De treisprezece ani in chilia asta…, trupul i-a putrezit, viermii i-au ros carnea. Treisprezece ani s-a rugat sa i se descopere locul dreptilor si al pacatosilor. A vazut toate cursele vrasmasului si nu l-au biruit. Sede in pustie si de trei razboaie este slobod : auz, grai si vedere; inima e singura cu care a ramas a lupta. Nu poate grai in fata oamenilor, nu le poate vesti cele ce au sa vina, nu poate fi cu oamenii, ei au mai multe voci, el asculta doar de una. Este un batranel dinamic cu alternante bruste intre bucurie si depresia cea mai sumbra. Miscarile lui sunt iuti, sigure si e plin de umor. Are un spirit extraordinar de observatie, e critic si cateodata foarte naiv. Un singur om iubeste si acesta este ucenicul sau; un tanar ursuz, nesociabil si un pic exaltat. Stau amandoi in chilie. Adesea sunt tensionati si se privesc pe furis, pandindu-se unul pe altul. Batranul are obiceiul de a se invarte in cerc, cu pasi mari, ingandurat si putin nervos. Isi duce mainile la spate, apoi spre tample, se intoarce brusc si din cand in cand se uita spre ucenic. Acesta cu privirea in pamant sta pe scaun si asteapta parca intodeauna sa se intample ceva, o ocazie in care sa o zbugheasca pe usa afara. Intrucatva are o teama fata de parinte pe care il admira, dar nu ii suporta cicaleala, sfaturile si privirea patrunzatoare. Fata batranului se innegreste cateodata si o tristete fara margini il cuprinde. In adancul inimii se simte totusi profund jignit pentru o asemenea lipsa de consideratie pe care o resimte din partea tanarului. Toata experienta sa si faptul ca il iubeste, cu toate acestea nu ii poate inmuia pe deplin inima de gheata a baiatului; ucenicul fiind singura lui slabiciune pamanteasca. Tanarul nu crede in binele facut, in bunatatea celuilalt. Dupa parerea lui toti oamenii nu fac decat sa profite unii de altii ca sa supravietuiasca, iar singurul liant uman este ingaduinta, ne toleram pentru a putea convietui. Nu a cunoscut iubirea, are o inteligenta nativa, e foarte tenace si sarguincios. Fire rece si distanta, cu miscari lente si plin de sine, face totul cu metoda si nu se abate cu nimic de la planul sau, este opusul batranului. A ales ascultarea pentru ca ii place intotdeauna sa aiba o siguranta, o confirmare in drumul sau. Prin ascultare el nu intelege supunere ci doar ordine si baza. Se considera un om cu dileme, cu temeri pe care si le rezolva in felul sau. Inima ii este impietrita si nu poate plange, de fapt nici nu isi aminteste daca a plans vreodata. Umilinta fuge de el. Plangerea este ca o lumanare ce lumineaza si trebuie pazita altfel se va pierde, ii spunea cateodata parintele. Cugetul sau il sfatuia bine, numai gura clevetea in van. Tare greu ii era ucenicului sa se conformeze vietii pe care protectorul sau il invata, avantul sau tineresc il poseda indemnandu-l la fapte si mai ales vorbe indraznete. Cu sufletul plin de lacrimi batranul il privea adesea cu dragoste si multa rugaciune zicandu-i cuvinte de folos despre moartea sufletului; deoarece omul nu are mustrarea inimii pentru aceasta nu dobandeste frica si smerenia lui Dumnezeu. Sa se mustre omul pe sine in toate lucrurile si ticalosiile sale, caci pentru toate acestea vei da raspuns. Luandu-l peste picior ucenicul il indemna cateodata sa predice in fata oamenilor, sa se bucure si restul muritorilor de intelepciunea sa. Stia ca asta il enerva pe batran cel mai mult. Se simteau bine impreuna, se iubeau si se urau in acelasi timp si parca uneori vruiau sa fuga unul de celalalt, dar ceva parca ii tragea tot mereu impreuna. Firea rece logica si pur intelectuala a baiatului incerca sa se incalzeasca cu firea calda si blajina a batranului. Avand in vedere caracterul acestor doua personaje aflate la poli opusi, nu ne putem opri sa ne intrebam daca ele nu formeaza cumva impreuna un intreg. Alianta dintre ele formand un tot care nu poate fi divizat, nu poate fi contrazisa nici o parte si nu poate subzista una fara cealalta. Tipul intelectual, tanarul, intodeauna incercand sa gaseasca o explicatie logica pentru orice ratiune si sentiment, nefiindu-i niciodata suficienta calea tainelor de nici un fel, chiar si cea divina. Respecta si totodata se minuneaza de aspiratia batranului sau dascal de a crede intr-o putere atat de necunoscuta si hazarda lui, dar totodata binecunoscuta parintelui. Exista o atractie poate chiar iubire pentru acest mos vesel si misterios. Desi ajuns la desavarsire si deplina spiritualitate, parintele este constient ca nu isi poate cunoaste toata amploarea puterilor de care e capabila firea sa. Iubirea ce o poarta fata de ucenic dezlantuie in sine niste capacitati pe care nu
si le putea banui; trece peste multe si de multe ori simte cum ratiunea ii paralizeaza. Multa vreme in anumite privinte el nu a atins inca nivelul de deplina sanatate a naturii sale, desi in toate celelalte lumesti a depasit pragul pur natural. Legatura intre cei doi consta in faptul ca fiecare il primeste pe celalalt; nu exista separatie intre ei. Propriu zis ei se experiaza ca o unitate de subiecte libere, atat de legate incat nu se pot desparti, hranindu-se fiecare din izvorul celuilalt. Nu exista subordonat si suveran, sunt perfect egali. Batranul avand nevoia de a-i comunica anumite sensuri si ascultate fiind cu intelegere, astfel si el va castiga in adancime. Patrunzand in abisurile tanarului se va vedea pe sine. Plecand unul de langa altul sigur ar fi murit amandoi intrucatva. Parintele s-a desprins de lume si totodata i-a ramas doar mila pentru acest om, ziduri simt cum il inconjoara dar se afla fara indoiala in afara lor, nu mai poate percepe zgomote, nu mai aude glasuri, placerile sunt pentru el amaraciune si toate patimile au fugit.