cam de două săptămâni am început să bag de seamă că mi se îndepărtează carnea de oase. Nu am realizat lucrul ăsta la timp, iar apoi era prea târziu: distanța între pielea de pe abdomen și coloana vertebrală sporise simțitor, ajungând undeva pe la 60 de cm. Exact același lucru s-a întâmplat și cu pielea de pe șolduri, să zicem, dar nu-i exclus ca fenomenul să fie valabil și pentru ten și oasele feței. Ba uite, chiar acuma mă privesc în oglindă și constat că pielea de sub mandibulă s-a lăsat simțitor. Asta cum se cheamă: gușă? Adică am devenit o gușată?

oare dacă oasele sunt pierdute undeva în hăul cărnii, sufletul mai simte când te tai, te arzi, te înțepi? Marginile îmi sunt atât de îndepărtate, încât nu văd cum aș mai putea simți semnale din partea lor...

n-aș putea spune că distanțarea asta a epidermei de schelet mă deranjează în mod deosebit. De fapt o piele mai întinsă – sau, mă rog, mai extinsă – îți conferă o oareșcare prestanță. O personalitate puternică înseamnă un cearceaf de piele. Cum de nu mi-am dat seama de lucrurile astea până acum? E atât de evident! Ani de zile mi-am ținut pielea cât mai aproape de corp, cu zgârcenie, de parcă cine știe ce scofală ar fi fost asta. Acum, ajunsă la o maturitate mintală rezonabilă, mi-aș dori ca după moarte să fiu belită, iar pielea mea tăbăcită să acopere un întreg perete al sălii de concerte din urbea noastră. Uneori, nu foarte rar, sala e folosită și pentru a găzdui nunți, botezuri, conferințe, întruniri politice și filatelice. Deci acustica e foarte importantă. Citeam deunăzi că, pentru a obține un ten cu pori plini, e bine să bei până la 4 litri de lichid pe zi. Eu una beau ceai de obligeană cu lămâie și cu 3 picături de pepsi amestecat cu pălincă. Îmi doresc din tot sufletul ca din burta mea să iasă o tobă pe cinste, care să răsune întru păstrarea tradițiilor noastre folclorice. Știți, e foarte dificil să alegi între tapiseria artizanală și instrumentele muzicale de percuție.

Azi m-a vizitat Costel: m-a mângâiat pe sâni și pe pajiște. Din păcate am simțit tot. Sunt slabă, sunt încă slabă, asta-i clar!

nu pot promite nimic. Îmi voi da toată silința, dar succesul îl poate garanta numai bunul Dumnezeu. După moarte sper că veți ști să dați cea mai bună întrebuințare pielii mele; mare grijă însă la alunițe! Am fost atentă să le scarpin doar atât cât era necesar pentru a obține dimensiunea unui dop mediu, de o frumoasă culoare brun-roșcată. După cum bine știți, dezvoltarea alunițelor, negilor și excrescențelor de tot felul nu încetează după decesul persoanei purtătoare. Din ce se hrănesc, cum supraviețuiesc? păi, simplu! din scărpinat și giugiuleală. da, da! așa cum auziți! Privite intens, alunițele mai mari, cu nu mai mult de două fire de păr în vârful capului, au tentația de a sări. Lovitura lor este foarte dureroasă, mai ales pentru ochii verzi, care nu beneficiază de o umectare suficientă a cristalinului.

M-am lovit de colțul unei mese. Bufnitura loviturii a răsunat în mine ca un picior dat unui butoi plin, enorm. Durerea mi-a venit până la jumătatea grosimii coapsei – de acolo s-a pierdut. Durerea s-a rătăcit în carnea mea...

