22.10.2002

Causerie
Seria "Sunt inginer, nu luați în seamă ceea ce spun"



Când vor citi cei în cauză aceste rânduri, dacă le-or citi vreodată, s-ar putea să sară de trei palme în sus. Blasfemie ! Cine e ăsta să-și permită aprecieri despre artiștii consacrați ?! Un "nimenea"! A auzit cineva de el? Are vreo tangență cu muzica?!
Ușurel domnilor ! Eu sunt vocea anonimă, copilul care strigă "Împăratul e gol", un meloman câștigat greu de muzica simfonică, din lipsă de educație. Recunosc, n-am intrat într-o sală de concert până la 31 de ani ! Iar apoi am avut șansa ...
Dar să nu divagăm de la subiect.
Vineri 25 octombrie 200...., ora 19 și un sfert, de ziua Sfântului Dumitru, la studioul "Jora" din București, concert extraordinar cu Orchestra...., dirijor Cătălin Vornicucu, solist Marcel Croimoruru.
Un repertoriu la fel de celebru precum cei doi, "Concertul în re major pentru vioară și orchestră opus 35" de Piotr Ilici Ceaicovski în prima parte și "Simfonia a V-a în do minor, opus 76" de Ludwig van Beethoven în partea a doua.
Cu asemenea repertoriu și artiști atât de celebri curgea publicul meloman spre sala Jora, șuvoi. Nici un loc de parcare pe o rază de câteva sute de metri în jurul Radioului, casieria închisă, iar la ora la care am ajuns eu se intra doar cu "bilete" în picioare.
Nu mi-am făcut probleme, când vrei să respiri marea artă, stai pe unde apuci și cum poți. Am ochit un rând al melomanilor cu abonamente, acolo totdeauna mai lipsește o bătrânică copleșită de reumatisme sau de alte necazuri.
Cum spuneam, mă așez pe un astfel de loc, între două doamne respectabile, trecute bine de 70 de ani. Eram încordat tot să nu apară în ultima clipă posesorul locului.
- Ce-o fi cu Alfonce..... de lipsește? zice doamna din dreapta mea.
- Nici tu nu ai fost aseară la Moroflame îi răspunde doamna din stânga.
- Eu nu mai vin când e programat dumnealui. Muzica pe care o interpretează nu-mi gâdilă plăcut urechile. O dată l-am ascultat după ce-au cântat Mihaela Martin și soțul său. Era așa o diferență față de cei doi, că nu suport să-l mai aud. Totuși am mai venit o dată, cânta cu fiică-sa. Și față de ea e diferență mare ... De, el e solist concertist, oricum, o batjocură la adresa melomanilor !
- Are o fiică ?! mă minunez eu, o fi fost soția !
- Ba nu, o știu foarte bine și pe soție, când se înfige în pian, mai bine îți pui vată în urechi !
- Aseară mi-a plăcut persoana care îi întorcea paginile, avea așa o eleganță, completează cealaltă bătrânică.
Vecinele întrerup discuția, pe scenă apăruseră Cătălin Vornicucu și Marcel Croimoruru.
Sala e animată, freamătă ... Concertul începe majestuos, domnul Marcel cântă bine, chiar foarte bine ... aș vrea să mă las în voia sunetelor să retrăiesc fiorul simțit la alte interpretări. Din păcate, de data asta, muzica nu mă cucerește ... Să fie de vină solistul ?! Să fie de vină dirijorul ?! Brusc le pun eticheta : Dirijorul este un urs lipsit de har, iar solistul un bun meseriaș dar astă seară nu și artist ! Cât despre orchestră ... ar "merge" și fără bagheta din față.
Se termină prima parte a concertului și ... stupoare, publicul începe să aplaude. Nu în forță, nu din entuziasm ... așa, că doar trebuie să aplauzi când se termină o piesă! Oricum nu aplaudă toți, doar grupuri răslețe, pe ici, pe colo ... De ce să ne supărăm ? Au aplaudat ei parlamentarii la un concert în onoarea ... iar mai de mult, chiar la Ateneu, la o vizită a lui Sevardnatze în România, pe atunci ministru de externe al U.R.S.S., costumele negre și cămășile albe, scrobite, au aplaudat cu mult zel după prima parte a unei sonate. De data asta nu s-a manifestat zel, ci doar mulțumire, poate recunoștință că participau la un act de cultură.
- Șoferii de duminică, zice un domn din spatele meu, venise împreună cu cei doi copii, un băiat și o fetiță. Ãștia au intrat pentru prima oară într-o sală de concert, continuă el.
- Nuu, nu cred, sunt invitații domnului Cătălin, dirijorul, este mai rentabilă politica decât muzica, zice doamna din drepta mea.
Partea a doua a concertului curge mai bine, domnul Croimoruru se străduiește să simtă intens. Am spus, se străduiește! Chiar și domnul Vornicucu este mai transpus, se lasă pe piciorul drept și parcă se gândește cum să facă să aibă ambele mâini în consonanță cu solistul, orchestra și ce-o fi scris în partitură ! Și eu care mă așteptam ca domnul Croimoruru să-mi stîrnească un "junghiu" la inimă, emoție artistică vreau să spun ! Din păcate, tusea de-alături ... mi-a provocat un oarecare disconfort. Și-ntr-o asemenea stare, mă-ntreb, ce i s-a-ntâmplat domnului dirijor, despre care Iosif Conta spunea "dacă există un talent ce nu poate fi pus la îndoială, cu siguranță numele său este... "Floare de nu mă uita". Nimeni nu-i poate contesta harul și muzicalitatea ce-l stăpânesc.
A spus-o Iosif Conta, nu eu ! Ce s-a întâmplat cu harul, am văzut pe scenă.
Domnul Croimoruru este chemat la un bis de o galerie de studenți și acesta interpretează o piesă solo de Bach care îl pune într-o lumină mai favorabilă.
Pauză, cunoscuții se salută, comentează înfocat, unii merg să-l felicite pe solist. Mulți tineri pleacă, așa că la partea a doua a concertului nu mai e nimeni în picioare. Orchestra sună magnific în simfonia a V-a de Beethoven, dar "Șoferii de duminică" nu se desmint nici acum.
Nu îmi pasă, atât de mult îmi place simfonia că nu bag în seamă bâțâiala ursului de la pupitru sau aplauzele după prima parte.
În final, publicul aplaudă îndelung și toți ne simțim bine, în mod sigur eu. Afară e o vreme caldă, pentru un sfârșit de octombrie și stelele sclipesc pe cer. Poate predispusă de simfonia lui Beethoven mintea îmi hălăduiește departe, prin spațiile intergalactice.
Și eu, care până la 31 de ani n-am intrat într-o sală de concert, privesc noaptea cu oarecare nostalgie și mă întreb. Oare ce mi-a venit să-mi dau cu părerea într-un domeniu în care orice muzician mă va stigmatiza ?
Și totuși nu mă pot abține să nu formulez o părere ... Degeaba ai tehnică fără har și degeaba ai har fără tehnică ... Iar când nu le ai pe nici una ajungi din copilul minune al muzicii, copilul de trupă ...al mingilor de pinpong politic...



Notă la subsol

Cunosc și alți "copii minune" ai muzicii, așa că aș putea să mai adaug ceva, promit însă că revin. Cât despre ursul dirijor, sper că l-ați recunoscut, se laudă că e muzician în timpul liber, dar, adevărata lui vocație e politica!


Nicolae Aurelian Diaconescu