinde de margine și începe. Accesul îl ține cu trecerea timpului din ce in ce mai mult. Jură în fiecare dimineață că nu va mai fuma.

Opresc la semafor iar Miruna simte cum o durere cumplită îi înfige ghiarele în creștet. Caută chipul șoferului în oglinda retrovizoare, acesta e atent la trafic și nu observă privirea ei. Nu, sursa nu e el.

În dreapta, la mai puțin de un metru distanță, pe trotuar, o femeie cu un copil în brațe cântă inutil și precipitat un cântec de leagăn. Copilul plânge. Miruna îi simte colicile abdominale, și dă să coboare geamul să-i spună mamei, dar mașina pornește.
- Opriți aici!
Șoferul oprește în același ton placid iar ea îi întinde bani.
- Veți spune că sunt deplasată... Nu mai fumați! În ritmul ăsta o să vă uscați pe picioare, aveți un început de cancer!
Șoferul o privește lung și nedumerit.
- Știu, ziceți că sunt nebună. Dar nu știu de ce... Vedeți, eu simt ce simt alți oameni, văd în ei. Ce e rău... Și... În fine, vă las, să nu mai fumați!
Șoferul dă ușor din cap și-și amintește câți țicniți a mai întâlnit.
- Bine, cucoană... trântește plictisit în timp ce-i ia banii și-i îndeasă în borsetă.
Miruna pășește pe trotuar și orientându-se după colici, caută copilul de la semafor, dar dintr-o dată o învăluie o senzație de întuneric. Sub ea se cască negru un neant sufletesc, negru, negru peste tot. Miruna se prăbușește. Femeia cu copilul în brațe fuge alarmată către ea.
- Doamnă, vă e bine?
Miruna însă nu reacționează.
- Doamnă!!
Din spate o tânără cu fața roșie, umflată de plâns, privește curios la femeia întinsă pe jos.
- Ce e cu ea?
- Nu știu, a coborât din taxi și pur și simplu a căzut!
- Doamnă, luați copilul de aici, mă ocup eu, uitați cum plânge! Ce copil frumos aveți. Al meu... se oprește un moment. Dar hai, duceți-vă, mă ocup eu...

Între timp se opriseră și alți oameni privind la femeia întinsă pe trotuar. Taximetristul a observat incidentul și s-a întors. Asistat de tânăra cu fața plânsă, o poartă pe Miruna pe brațe și o așează cu grijă pe bancheta din spate taxiului, după care pornește în trombă spre spital.
Pe drum Miruna se dezmeticește în zgomotul supărător al mașinii. Îi înnebunește auzul.
- Dumnezeule, unde sunt?! privește în jur și dă peste ochii mici din oglindă; își amintește.
Și-ar duce mâna la cap... Dar durerea vine de peste tot, ca o sfârșeală.
- Aproape că am...
Dar tăcu ușurată.

Pe trotuar, cele două femei privesc în urma taxiului. Copilul continuă să plângă, femeia neștiind cum să-l liniștească. Tânăra cu fața plânsă îl privește fix, parcă neîngăduindu-și să clipească.
- Sunteți și dumneavoastră mamă?
- Da... Nu. Am fost... răspunde după un timp. Mă mir... În fine... Acum jumătate de oră... Mi-au găsit fetița moartă în apartament.
- Ce nenorocire!.. Nu știu ce-aș putea...
- Monoxid de carbon... Chiar acum stăteam pe banca... respiră adânc, pe banca de acolo, vedeam doar negru, poate că muream.
- Doamnă...
Tânăra plânge mut cu lacrimi ca sfeșnice lichide întinzându-se spre pământ. Acesta se deschide, o înghite spre cea mai tristă înmormântare.

Abia dezmeticită Miruna strigă de pe bancheta din spate a taxiului.
- Nu mă duceți la spital! Opriți acum!!..
Dar șoferul pare că nu aude nimic.
Un camion de mare tonaj îi urmărește făcând un tărăboi cumplit. Îi depășește, apoi rămâne în urmă, apoi îi depășește din nou. Miruna începe să se sufoce, mâna stângă cu care bate în scaunul șoferului îi amorțește, iar o durere surdă îi chinuie pieptul. Taximetristul depășește din nou camionul și zgomotul încetează.

În parcarea spitalului, șoferul își găseste pasagera moartă pe bancheta din spate și intră în panică. Ca să-și potolească nervii, atacă mașinal pachetul de țigări din torpedoul murdar și își aprinde o țigară. Trăgând adânc în piept primul fum își amintește de ce i-a spus femeia și aruncă țigara.
- Nu-mi explic... asistentul de la urgență e bulbersat.
- Cum adică?
- Fizic pare sănătoasă, totuși poate dacă ajungeați un pic mai repede...
- Am încercat! Dar nici așa n-a vrut să vină! Striga de nebună pe bancheta din spate!
- Curios!... O fi având ceva afaceri murdare, dar nu te joci cu viața... Ca idiotul ăla de șofer de camion, n-ați văzut? ...E undeva pe drumul pe care ați venit.. A băut ca dementul, apoi l-a sunat soția, cică s-au certat și femeia i-a zis că-l părăsește. În momentul ăla luat-o razna, n-avea ce căuta pe drumul ăla! S-o fi ducând acasă, da` n-a ajuns... Vedeți! A făcut infarct la volan... Infarct! Și-a mai lovit și-alte 5 mașini. Bine c-ați scăpat! Daca n-ar fi blocat traficul poate ajungea și doamna la timp... Ce păcat.

Taximetristul privește lung trupul inert al femeii și simte o nevoie de-a dreptul imperioasă de a fuma, dar n-o face. Scuipă în stânga, scuipă în dreapta și strânge din dinți „Am omorât-o. Am omorât-o!! Pentru Dumnezeu, eu am omorât-o...”
- Da, domnule, își continua povestea asistentul de la urgență, acum două minute l-au adus pe targă, lovit bine dar conștient, pe colegul ăluia... Bine că n-a mai murit nimeni!