Ciudățenii? Da, una singură. Într-o seară când am ieșit în oraș, la clătităria „se no yo, entonces quien?”, expunerea la șlagărele lui Joe Dassein a dus la inflamarea aluniței din dosul urechii stângi. Inflamație cam de 2 cm. Cum am ajuns acasă am tamponat zona cu comprese muiate în mușețel. Degeaba. Nu mă durea propriu-zis, dar urechea mi se clăpăugise și hands-free-ul avea tendința să-mi cadă. Ducându-mă la vrăjitoarea Panseluța – unde mi s-a tăiat cocoșul negru și mi s-a scos argintul viu pe sub unghiile de la mâna dreaptă -, am fost nevoită să ascult Jean de la Socola și Florin Chiftea. Imediat alunița s-a retras 2 cm jumate. Ba chiar un neg bejuliu cu 3 fire groase mi-a dispărut de lângă nara dreaptă.

mi-am julit genunchiul. A curs sânge și a durut îngrozitor. Mai am de lucru la încheieturi...

nu sunt de neglijat unele avantaje în cazul în care pielea mea va căptuși interiorul unei săli de concerte (să dea Domnul să mai trăiesc atât cât trebuie ca s-o întind suficient). Decorațiunile murale se vor modifica fără-ncetare, în funcție de muzica și discursurile care vor răsuna acolo. Odată căptușeala va fi fină, alteori ridată, iar de cele mai multe ori presărată cu negi, alunițe și gâlme ca niște stalactite. Încă o dată: se pot forma pattern-uri din cele mai diverse aplicând scărpinături de intensitate variabilă în zone aleatorii.

Chiar eu mi-am înfipt vârful unui cuțit de bucătărie în fund. La început nu m-a durut, apoi am sărit pe fereastră...

La capitolul păr, pielea mea nu va pune probleme insolubile. Fiind o blondă patinată, vă dați seama că pilozitatea nu este punctul meu forte. Adesea, spre sfârșitul verii, renunțam să mă epilez; după două săptămâni puteam să-mi vopsesc părul de pe picioare într-un negru-cărămiziu, care dădea foarte bine cu minijupele ecossez, cu 5 nasturi la spate. Encore une fois: alegerea vă aparține. În fond există stiliști și decoratori de interioare care vor ști să găsească tonurile și irizările potrivite. Aș putea totuși să vă dezvălui că, periat în fiecare dimineață cu o perie de nuc, părul pubian și cel de sub axilă – ça veut dire flocii – prind o nuanță delicată de acaju. De asemenea, pielea-tapiserie trebuie clătită după spălare cu oleacă de oțet de mere. De când mă știu am avut probleme cu mătreața.

Mă doare cotul, dar nu mai simt absolut nimic din cele ale fundului...

Din păcate, viitorul rămâne încă imprevizibil. Ieri la amiază nu aveam decât 76 de kg. Așadar, doar 15 kg în două luni. Teoretic, după un calcul fără pretenții de exactitate, pentru a atinge o suprafață pieloasă de 5 m2, ar mai trebui să fac rost de alte 400 de kg. Neapărat o să-mi drămuiesc timpul la maximum; trebuie să ingurgitez cele mai eficiente suplimente alimentare: creatină, proteină forte și chiar naposim. La o înălțime de 1m și 58 de cm, am nevoie de o rază de 1m și 20 de cm, respectiv de un perimetru de 4m și 68 de cm. Bisectoarea sânilor mei trebuie să fie tangentă cu amândoi genunchii, în poziție hipocampă.

Important e ca durerea să nu pătrundă adânc; să facă mult pe drum și să uite ce vrea și pe cine caută...

Uneori, în serile de mai, stau în șezlong pe terasă și mă ascult îngrășându-mă. Visez la acele vremuri când écart-ul dintre centru și periferie va fi unul uriaș. Când zona periferică a trupului meu îmi va deveni inaccesibilă, când prietenii și dușmanii îmi vor da de veste despre sfârcurile mele, despre sexul și buricul meu, sufletul va tremura în abisul cărnii mele. Îl voi pe chema pe Costel să-mi fotografieze sexul și coapsele cu marea lui cameră digitală.
Nu, nu mă tem de durere, de riduri, de bătrânețe. Iată, sunt o viitoare femeie-balon și curând voi pluti înspicată pe cerul vostru nici tandru, nici verde...