Nea Fănică se strămutase din cele lumești la fel cum trăise: fără să supere pe nimeni. Trăise aproape șaptezecișidoi de ani, își crescuse copiii și nepoții și-acum îl găsise tanti Lucreția într-o dimineață, rece, cu fața la perete. Trăiseră împreună aproape cincizeci de ani, iar ea i se adresase toată viața cu ,,dumneata Fanule''.
După ce-i făcură cele trebuincioase, care la țară inseamnă o fâțâială de colo-colo cu vase, batiste, găleți și mult zgomot, pentru că în asemenea împrejurări se simt atotputernice babele, ele deținând supremația în păstrarea ritualurilor la nunți, botezuri și îmormântări, așadar după ce se potoliră babele, nea Fănică fu așezat în coștiug în costumul lui de socru mare, acum cam ros pe la manșete, cu o batistă albă în buzunar și cu mâinile frumos, pe piept. Tanti Lucreția i le așezase ea, așa cum a vrut , cu verigheta în sus.
- Ce fă, ți-l fură cineva pă lume-ailaltă? o-ntrebase bunica, invidioasă toată viața pe traiul bun al soră-sii cu nea Fănică.
- Nu, că știu c-ai să stai 'tălică atentă să nu mi-l fure vr'una.
Rudele se adunaseră puzderie, care dincotro, unii de prin sat și alții de pe unde-i mânase soarta.
Bunica fusese chemată să participe și ea la pregătirile multiple ce se cereau în vederea trimiterii cum se cuvine a defunctului, dincolo, dar ea acuzând tot felul de dureri imaginare, mai mult se fâțâia încoace și-ncolo spunând că ea preia conducerea în organizarea pregătirii parastasului, în rest neavând prea multă înclinație către cele sfinte.
- Tanti Vico, du-te matale și vezi să nu uite popa să vie acilea la doiș'pe, zise Costică Cizmaru, ginerele mortului către bunica.
- Nu mai spune mă! Ie-te la el! da' tu ce-ai, apă la genuchi?
-Nu, da' stau acia să așezăm să facă slujba afară, bre.
- Bine, hai! și bunica-mi face semn s-o urmez de parc-ar fi Napoleon ordonând mareșalului Ney să intre în Rusia.
- Buni Victoria, când veneam noi incoace, am văzut mașina proetului ducându-se spre oraș, mai era cu vreo câțiva înăuntru, spuse Tamara, una dintre nepoatele lui nea Fănică.
- Aoleu! doar n-o fi-nebunit iară, să potolise-n ultimu' timp.
- Hai să dăm un telefon la preoteasă, propuse tanti Lucreția.
- Lasă că vorbesc io! se-nfipse bunica lângă măsuța telefonului. Formează mamaie număru' că io nu prea mai văz (mințea, evident).
De la capătul celălalt al firului vocea preotesei Mădălina Ciocan răspuns imediat;
- Da, casa preotului Ciocan.
- Bună ziua, suntem de la casa mortului Ștefan Ivanov....
- Părintele a trebuit să plece urgent, dar vine puțin mai târziu decât era stabilit...
- Ceee? Doamne Ferește! păi dânsu' a uitat de îmormântare?
- Nu dar a intervenit o urgență, vine, nu vă faceți griji, și clic! închise telefonul și debitul verbal al bunicii. Aceasta stătu o clipă pe gânduri, viră la dreapta în camera unde era mortul și toate rudele adunate, cuprinse dintr-o privire pe toți și declară aproape cu bucurie;
- Popa s-a cărăbănit!
Soră-sa se uită prostită la ea.
- Și ce facem cu Fănică?
- Nu știu fă sor-meo, da' ar merita să-l împăiezi și să i-l trimeți lu' Ciocan la poartă. Când vă spui io că ăsta e ursar, ziceți că sunt țăcănită!
- Hai bre, taci din gură, de unde știi matale că e ursar, că nu e negru la piele, o puse naiba să-și dea cu părerea pe Margareta lu' Titi.
- Care piele-i văzuși tu fă, dă ești așa sigură? io l-am văzut dăsculț la fân și are lăbili picioarelor copăiate și late cum le-avea ursarii ăia dă la bâlci.
- Bine că mai auzii una bre, să cunoști țiganu' după labă...
- După labă, după piele vedeți voi cum vă face ăsta bucata!
Leontina, moașa veni cu ideea să-l sune cineva pe celular, dar toți începură să dea din colț în colț, așa că bunica avu un acces de mărinimie, atâta timp cât nu era vorba de banii ei....
- Sună tu mamaie și vezi pe unde umblă hăbăucu-ăsta dă popă.
După vreo câteva încercări, bunica află că popa nu vrea să răspundă, lucru care o întărâtă la culme;
- Dă-ncoa' la mine! să vedem dacă are coraj să nu-mi răspunză mie! și-mi smulse telefonul din mână.
După câteva manevre de inițiere ale bunicii într-ale telefoniei mobile primi și ea răspunsul automat,,abonatul nu răspunde''
- Asta văz și io, da' dă ce nu răspunde? spuneți-i că-l cheamă Vica lu' Anghel....dădu telefonul un pic la o parte de la ureche și se adresă babelor înmărmurite care o priveau ca pe agentul007;
- A luat-o pă alte limbi făi fată! ce număr mi-ai dat?
- E robotu' mamaie, încerc să salvez eu câte ceva.
- Ce robot, că e o muiere, mi-a spus ,,doamnă popa nu vrea să răspundă'' și după aia a luat-o hăis pă altă limbă.
- Taci mamaie, așa răspunde automat la toată lumea.
În sfârșit, lumea era obligată s-aștepte după popa Ciocan, așa ca ora patru îl găsi pe nea Fănică tot pe masă, iar pe popa, tot plecat.
Bunica stătea de vorbă cu Tamara, doctorița, în timp ce mațele îi chiorăiau îngrozitor. Refuzase să mănânce acasă pe motiv că ,,las' să-i fac pagubă soru-mii, că are dă unde''.
- Nu știu de ce mă îmbalonez așa,mă Tamara și dă la un timp nici nu mai văz ca lumea, o fi diabetu'ăsta ai?
- Diabetul creează un ciclu de alte afecțiuni, buni.
- Da, da' la mine ce ciclu să mai crieze că m-a iertat Dumnezeu dă două'șcinci dă ani.
Pe ușă intră furtunos nea Ionică Codârlea, care anunță cu o voce gâtuită de ziceai că dă de veste că s-a scufundat vreun submarin nuclear;
- Popa e la meci, vine la șase. S-a dus la Bucșani să sfințească ghetili la folbaliști că frati-su' e antrinor.
Oamenii rămaseră cu gurile căscate la el, iar vreo câteva babe găsiră puterea să se-nchine.
- Io mă duc după el cu băiatu' cu mașina, spuse plină de supărare, tanti Lucreția.
- Un'să te duci fă, așa oloagă, mai bine pune masa că murim acilea dă foame! i-o reteză bunica. Tanti Lucreția mergea cam rău de piciorul drept, dar nici vorbă să fie oloagă.
- Doamne, mare Þi-e puterea și grădina! cum fă soro să mâncăm parastasu' cu mortu' în casă?
- Iote-așa, cu gura, parcă mai știe el săracu'... și dac-ar ști nici n-ar sufla în fața ta că doar a fost un molâu.