Cum este lumina?Incerc sa o patrund prin cuvinte.Sa-i ofer drept recunostinta cateva cuvinte care sa o cuprinda in a sa maretie.Imi dau seama brusc ca inocenta luminii este tacerea.Aici ea este stalpul universului si panglica care leaga inceputul de sfarsit intr-o concordanta uimitoare.Brusc imi dau seama ca este inutila o apologie a luminii.Ea curge lin ca gandul si se pravaleste abrupt si sintetic in ochii nostri dependenti de culoare...Noi suntem vinovatii lumii fara de inteles.Suntem cei dornici de schimbarea nepermanenta...Cred ca lumina fara oameni ar fi fost doar o pata de spatiu absolut aruncata undeva printre alte goluri aleatorii.Lumina,lumina,lumina lumina...Cineva a racnit odata din toate puterile sale:lumina!Si lumina a fost de jur-imprejurul privirilor sale.De atunci totul se scalda si se imbratiseaza in lumina,parca incercand de fiecare data sa strige:te iubesc,te iubesc,te iubesc,te iubesc...Ce este lumina...?raze de sperante zburande printre nimicuri,raze de gand la purtator si scari aproape nevazute pana la stele.Lumina-zeu al caderii noastre in simtire,semn al alunecarii noastre inspre necuvantare.Fire,aripi,cugete,buze,priviri,saruturi,departari,spatii-toate de lumina,se perinda ca si cum ar fi defilare a pacii prin fata incetosatelor mele priviri adorminte,incercand sa-mi distraga subtil atentia de la lucrurile care ma atrag inspre cuvinte.Aici fiecare cuget se perinda prin fata literelor in cea mai glorioasa si sfioasa dintre tacerile toate.Am ramas pierdut undeva in albastrul departarii sorbind in privirile mele un apus maiestuos in devenire!