În acel an, în care executivul cumpănea o seamă de legi europene și populația se neliniștea cu felurite presupuneri de integrare, fost-a vremea cireșelor bulgărești când s-a iscat tulburarea angajaților Colegiului Mediu Tehnic din Stânișoara întrucât, după emigrarea intempestivă a directoarei adjuncte tocmai în Canada, s-a ridicat și directorul unității să-și dea demisia, spunea dumnealui că de scârbă, spun unii că datorită intervențiilor încrucișate din partea forurilor tutelare; astfel că inspectorul școlar general, dl. Calonfir Ciortan (C. C. pentru prieteni) l-a numit director cu delegație pe membrul recomandat al consiliului de administrație, profesorul inginer Iemilian Crâsnic. Acesta a indicat la rându-i pe dna. profesoară Jupiță Minola drept adjunctă temporară și s-au pus pe treabă cu încheierea anului școlar „în bune condițiuni”, cum s-au angajat către superiori.
Pentru validare a venit dna. inspector general adjunct Iozifina Răsură și a consemnat în registrul de procese verbale al consiliului de administrație cum că „școala este corespunzător dotată cu resurse umane, materiale și financiare, având și toate autorizațiile de funcționare”, document ce ulterior i-a fost reproșat și de care s-a căit numaidecât, schimbând partidul de opoziție cu cel de guvernământ.
În acele zile de cumpănă, când Iemilian Crâsnic a început să descopere cu ce se mănâncă directoratul, s-au prefigurat și fricțiunile, conflictele instituționale ce nu puteau decât să prolifereze, conform Legii lui Murtaneus – ceea ce se naște, crește. Fiind totuși novice, directorul a căutat să se înconjoare de sfetnici, ba chiar s-a consultat cu predecesorul, care își aranjase deja transferul la o școală „mai aproape de domiciliu”. Noroc că se apropia binemeritata vacanță izbăvitoare.
Ceea ce toată lumea știa ca mândria colegiului – atelierul de tâmplărie, constituia și călcâiul lui Ahile. Era o hală bine utilată datorită dezmembrării la timp din zestrea fostei „Unități de Gospodărie Comunală și Industrie Locală” pe vremea când toate secțiile se declarau autonome (și obțineau cât ai clipi acte patrimoniale), nimerită la țanc în dotarea școlii datorită deputatului Indrieș, fost prieten de pahar cu directorul de atunci, care director a devenit patronul unei firme de pompe funebre... cârtea concurența că avea rezervă de sicrie pe zece ani. Cea mai mare parte din telefoanele externe nu se referea la procesul de învățământ ci la oarece comenzi de tâmplărie sau personalul de acolo; ba, șeful unui serviciu din primărie chiar i-a zis, pe șleau, directorului C. M. T.: ”Vrei fonduri de reparații, poartă-te frumos, angajează-l paznic pe cutare, că așa vrea consilierul P.A.D.”.
Acu, nici Iemilian nu era de azi de ieri în lumea școlii, dar nu le vedea chiar pe toate. La o garnitură de șase scaune Louis XVI, comandată de general, a rătăcit bonul de comandă, că n-a mai ajuns la contabilitate; generalul s-a supărat, a insistat să achite, apoi, luat cu treburile, a uitat. Totuși, Crâsnic a fost iertat, la tragerea la sorți a comisiilor pentru bacalaureat s-a văzut nominalizat vicepreședinte la Colegiul Național de Informatică, școală centrală și bine dotată, de renume.
Perioada examenelor – hârtii toată ziua, supraveghere, confuzii, dar în compensație trei mese îmbelșugate zilnic, la camera de protocol a cantinei școlare. Mai toți inspectorii școlari treceau pe la comisie, să verifice bunul mers al examenelor; firește, la insistențele directorului colegiului, acceptau să rămână la masă. Era un prilej deosebit de a se înfiripa afinități, reciproc avantajoase: venea inspectorul pentru reforma învățământului, care avea și firmă de turism, pururea însoțit de nevastă-sa; strângeau toate fripturile rămase în farfurii „pentru cățel, cățelul nostru”, ofereau pliante și reduceri la excursii școlare. Apărea Dușan Mărțuică, aghiotantul inspectorului general, promovat de la școala ajutătoare din Câinenii de Jos direct la Comisia națională pentru examene, flancat de câte o tânără învățătoare suplinitoare – ajutor la tehnoredactări; adjuncții se înfățișau zilnic, mai ales la cină, când sfârșeau celelalte treburi specifice funcțiilor.
„Nu-i rău directoratul, a conchis într-o seară Iemilian către nevastă-sa, masa-i masă, stipendiile vin, toată lumea e amabilă, mă servește. M-au adus cu taxiul”. „Nu tu mănânci, ăștia te mănâncă, l-a repezit consoarta, de câte ori să-ți spun că ești om de paie!”. Dar Iemilian, sub euforia vinului de protocol, a zâmbit doar: „Nu se află, am și eu o experiență!”.
