poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ a învăța să dialoghezi cu sine sau cum să faci o breșă într-un zid interior
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-11-19 | |
Un nenorocit fericit
Cum se va simti lumea fara mine? Cine ii va mai trasa conturul de-a lungul tarmului. Marea e rosie, e furioasa pe mine si de aceea isi trimite demonii inspumati sa-mi rupa picioarele ancorate in nisipul de pe mal. Am gresit si nu-mi pare rau. E al naibii de amuzant sa gresesti. Tu nu auzi cum toata lumea rade de tine cand o dai in bara? Tu de ce sa nu razi? Incep sa am remuscari. Simt cum marea plange scrasnind din dintii soarelui, cum valurile calaresc vantul, se izbesc de mine si imi smulg ideile mutilate de regret. Ma arunc in genunchi…nu mai pot sa rad, pentru ca mi-a zburat zambetul. I l-am facut cadou marii. Eu pot sa traiesc fara zambet, insa nu pot traii daca tu ma vei urî toata viata. Va imaginati cate suflete vor plange din cauza ca eu voi puteea sa zambesc. Nimeni nu va mai putea sa-si verse iubirea in celalalt in linistea marii, pentru ca aceasta nu le va permite. Va incerca sa le rupa si lor picioarele si sa ii sfasie cu dintii soarelui. Nenorocita sa fiu toata viata fara sa zambet, dar lasa Doamne sufletele sa se iubeasca in altarul sfant al valurior. Da-i marii zambetul meu si rupe-i dintii soarelui. Opreste vantul si lasa valurile sa imbratiseze trupurile golase ale ingerilor dragostei de pe tarm. Stau cu genunchii ingropati in nisipul ud, apa e departe…sus e lumina. Un pescarus aterizeaza lin pe genunchii mei. Ii mangai crestetul, iar el imi zambeste. O prima lacrima se scurge pentru zambetul inocent al pescarusului. Acesta o prinde cu ciocul si zboara departe, in larg. Cand aproape sa dispara se intoarce spre mine si o picatura de lumina i se scurge din cioc in largul marii. Totul devine asa stralucitor…soarele, marea, nisipul si zambetul pescarusului pe care incep sa nu-l mai zaresc. Unu, doua, trei, patru, cinci…zece degete impletite imi apar in fata ochilor indata ce intorc pirivirea spre plaja. Doi ingeri imi zambesc scuturandu-si aripile. Imi asez palmele pe nisip si imi ingrop privirea in palme. Incep sa plang asa cum n-am facut-o, poate, niciodata. Sunt asa de fericita. Doar un om nenorocit
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate