Nu-i fericirea un pic dusa, cand primii albi de nea imi inlacrimeaza privirea? Mi-e greu sa-mi inalt ochii impovarati de cativa fulgi, negri azi, lacrimi ceresti, proptiti efemer pe genele mele. Degeaba clipesc; ele-au inghetat. Doar masca palmelor mele prin care suflu, imi dezmorteste un pic inghetatul chip.
In nefericirea ce-o cunosc, surda si fara pretentii, placere absurda cunoscuta in timp, fratie de tip organic, din dorinta de-a fi macar cu mine insumi.
Cati brazi orfani, asteapta sa moara in casa cuiva, cate beculete sa faca scurt circuit si cate globulete sa fie sparte, pentru-o simpla marunta beatitudine, chivernisita fara nici un fel de valoare reala, fara origini, ori insemnatate. Un scurt concediu plin de preparate, carora nici nu le mai stim sensul.
Daca Mosul vine totusi la tine, inseamna ca inca existi, si este dovada cea mai elocventa a faptului ca exista si altcineva pe langa tine; ceea ce este un miracol pe care singur ti-l acorzi dupa un an istovitor, chiar si prin simplu fapt ca s-a dus, ca te-ai saturat de ultima cifra din coada. Schimbarea e o provocare.
Nu-ti face bilantul a ceea ce a fost, nici planuri a ceea ce va fi, ci fiinteaza un pic mai bun decat ai fost, de dragul unei povesti, cu-a ei traditie seculara.
Du-te si cumpara-ti fericirea inainte de ajun, impacheteaz-o frumos si pune-o sub bradul tau, mandru si el impodobit, ca-n ziua urmatoare sa-ti desfaci frenetic deja stiutul cadou. Toata frustrarea si suferinta se afla in mainile tale, pe care, in locul meu, as arunca-o pe geam. Libertatea simtita dupa aceea, va fi cel mai mare craciun si, probabil o sa te mai intereseze urmatoarele, cat sa faci acelasi lucru, ca pe-o terapie constientizata de unul singur.