La încheierea examenelor de bacalaureat, cu promovabilitatea eminentă de peste 90%, s-a organizat un banchet la „Grota Urșilor”, restaurant exclusivist în afara orașului (kilometrul șase), unde au fost invitați să participe cu toptanul membri ai comisiei de bacalaureat, delegați ai comitetului de părinți, inspectori. Aflat pentru prima oară în acel local, Iemilian Crâsnic s-a servit regește din antreurile rafinate și băuturile fine. La un moment dat a circulat o hârtie cu procesul verbal al comisiei, pentru a fi semnată de urgență că o cerea ministerul „imediat sau chiar mai devreme”. „Iote-te, a hohotit vicepreședintele, s-a semnat C.C.-ul „drd”, păi cum, nu se află doctorand printre titlurile științifice, cum ciortanul nu-i crap!”
Vecina lui de masă s-a nimerit să fie doamna Bocciu Tănăsica, de la cadre (Serviciul „Politici de selecție, evidență, mobilitate și promovare personal” pentru inițiați), care a pus la inimă declarația și i-a relatat-o mai târziu soțului. La prima ședință de partid (Partidul Adevăratei Democrații), domnul Bocciu a pasat vorba de duh inspectorului general. Fiind acesta gras din constituție, s-a învinețit și a protestat, cum că titlul lui este academic, în ciuda detractorilor politici.
Pare-se că soarta și-a întors fața de la Colegiul Mediu Tehnic deoarece postul de director a fost scos la concurs, precum comunica avizierul din curtea inspectoratului școlar. Fiind vară, mai nimeni n-a aflat, dar în septembrie zvonul s-a lățit, așa că Iemilian s-a deplasat ca să vadă cu ochii lui: era adevărat; ba încă doamna Bocciu, chestionată cam fără voie, i-a comunicat că și-așa prea se lungise delegația. A apărut în școală și inspectorul Mărțuică, să verifice dacă elevii aveau ținută corespunzătoare la începerea anului școlar și a constatat „dezinteresul total al conducerii școlii pentru aspectul fizic al elevilor”, precum a consemnat în registrul de inspecții, fapt aflat imediat de presă, pe canale specifice, căci a venit un reporter de la „Știri fierbinți” ca să consemneze precaritatea procesului educațional.
În consecință, s-a organizat un consiliu profesoral pentru „comunicări urgente și recomandarea candidaților la funcția de director”. S-au înscris la recomandare: prof. Iemilian Crâsnic, prof. Minola Jupiță și... surpriză, maistrul Nicanor Caracudă (Nichi pentru angajați), ce tocmai devenise din acel an licențiat al Facultății de Management Arboricol, cursuri de zi, să dea mai bine la pensie, zicea el arătând diploma. La propunerea profesorului de civism, Niculaie Mimuț, de-a nu se pune piedici candidaților, s-a votat în bloc, măcar că doamna Jupiță a protestat, cum că trebuie majoritate simplă, dar... lumea se grăbea. Cei trei candidați au purces să-și constituie dosarele – o puzderie de hârtii și confirmări, mânați de termenul limită al înregistrării.
„Ca să vezi, a glumit Iemilian acasă, s-a găsit Nichi să se suie în copac... director, cică, încadrat maistru! Mare-i democrația ta, Doamne!”. „Ești în urmă, i-a replicat acru nevastă-sa, socrul lui Nicanor este consătean cu secretarul de la P. A. D., se vizitează mereu, mi-a spus Venera că au ieșit împreună deunăzi de la „Zmeurica”, se țineau de gât... au și o garsonieră închiriată pentru anumite treburi... cu femei... de protocol, știți voi!”.
După ce și-a depus dosarul la registratura instituției, Crâsnic s-a dus la inspectorul general adjunct Ghenadie Popostroc, să-l treacă pe listă. „Nu știu pentru ce te-ai mai înscris, s-a mirat acesta, păi ai calificativul „bine”. „Cum așa, a protestat candidatul, chiar eu am semnat de cunoștință fișa de evaluare, era „foarte bine”. „Aia a fost o ciornă, bre, n-ai citit ce trebuia!”. Siderat, Iemilian s-a postat la ușa generalului, pentru explicații. În fine, abia l-a prins, la plecare. „Ce vrei, s-a răstit generalul, am inspecție!... Calificativ?! Mă rog, să nu zici că îți împiedic ascensiunea, poftim, te dispensez de calificativ!”.
Așa s-a făcut de a ajuns dosarul lui Iemilian Crâsnic validat. Tematica de concurs: legislație, management, oferta educațională... iar bibliografie – un vraf de documente oficiale și cărți. Când să citești, că erau probleme toată ziua? Rămâneau serile pentru studiat, că nu se putea face de râs, ca loazele.
Și probleme erau, dă Doamne! De-o pildă, directorul a primit o hârtie a inspectoratului „Conform solicitării dvs.... în temeiul..., se încadrează la unitatea C. M. T. domnul Nicanor Caracudă ca profesor titular gradul II, începând cu 1 septembrie a.c.”. „Cum dracu? s-a mirat șeful instituției. Noi n-am solicitat nimic... și n-am dat posturi libere... d-apoi să apară un maistru profesor!”. A pus secretara să sune inspectoratul școlar. „Ce vrei să-ți spun la telefon, s-a iritat dna. Răsură, este o lege de echivalare, ți-o trimit eu... a fost omul înscris la pretransferări și gata!”. Dar mai afurisită a fost sesizarea anonimă la inspectorat, căreia i s-a dat curs imediat, cum că dna. director Jupiță a avizat venirea unui elev la C. M. T. în clasa următoare, deși rămăsese repetent la școala de proveniență. Directoarea a zis că i-a fost falsificată semnătura, secretara s-a isterizat și a chemat un polițist grafolog... o întreagă tevatură, în urma căreia dna. Jupiță și-a anunțat demisia și a renunțat la concursul de director... știa ea ce știa.
Concursul, ca toate concursurile școlare: încurcături cu sălile, că erau feluriți candidați pentru directoratele diverselor școli, așteptare interminabilă (se intra individual). Lumea aspiranților, stresată ca la coadă, vehicula tot soiul de comentarii: „Popostroc e omul care a repartizat anul trecut dascălii de mate cu rigla... conform distanței între domiciliu și școala solicitată... să vezi ce de-a mutații au apărut subit pe buletinele unor candidați”... „Aș, aia a făcut-o Sumulică... Ghenadie e tipul care pierdea dosarele de grade... cui nu i-a semnat de preluare, nu le-a primit și basta!”... tot felul de bârfe neliniștitoare... gura lumii...
În fine, a fost strigat candidatul Crâsnic; înăuntru, comisia i-a frunzărit dosarul... pentru curriculum vitae atâtea puncte... pentru oferta managerială atâtea... să trecem la interviu! „Ia spuneți, domnu, a început președintele de comisie Popostroc, ce prevede regulamentul despre programul cantinei școlare?”. Iemilian a înghițit în sec și a privit către reprezentantul sindicatului; acesta și-a mutat privirea înspre tavan, așa că a îngăimat ceva despre orarul în concordanță cu orele de școală și s-a oprit. „Poate ne spuneți cât de des se verifică gestiunea casieriei” a intervenit doamna Bocciu, membru al comisiei. „Săptămânal” a răspuns candidatul iar examinatorii și-au clătinat cu compătimire capetele. „Mulțumim, ajunge, a conchis președintele examinator, veți afla rezultatele de la avizier. Următorul!”. Pe coridor, Iemilian Crâsnic a realizat că participase la concurs ca figurant; ce management?... care legea învățământului? Învățase ce nu trebuia. Realizările anterioare se redimensionau... avea dreptate nevastă-sa.
În ziua următoare avizierul inspectoratului școlar anunța: ”... prof. Nicanor Caracudă, 126 puncte, reușit... prof. Iemilian Crâsnic, 122 puncte... Pentru contestații, se va depune act scris la registratură...”. La colegiu, toată lumea știa; chiar și tanti Bombolina, femeia de serviciu, venise din concediul medical periodic pentru a felicita noua conducere. Domnul Caracudă apucase să arate tuturor decizia de numire și se tot învârtea prin secretariat, descriind cum vede el îmbunătățirea aspectului școlii „cu o conducere adevărată, legală”.
Pentru validare a venit dna. inspector general adjunct Iozifina Răsură și a consemnat în registrul de procese verbale al consiliului de administrație cum că „școala este corespunzător dotată cu resurse umane, materiale și financiare, având și toate autorizațiile de funcționare”, după care s-a precipitat în direcțiune: „Hai, pune comisie de inventariere, predă documentele, fă-ți norma la catedră, ai termen săptămâna asta”. Ex-ul a pus cheile cabinetului pe masă, a executat o reverență și a ieșit din birou, pe lângă Caracudă, care aștepta dincolo. „Acum avem model educațional” a ricanat Crâsnic. „Bă, Iemile, a răspuns proaspătul director, habar n-ai cum se face campania electorală, d-aia o să rămâi mereu dascăl. Ia vezi, să nu întârzii la ore, că-i bai!”.
Rostirea românească nr. 1-2-3/ianuarie-februarie-martie 2005 (Timișoara)