Nu mai era de mult acolo. În locul lui era doar scaunul cu miros de urină.În locul lui era doar cuierul de fier forjat și cartea lui de căpătâi-"Schopenhauer ilustrat". Nu mai exista de mult. În locul lui era doar haina cu revere uzate, haina de prost gust, de mult ieșită din modă.
Nu mai era de mult acolo. Dar fusese odată ? Îi simțise cineva nevoia, simțise cineva clipa unică a disperării , absența sa incomensurabilă ? Îl socotise cineva mai util decât hârtia igienică mereu lipsă la apel ? Elevii săi- la fel de nepricepuți ca și el- profitau de clipă bând, doi câte doi, bere în Obor. Tanti Oaie, mandatara bufetului cu mici și pastramă se purta bine cu ei. Mai bine decât domnul profesor. Dar domnul profesor nu exista. Și nu existase niciodată, decât o ușoară salivă în colțul buzelor.
Era, pur și simplu, un nimic. Un mic nimic.