poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 4553 .



Valentine’s Day: Necrologul
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Lizard King ]

2006-02-02  |     | 



Sunt contra frumoasei sarbatori. Nu fiindca e de import, ci din cauza ca a devenit chintesenta falsitatii, a comercialului ieftin, a sentimentelor prefabricate, a “sunati la 8989… si persoana iubita va primi un sms de va cadea pe spate, pt numai 1.5$/min”.Am spus, cu alta ocazie, ca Valentine’s Day e un bun prilej de a stoarce bani de la fra…ieri as fi zis “de la francezi”, azi nu mai tin minte ce vroiam sa spun. Revolta mea este, asadar, antikitsch, anticomerciala, anticonventionala, pe langa antifascista, antiimperialista, si –anticipez- antipatica, insa nu e impotriva iubirii.
Acestea fiind zise….
Valentine’s Day e culmea insuccesului nostru ca oameni. Ai dead-line pana la 14 faurar sa-i dovedesti ca o iubesti, mai animal (planet)-ule!
Pe vremea cand garajul lui Bill Gates adapostea inca doar automobile, oamenii isi trimiteau scrisori de dragoste. Am gasit intr-un sertar astfel de scrisori trimise de parintii mei unul catre altul.Va marturisesc, ai mei sunt ingineri si scrisul nu a fost punctul lor tare, dar stiloul ala chinezesc scria singur. N-are Gates tehnologia asta! Nu cred ca o sa puteti trimite un mail, sms, mms, pps, ps, lps, tft, ftp, spp sau ce vreti voi care sa aiba frumusetea si romantismul unei foi ingalbenite de hartie scrise de mana. Pe vremea aceea, ca sa iubesti pe cineva, iti trebuia timp. Puteai sa vezi trairea persoanei respective, un tremurat de mana, o lacrima, o ezitare….greu sa vezi asa-ceva pe mail. Pe mail, toti scriem frumos, toti scriem la fel.
Daca dragostea e oarba, suntem o planeta de indragostiti. Nimeni nu vede nimic.
Iubirea e antidotul prostiei. Orice forma de prostie care se respecta provine din egoism. Or, iubire egoista nu exista, aia e hartia igienica a sufletului, nu balsamul lui.
Dragostea e nebunia asumata cu gratie.
Necrologul pentru Valentine’s Day, suna extraordinar de simplu: “Te iubesc!”.Dar conventional. Spus pentru a umple timpul. Pentru a seduce. Pentru a da asigurari. Pentru a-i distrage atentia de la altceva. “Te iubesc!” folosit ca plasture pentru monotonia zilnica. “Te iubesc”, spus fara emfaza, fara semnul exclamarii, fara a mai insemna ceva, un fel de “Ce faci, bine?” (intrebare care atinge paroxismul ipocriziei, cine intreaba asta nu da doua parale pe ce faci!). Te iubesc, in care deja ghilimelele nu mai trebuie puse, pentru ca se subanteleg. te iubesc fara majuscula la inceputul propozitiei, scris intr-un mail in care nu mai ai decenta sa apesi tasta shift. Te iubesc, amara captivitate care ma fereste de monotonia de a-ti spune ca, de fapt, azi, de Valentine’s Day, eu as vrea sa ma uit la meci.Tu ai vrea sa iesi in oras cu prietenele tale. Atat eu cat si tu am vrea sa fim in alta parte. Nu se poate azi, e Valentine’s Day, si trebuie sa ne dovedim reciproc dragostea. Te iubesc, n-am ce-ti face, astazi trebuie, maine promit ca nu mai fac!Iubirea incarcerata de “trebuie”.
“Ce mi-ai luat de Valentine’s Day? Ceva sexy? Ceva romantic? Ceva nonconformist? Ceva la moda? Ceva scump?”
O privesc in lumina murdara a becului dat la minimum, cum ii place ei. O privesc asa cum as privi un tablou. In incapere pare a fi fum de tigara, desi nimeni nu fumeaza.
“Ceva scump.”
Nu am puterea sa o vad clar in lumina asta, dar stiu, bineinteles, ca stratagema a functionat. Ceva scump e intotdeauna bun, e un berbec de spart portile inimilor ferecate. Berbec pe dracu’, e doar un obiect!
Fardul incearca sa ii ascunda oboseala.
“Te iubesc!” imi spune ea si ma saruta pentru a-si inabusi un cascat.
“Si eu te iubesc”, marturisesc, ochii stralucindu-mi de pofte stranii in timp ce privesc spre telecomanda.
Remarc parfumul ei si imi dau seama ca nu e cel obisnuit. Stiu ca e un amestec de doua esente si mai stiu ca ea nu ar face niciodata un astfel de coktail. Ceata alburie din sufragerie seamana tot mai insistent cu fumul de tigara. Nu observ, pentru ca nu vreau sa observ sau pentru ca, poate, daca as observa, mi-ar fi teama ca nu mi-ar pasa.
E momentul in care in filmele americane ar trebui sa-i zambesc pe jumatate complice, pe jumatate superior, asa, cat sa banuiasca ea ceva, dar sa nu fie sigura. Insa eu nu sunt american. Asa ca o intreb, prefacandu-ma a fi interesat:
“Dar tu ce mi-ai luat de Valentine’s Day?”
As fi vrut chicoteala aceea de entuziasm pe care frumoasele actrite hollywoodiene o scot in clipa cand sunt intrebate asa-ceva.
…as vrea sa multumesc Academiei, bla,bla,bla,bla, sfarsit
Am parte de un zambet fortat.
Acum va trebui sa ma prefac surprins si va trebui sa spun cat de mult imi place acul de cravata pe care mi l-a luat. De data asta chiar mi-a luat si o cravata sa mearga cu acul de rigoare.Nu-mi iese foarte bine surprinderea, dar, in lumina asta chioara, aproape totul e credibil.Academy Award Winner -eu si Oscar Nominee Actress –ea ne jucam bine rolurile.
Desfac sampania pe care am pregatit-o. Stiu cum sa o desfac fara zgomot si fara sa o vars.
…si vreau sa mentionez ca premiul acesta e rezultatul unei munci de echipa.
Ea a adus doua pahare. Bem. Bem pana cand ne ia putin ameteala.
“La naiba cu meciul, imi zic, e timpul potrivit pentru altceva!”
Nu raspunde insa la mangaieri si sarutari.E prea obosita.
Adormim pe canapeaua din sufragerie, imbracati.
Implacabil, se face dimineata, iar calendarul marcheaza posac reintrarea in normalitate.Trebuie sa ne pregatim sa mergem la serviciu.
15 februarie.

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!