Azi privesc ciudat intr-o oglinda a trecutului in care regasesc un Tu singur cu suflet entuziasmat de ideea prinderii din zbor al altuia bucuros sa imparta cu acesta visuri inocente. Eu-l pe care-l zaresc stingher in coltul inferior al oglinzii imi face semn sa zambesc…pentru ca am castigat, am dobandit mult mai mult decat mi-as fi putut inchipui in momentul in care incepusem sa zambim impreuna. Tu si Eu din oglinda ne privesc acum tinandu-se de mana, asteptand un tren cu lacrimi in ochi. Privind din afara stiu acum ca timpul e mai slab ca sufletul, ca sufletul nostru comun, nu cel individual.
Imi doream atat de mult sa nu te pierd pe drum….sa nu renunt la tine, la prietenia ce incepusem sa o cladim . « ceea ce e intre noi nu trebuie mentinut. Este sau nu este, pur si simplu. Daca este ceva atunci se mentine singur, daca nu zboara ca orice alta amintire. » … cat de bine imi amintesc aceste cuvinte…cred ca « am izbandit…inchid ochii, nu ma satur de privit »

Intinsa in acelasi pat in care acum o palma de timp adormeam cu gandurile impletite, traiesc azi retrospectiva unor momente speciale, in care un vis caruia nu-i dadeai multe sanse de supravietuire s-a transformat intr-o realitate persoanla.
Au durut atatea clipe in care intindeam bratul neputand sa trec de partea cealalta a infinitului unui vis. Au durut atatea ganduri la clipe. A durut drumul spre ganduri.
Eu, tu, noi ne-am pierdut pe acest drum, ne-am pierdut cu fiecare zi. Acum suntem pe cale sa ne pierdem in ziua de maine…si doare, nu fericirea ta, ci regretul neputintei mele, distanta ce nu ne-a permis mai mult de un pumn de clipe sa fim fericiti amandoi, impreuna…ca eu sunt aici si tu acolo.