poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1049 .



Jurnalul unui jucător perdant
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [war4peace ]

2005-11-17  |     | 



Am reintrat în joc, ezitant și neîndemânatic am intrat, mă simt fals și palid, o umbră a ceea ce eram odinioară... și chiar și atunci eram mediocru. Pe cine încerc să mint? Ceilalți își dau seama: adversarii, dacă există, mă ironizează; spectatorii mă adulmecă și-mi simt frica; susținătorii îmi expun crisparea cu ochi critici și mă despoaie, umplându-mă cu defecte. Sunt îmbătrânit și știu că nu mai pot fi ca acum destui ani; sunt groi, vag și confuz, mă împiedic în mișcări și mă înroșesc, mă bâlbâi, devin plicticos, repetitiv, sunt o relicvă. Și-atunci, la ce bun să mă expun și să mă fac de râs?
Fiindcă altfel aș risca să mor singur.
Da, e-adevărat, șansele ca asta să se întâmple până la urmă sunt destul de mari, dar măcar cad cu mult sub suta de procente a inevitabilului, măcar jucând mă simt important, viu, activ. Senzații care trec iute, odată runda terminată; gongul îmi bate în cap și la fel mă irită ceasul care sună dimineața: „mergi la muncă, dobitocule, că e iarnă și nu vrei să te privești peste o lună-două murind înghețat la marginea drumului!”. Are dreptate, și de aceea îl urăsc, și mai negru-mi simt sufletul când îmi amintesc că va trebui să ies din nou la rampă, să-mi pun măști cârpite și atât de prost confecționate încât nu mai acoperă nimic, să repet aceleași gesturi care erau mișto cândva în epoca de piatră și să-mi fie rușine că nu-nțeleg și nu pot învăța mișcările contemporane. Le văd zilnic și mă simt penibil, le repet și ies în evidență întocmai ca un individ îmbrăcat într-un costum elegant, cu ochelari intelectuali și diplomat cu cifru, care citește concentrat dintr-o carte întoarsă cu josu-n sus; cei din jur se umflă de râs, politețea îi împiedică să arate cu degetul, însă nu și să-și dea coate și să șușotească amuzați. Individului i se înroșesc urechile, se simte demascat, realizează buimăcit că ceva e în neregulă dar nu-și poate da seama ce și circul continuă; un tip pus pe șotii se apropie și-i spune ceva pe un ton politicos, individul transformat fără voia sa în clown aprobă demn și mușchii feței i se întăresc și se înroșește încă și mai tare atunci când ceilalți râd de-a binelea. Vai, nu e analfabet, nu e idiot, e doar un străin ce încearcă să treacă neobservat. Și eșuează total.
Cine mai scrie cu pana de gâscă în aceste vremuri, cine mai face foc de lemne sub cerul liber pentru a-și încălzi mâncarea, cine mai poartă blănuri netăbăcite peste pielea goală, cine mai taie carnea cu lama de silex și cine mai joacă jocul meu?
Am alternative. Le-am epuizat pe toate. Mi-am dat seama că nu se poate altfel; nu pot ajunge acolo unde îmi doresc decât prin joc, dar este vorba de un joc pe care nu-l cunosc, un joc dur, nealterabil, ale cărui reguli nu le pot încălca și în care fiecare greșeală se plătește scump. De multe-multe ori am pornit de la zero și m-am întors înapoi la zero; am fost penalizat, amendat, trimis la colț și-n mama, scuipat, lovit, înjurat, privit cu milă, curiozitate, amuzament, dus cu zăhărelul, indus în eroare, plimbat prin locuri ciudate și arătat cu degetul; din milă mi s-a oferit un loc mai în față, mi s-a permis să joc primul, am fost mințit că joc bine, că am șanse, sfătuit ironic să nu renunț, am fost abuzat fiindcă sunt naiv și disperat, mi-au fost comentate mișcările și încercările tremurătoare pe la spate, am fost înjosit, ciupit, mi s-au dat bobârnace și șuturi în fund.
Și eu joc, joc ca un urs bătrân și orb și nu-mi pasă de nimic, ignor lanțul care mă ține-n cercul cuvenit și numai uneori, rar de tot, îmi dau seama ce ridicol sunt.
Și nu fac nimic, stau și-aștept să-mi treacă greața.
E greu, e tare greu să-mi caut perechea jucând un joc pe care nu-l pricep...

.  |








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!