poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2006-02-03 | |
- Alo? Familia Iliescu?
- No! Ați greșit numărul, domnișoară. Aici e casa Protevescu. - Mă scuzați. - Nu-i nimic, se mai întâmplă. Bună seara. - Alo! Cum ziceați că vă numiți? - Protevescu. Mitică Protevescu. - Prozatorul? Autorul romanului ‘Barca din Cișmigiu’? - Da, chiar eu. Care-va-să-zică ați citit ‘Banca din Herăstrău’? - Nu, dar mi se potrivește… Ce onoare pe capul meu! - Exagerați. - Au! - Ce au? - Cârcelul… De la emoții mi se pune totdeauna cârcel… Lipsă de calciu. - A! - Adică? - Adică m-am dumirit. V-a lăsat? - Cine? - Cârcelul. - E…, m-au lăsat amândoi, domnule: și cârcelul și Marcel. - Marcel cine este? - Nu mai este, c-a fost. Marcel a fost logodnicul meu. - Îmi pare rău. - Mie nu, că sforăia ca oaia. - Oaia nu sforăie, domnișoară. Behăie. - V-ați culcat vreodată cu logodnicul meu? - Eu? Doamne ferește! - Păi vedeți? Credeți-mă, Marcel sforăia ca oaia. - Bine. Pe mine mă scuzați, am treabă. Bună… - Da, e bună! Întotdeauna îmi iese. Marcel spunea că sunt haioasă. - Nu înțeleg. - Trei ani i-am fost muză … Asta pentru că sunt frumoasă, nostimă, vorbăreață și plină de caracter. Apropo! N-aveți nevoie de muză? - No, c-o am pe-a mea. Pe nevastă-mea. - Dacă vă răzgândiți, sunt disponibilă… Dar acum, că v-am descoperit aș vrea să vă rog ceva. - Vă ascult. - Să ne întâlnim să-mi dați un autograf. - Cu plăcere. Cartea o aveți? - Nu, c-o aduceți dumneavoastră. - Și unde ne vedem? - În Cișmigiu, la barca de care povestiți în roman. - Acțiunea se petrece pe o bancă în Herăstrău. Cum să vă spun, e ceva mistic, acolo se întâlnesc îndrăgostiții, sinucigașii, criminalii și-și spun secretele… Asta am vrut să transmit. - Atunci mai bine în Cișmigiu. - Cum doriți. Mâine seară la șapte e bine? - A! - Ce? Nu-i bună ora? - Ba da. Cârcelul… Vă pup! - Bună seara. * * * - Servus! - Sărut mâna. - Eu sunt Maria. - Mitică Protevescu. Am adus cartea… - Ce mă bucur. Dar nu sunteți chiar boșorog… - Pardon? - E, eu așa știam! Prozatorii serioși trebuie să aibe cel puțin șaptezeci de ani. Știți cum se zice: zece ani te joci, douăzeci înveți, patruzeci acumulezi și apoi... - Dai în primire! - Nu totdeauna. - Dar ce urât sunteți! - Pardon? - E, nu vă faceți griji! Știti cum se zice: bărbatul trebuie să fie un pic mai frumos decât dracu’. - Să vă scriu dedicația. - Păi așa, în stradă? - Uite o bancă! - Mai bine la terasa aia. Să bem o bere… să ne luăm la revedere. - Adică? - Am glumit. Așa sunt eu: fire veselă, voioasă… A! - Ce-i? - Afurisitul ăsta de cârcel. - De unde vă ia? - De la emoții. Aici, la piciorului drept. - Masați locul și vă lasă. - Cum? - Apăsați și frecați de sus în jos. Uite așa. - Iuf! Vă mulțumesc. Eu locuiesc la debarcader. - Unde, acolo? - Da. Iar ăla e telefonul de la care v-am sunat! - Cum se face? - Să vă spun drept nu Marcel a plecat, ci eu! De fapt m-a azvârlit din casă pentru c-am ars fierul de călcat. - Doar pentru atât? - Și pentru blonda aia din Chișinău. - A! - Și-acum dorm prin bărci, doar când plouă intru în debarcader. - Este inadmisibil, domnișoară! - Mie îmi spuneți. - Haideți la terasă. Au niște mititei grozavi… - Nu, nu-i nevoie. Când mănânc mă balonez și mi se face sete. Și apa-i scumpă, domnule... Dar simt așa! o undă de tristețe în glasul dumneavoastră. Eu nu cer milă. Nici pomană! Eu vreau doar hrană spirituală, cartea asta cu autograf. Atât! Și vă plătesc pentru ea… - Nu-i nevoie. Poftiți cartea cu dedicație. Dar să știți că sunt de-a dreptul indignat! Nu pot s-aud așa ceva fără să iau o măsură, două! Pentru că nimeni n-are voie să denigreze speța umană! Voi scrie la ziare, în reviste, o să reclam la Parlament! - A! - Cârcelul? - Nu, paznicul. Vă mulțumesc… Acum trebuie să plec. Pa! - La revedere, Maria. * * * - Draga mea! Este inadmisibil! Auzi tu! Femeie frumoasă, tânără, nostimă, veselă, plină de caracter… să fie aruncată afară, în stradă, ca o potaie! - Cine, tu? - O femeie, dragă! Fe – me – ie! Maria o cheamă, iar logodnicul ei, Marcel, s-a săturat de ea și gata, a schimbat-o c-o moldoveancă din Chișinău. - Și ea ce face acum? - Doarme afară, la debarcaderul din Cișmigiu. Eu nu accept așa ceva! Chiar acu’ merg să scriu câteva articole pentru ziarele de dimineață. Ce nesimțit, dom’le! Un animal! O brută! Și societatea asta depravată… Vezi că sună cineva la ușă. * * * - Mitică? Te caută un jandarm. - Pe mine? Cu ce ocazie? - Să-ți aducă cheile de la mașină! Are săraca femeie un cazier… |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate