poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ poți să-mi intri în inimă, nu vei citi aceeași carte
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-11-12 | | Înscris în bibliotecă de Erika Eugenia Keller
Era odat-un imparat s-avea trei fete si erau asa de frumoase, de la soare te puteai uita, da la dansele ba. Acu, cele doua erau cum erau, da cea mijlocie nici se mai povesteste frumusetea ei. Acu cati feciori de-mparati si de ghinarari au cerut-o, imparatul n-a vrut sa le-o deie. Acu-ntr-o seara au venit trei tineri si le-au cerut, da el n-a vrut sa le dea. Acu ei au iesit afara si unul dintr-insii a prins a fluiera cat s-a facut un nor mare si nu s-au mai vazut nici ei, nici fetele. Le-a rapit.
Acu-mparatul a scos veste-n tara ca cine-a gasi fetele le da de nevasta. Acu-n satu cela-a-mparatului era un om s-avea trei flacai. Doi erau cum erau, da unul era prost, sedea-n cenusa si-l chema Calin Nebunul. S-au zis acei doi frati: “Haidem si noi sa cautam fetele-mparatului". Da’ Calin a zis: “Hai si eu cu voi“. S-acei doi au zis: “Hai“. Si-mparatul a zis ca care s-a porni dupa fete le da bani de cheltuiala si straie de primeneala. Acu ei au facut un arc s-au zis ca unde l-a zvarli, pana unde-a ajunge, acolo sa poposeasca. A aruncat cel mare s-a mers vo doua zile s-a ajuns. A aruncat si cel mijlociu si tot asa degraba a ajuns. Da cand a aruncat Calin Nebunul, a mers trei luni de zile, zi si noapte, si de-abia a ajuns. Acu ei, mergand pe drum, au gatit si cremenea si amnaru. De-abia au avut cu ce atata oleaca de foc. S-au zis asa ei inde ei ca sa pazeasca focul unul din ei cat or dormi ceilalti doi, ca daca s-a stinge focul, ii taie capul celui ce-a pazit dintr-insii. Acu s-au culcat cei doi, si cel mare a ramas sa pazeasca. Pe la miezul noptii s-a auzit un vuiet grozav. Era un zmeu cu trei capete. — Cum ai putut sa-mi calci mosiile de la tata-meu far’ de voia nimanui? Hai la lupta! — Hai! Si s-au luptat ei, s-au luptat, pan’ acu l-a omorat pe zmeu si a facut din capetele lui trei capiti de carne. Acu se trezesc cei doi. — Uite, voi ati dormit, da’ eu uite ce lupt-am avut. Acu a doua noapte cel mijlociu era sa stea de straja. Iar pe la miezul noptii se aude-un vuiet. — Cum ai putut sa-mi calci mosiile lui tata-meu fara voia nimanui? Aista era cu patru capete. — Hai la lupta! — Hai! Si l-a omorat si pe acesta s-a facut patru capiti de carne din capetele lui. Acu, cand s-au trezit ei, o-nceput sa-i deie de grija lui Calin Nebunul ca sa pazeasca bine focul. Acu el a treia noapte era sa fie. Acu iar pe la miezul noptii s-auzi un huiet mare. Un zmeu era — cu opt capete. — Hi! zice Calin Nebubul, — ca si zmeul era nazdravan, si stia de dansul — hai la lupta! — Hai! Cat se lupta, se lupta cat de cat sa nu se deie zmeul. I-a taiat Calin Nebunul o ureche s-a picat o picatura de sange s-a stins focul. S-asa, pi-ntuneric, s-o nceput ei a lupta s-in sfarsit l-a omorat Calin Nebunul s-a facut opt capiti de carne. Acu ce sa faca el? Foc nu-i. S-a luat el si mergea asa suparat prin padure s-a ajuns la un copac nalt si s-a suit in varful lui s-a vazut in departare o zare de foc. Scoboara el si se porneste s-ajung-acolo si-ntalneste un om pe drum. — Buna noapte! — Multumesc d-tale! — Da’ cine esti d-ta? — Eu-s De-cu-sara. Calin Nebunul l-apuca si-l leaga de-un copac cot la cot. Mai merge el o bucata buna, si mai intalneste un om. — Buna noapte. — Multumesc d-tale. — Da’ cine esti d-ta? — Eu is Miezu-noptii. Ia si pe-acela si-l leaga iar de-un copac. Mai merge el inainte si mai intalneste un om. — Buna noapte. — Multumesc d-tale. — Da’ cine esti d-ta? — Eu is Zori-de-ziua. Il leaga si pe-acela. El i-a legat, ca lui i-era frica sa nu se faca ziua. In sfarsit, ajunge el acolo. Acolo era o groapa mare s-un cazan c-o pereche de pirosteie mari, si-ntr-insul fierbea vo doua-trei vaci simprejurul pirosteilor se cocea o turta. Si imprejurul ei dormeau doisprezece zmei si doua zmeoaice, mamele lor. Acu Calin Nebunul ia vo doi taciuni intr-un harb s-un carbune-n lulea si, plecand, iaca, i-a venit asa o mirozna de buna din demancat, si, luand o bucatica, a curs apa clocotita pe urechea unui zmeu si el a tipat strasnic, ca toti s-au trezit si l-au prins pe Calin Nebunul. S-au vrut sa-l omoare si el a zis: — Ma rog d-lor-voastre, lasati-ma, ca sunt om sarac! Da’ ei au zis asa: — Daca tu ne-i aduce pe fata-mparatului Rosu, noi te-om lasa. Da’ el a zis: — Da’ de ce n-o luati d-voastra, ca sunteti mai multi si mai tari?... — Da’ noi suntem duhuri necurate, si-mparatul are un cocos s-un catel. Noi, cand ne-apropiem de palatul lui, cocosul canta si catelul bate, si noi trebuie sa fugim... Da’ tu-i putea mai bine, ca esti om pamantean. Da’ Calin Nebunul, viclean: — Haideti si d-voastra cu mine, ca-s eu om pamantean si catelul n-a bate, nici cocosul n-a canta. Da’ Calin Nebunul se uita si vede-un voinic ca si dansul, legat cot la cot de-un copac, si cand a vazut ca s-a pornit Calin Nebunul, el s-a smucit strasnic, incat au ramas mainile la copac si el a fugit. Si ei merg, merg pan ce-ajung la poarta-mparatului. Si era o poarta mare de fier, ca nu era-n stare sa treaca nime afara de Calin Nebunul. Si el s-a suit pe poarta s-a zis zmeilor: — Hai sa va iau cate pe unul de chica sa va dau in ograda. Si lua tot lua cate unul si cu palosul le taia capul, pan ce a taiat la toti. S-a intrat in ograda, da-mparatul, de grozav zid si poarta ce avea, usile erau toate deschise. Calin Nebunul s-a suit sus pe scari, si scarile erau de aur batute cu diamant, s-a intrat in casa unde dormea fata. Da’ era luna s-o mandreate afara, si luna batea in casa unde dormea fata. Da’ fata era asa de frumoasa de cat de nepovestit. Calin Nebunul a sarutat-o si i-a luat inelul de pe mana si s-a dus. Cand a ajuns la zmeii cei taiati, le-a taiat varfurile limbilor la toti doisprezece si le-a pus in basma s-a trecut poarta si s-a pornit la drum. A mers pan ce-a ajuns la cazan. A putut prinde o zmeoaica s-a taiat-o, da una a scapat. A luat pe degetu ista mic turta si pe cellalt cazanu cu carne si-ntr-un harb oleaca de foc si s-a pornit la drum. S-a ajuns la Zori-de-ziua si i-a dat o bucat’ de carne s-o bucat’ de turta, l-a dezlegat s-a zis: — Hai, du-te! Mai merge el, ajunge la Miezu-noptii si-i da s-aceluia o bucat’ de carne s-o bucat’ de turta si-i da drumul s-aceluia. Cand a ajuns la De-cu-sara, era mai mult mort de cand era legat. Ii da s-aceluia o bucat’ de carne s-o bucat’ de turta si-i zice: — Du-te, bre, ’n pace! Cand a ajuns, n-a apucat a atata focul, si soarele acu era sus. Fratii lui atata dormise, c-acu-ntrase mai de-un stanjen in pamant. Cand s-au trezit, a zis: — I, Calin Nebune, lung-a mai fost noaptea asta! Da’ Calin Nebunul nimica nu le-a povestit din ceea ce s-a petrecut cu dansul noaptea. Au pregatit ei iar sa se porneasca s-a zvarlit tot Calin Nebunul arcul s-au mers ei asa pan’ la Padurea de aur. Cand au ajuns acolo, le-a zis Calin Nebunul asa: — Fratilor, voi nu-ti putea trece-n padurea asta. Faceti-va voi o coliba aici si stati si ma duc eu singur. Asa, el s-a pornit. Cand a ajuns in mijlocul Padurii cei de aur, fata cea mare a imparatului facea de mancat zmeului ei. — Buna vreme, fata de-mparat! — Multumesc, d-tale, Calin Nebune. De numele d-tale am auzit, dar a vedea nu te-am vazut. Da’ fugi ca dac-a veni zmeul te ucide. — Da cat mananca zmeul tau? Fata zice: — Patru cuptoare de paine, patru vaci fripte si patru antaluri de vin. Zice: — Ia sa vad eu, le-oi putea manca? Se pune Calin Nebunul si mananca toate. Iaca, vine si zmeul. — Buna vreme, cane de zmeu! — Multumesc, Calin Nebune! — Am venit sa iau pe fata. Na, hai la lupta! — Stai, sa mananc ceva. — Da’ ca, zice, eu ti-am mancat mancarea. — Cu atat mai bine, zice, eu sunt usor si tu esti greu. Si se iau la lupta si se lupta si-l omoara Calin Nebunul. Pe urma zice fetei: — Ramai aici, ca eu ma duc sa scot cele doua surori ale tale. Si se porneste. Ajunge-n mijlocul Padurii cei de argint. Fata cea mijlocie facea de mancat s-aceea. Da’ el, cum a vazut-o, i-a cazut strasnic de draga. — Buna vreme, fata de-mparat! — Multumesc d-tale, Calin Nebune! De numele d-tale am auzit, d-a vedea nu te-am vazut. Da’ si Calin Nebunul era frumos, si fetei i-a cazut drag. Da’ fata-i zice: — Fugi, ca dac-a veni zmeul te ucide! — Da cat mananca zmeul? — Opt cuptoare de paine, opt vaci fripte si opt antaluri de vin. — Ada-ncoace, sa vad, oi putea manca? Si mananca tot. Iaca, vine si zmeul. — Buna vreme, caine de zmeu! — Multumesc, Calin Nebune. — Hai la lupta! — Stai, sa mananc ceva. — Ca eu ti-am mancat mancarea! — Mi-o fi mai usor la lupta. Si se iau, se lupta si se lupta, si-l omoara Calin Nebunul. Da lui asa-i era de draga fata, de a luat-o cu dansul la Padurea de arama. Cand a ajuns in mijlocul padurii, s-aceea facea de mancat. Aceea nu-l stia, da vazandu-l cu sora-sa a-nteles. — Unde-ti este barbatul tau? — La vanat, Calin Nebune. Da’ fugi, c-aista te omoara! — Cat mananca el? — Douasprezece cuptoare de paine, douasprezece vaci fripte si douasprezece antaluri de vin. — Ia sa vad eu, oi manca? Mananca Calin Nebunul, mananca, cand la un antal de vin nu-l poate bea si zice-asa: — Cu atata-i mai tare zmeul decat mine. Iaca, vine si zmeul. — Buna vreme, cane de zmeu! — Multumesc d-tale, Calin Nebune! — Am venit sa-ti iau pe fata. — Ba pe fata nu-i lua-o. — Hai la lupta! — Numai sa mananc ceva. — Eu demancatul ti l-am mancat! — Eu oi fi mai usor, tu mai greu. Hai la lupta! — Hai! Se lupta, se lupta, cat de cat sa nu sa deie zmeul. Zice zmeul: — Hai, eu m-oi face o para rosa, tu te fa o para verde. Da’ el cu asta a gresit, ca para rosa-i mai moale, para verde-i mai tare. Iaca, trecu pe-acolo o cioara pe sus. Si-i zice zmeul: — Cioara, cioara, moaie-ti aripa ta-n apa si stinge para ast’ verde. Da’ Calin Nebunul zice: — Imparate prenaltate, moaie-ti aripa ta-n apa si stinge para ast’ rosie. Cioara, cand a auzit — stii d-ta, a urcat-o — indata s-a dus. Dupa ce-a udat-o, a-nceput a ciupi dintr-insa, s-atata sange a-nceput a curge, de umblai pan’ in genunchi. De acolea el s-a luat cu fetele si s-a pornit. A ajuns in Padurea de aur s-a luat si pe cea mare si s-a pornit s-a ajuns la fratii lui. S-a zis asa: — Fratilor, pe aste doua le-ti lua voi, dar ast’ mijlocie e-a mea; si s-a culcat sa doarma. Si fratii s-au sfatuit asa: ca sa-l omoare nu se putea, da sa-i taie picioarele si sa ieie fetele si sa se duca la-mparatul si sa zica ca ei le-au scos. Si i-au taiat picioarele cand dormea s-au luat fetele si s-au pornit (asa era de trudit de lupte, incat n-a simtit cand i-au taiat picioarele). In zori de ziua se trezeste el. Se vede far’ de picioare. Ce sa faca? Da’ picioarele i le-au luat de acolo, ca altmintrele el le-ar fi pus, ca era nazdravan. S-a luat el incetisor s-a intrat in Padurea ast’ de aur. A mers vo trei zile si vo trei nopti s-a ajuns la un palat, asa de frumosu-i, de nu tendurai sa te uiti la dansul. S-a auzit un cantec asa de jale, de i-a rupt inima. Se ia el incetisor si se suie pe scarile cele si vede acolo pe voinicul ce-si rupsese mainile la zmei. — Buna vreme, voinice! — Multumesc d-tale, Calin Nebune, da’ ce-ai patit? Si el incepe a-i spune toate cate-a patit. — Hai sa fim frati de cruce! — Hai! — Da d-ta cine esti? l-intreaba Calin Nebunul. — Eu, zice, s-un fecior de-mparat, si padurile astea au fost toate a tatane-meu si ni le-a luat zmeii; da’ de cand ai omorat pe zmei, acu iar suntem noi in stapanire, si eu pentru ca-s far’ de maini traiesc aici. Eu far’ de maini, tu far’ de picioare, om trai bine. Calin Nebunul se prinde cu mainile de gatul feciorului de-mparat si se primbla prin padure. Asa intr-o zi, aude un fosnet in frunze. Da’ fratele lui cel de cruce zice asa: — Eu m-oi apropia incetisor si ti-oi da drumul, si tu prinde cu mainile. Dandu-i drumul, prinde pe zmeoaica cea scapata si zice asa: — Fa-mi mie picioare si istuia maini, ori te omoram. Si zmeoaica zice: — Ia, aicea, ca de un stanjin de departe, este o balta; vara-te acolo, ca-i iesi cu picioare si istlalt cu maini. Da’ Calin Nebunul, mehenghiu: — Vara-te tu intai. — Ei... ba varati-va d-voastra! Da’ Calin Nebunul rupe o crenguta verde s-o moaie-n apa ceea s-o scoate uscata, s-o-ncepe a pumni, ca ce-a vrut sa-i usuce. — Ma rog, nu ma bate, caci este la dreapta alta balta. Calin Nebunul vara o crenguta uscata s-o scoate verde, si se vara el acolo si se scoate cu picioare si cellalt cu maini. Si ia s-o omoara pe zmeoaica, ca stia ca-n orice vreme are sa-i faca rau. De acolo ei se iau iar si zice Calin Nebunul asa: — De-acu eu ma duc sa-mi caut pe nevasta mea, da-ntai hai sa ma duc intr-un loc care ti-am spus eu, la fata-mparatului Rosu. Si se iau si se pornesc. Mergand ei printr-o padure, aproape de curtea-mparatului, o cules Calin Nebunul o basma de alune. Ajungand la poarta, a auzit un vuiet mare. Da’ei erau imbracati cu itari si cu cojoc si-ncinsi cu chimiri. Da’baba cea de la poarta era de-a noastra. — Buna seara, matusa! — Multumesc d-tale, voinice! — Da’ ce-i aici, ce s-aude? — Se marita fata-mparatului. — Da’ cine o ia? — Bucatarul, c-o ucis doisprezece zmei. Da’ Calin Nebunul ii zice-asa babei: — Matusa, iaca-ti dau un caus de galbeni, sa-mi faci ce ti-oi zice. — Ti-oi face, voinice. El a luat basmaua ceea de alune. Era basma de-a noastre — neagra, cu floricele p-imprejur — s-a pus inelu-n mijloc s-a zis asa: — Du, matusa, si pune dinaintea imparatului, macar ca te-or ghionti si te-or da afara, vara-te-asa, cu de-a sila. Baba s-a dus s-a intrat in ghionturi, ca acolo, s-a pus pe masa, s-a iesit. Cand i-a dat Calin Nebunul causul cel de galbeni, ea strasnic s-a bucurat... ca ea nu cat sa-l fi avut in viata ei, dar nici nu l-a vazut. Imparatul cand a pus mana pe basma, alunele a-nceput a durai pe masa s-a ramas inelu-n mijloc. Fata a zis: — Iaca, tata, inelul meu, pe care nu se stie cum l-am prapadit. Imparatul a-nceput a striga: — Cine-a adus basmaua cu alunele? Logofetii au spus ca baba cea de la poarta. Degrab-au strigat saduca cine-a adus. Se ia Calin Nebunul si intra. Da’mirele, tiganul, sedea pe trei perini de puf. Cand a fost Calin Nebunul in pragul usei, o perina a cazut de sub tigan. Cand a fost in mijlocul casei, a picat s-a doua si tiganu-a zis: “Incet, sa nu ma tavalesti". Cand a fost langa-mparatul, a cazut s-a treia perina, ca de! tiganului nu i se cadea sa sada. Zice-mparatul: — Cum, voinice, inelul fetei mele a ajuns la d-ta? — Imparate prenaltate! Iaca cum si iaca cum. Da’tiganul: — Ce spui minciuni, ca eu am ucis zmeii... Da’ Calin zice: — Imparate, s-aduca toti zmeii, sa vezi: este varful limbilor? A adus, si cu adevarat nu era. Atunci el le-a scos si i le-a aratat. Atunci imparatu-a strigat s-aduca calul cel mai bun din grajd si-a legat pe tigan la coada calului, s-a pus s-un sac de nuci s-a dat bici calului... Unde pica nuca, pica si bucatica din tigan. Acu-mparatul a zis: — De-acu, voinice, mi-i fi ginere. — Da’Calin a zis: — Ba nu,-mparate, ca mie alta mi-a cazut draga, da eu am un frate de cruce aici cu mine, tot fecior de-mparat, s-o ieie-acela. Si l-a adus, desi fata ar fi vrut mai degraba dupa Calin Nebunul; dar, da, cu istalalt era potrivita. S-a facut o nunta strasnica, de-a tinut vo trei saptamaini; luminatii, lautari, ce nu era? Si de-acolo a zis Calin Nebunul: — De-acu ma duc sa-mi gasesc pe-a mea. Cat plangeau ei si staruia, da’ n-a putut sa-l potriveasca sa ramaie. S-a pornit. Cand a ajuns el la casa tatani-sau, era un palat strasnic s-un card de porci, si-l pastea un baietel ca de vro sapte ani. Ca de cand ii taiase picioarele, acu era vo opt ani de zile. — Buna vreme, baietele! — Multumim d-tale, bade! — Cine sade-n curtile ieste? — Ia, niste voinici care au luat niste fete de-mparat, care le luase zmeii. — Da’ cum traiesc ei, pe care fete au luat? — Cel mai mare a luat pe fata cea mare, cel mijlociu a luat pe cea mica. — Da’ cea mijlocie? — Aia au pus-o de pazeste gainaria. — Da’ tu a cui esti? — Mama-mi spune ca-s a lui Calin Nebunul, cine-a mai fi acela... Da el, cand a auzit asa, numai el stia inima lui, ca da, sa ierti mata, cinstita fata matale! era a lui. — Da’ ma rog, bade, ajuta-mi a da porcii-n ocol. Merg porcii, merg, cand o scroafa nu vrea sa intre. Calin Nebunul a trantit cu drucu-n scroafa. Ea a-nceput a tipa alergand, porcii — toti dupa dansa. Decat a auzit ei s-au iesit afara s-au inceput a striga, care-i acolo de bate porcii? Da’ Calin Nebunul intra-n ograda. Ei, cum l-au vazut, l-au cunoscut. Si s-au sculat indata si s-au pus in genunchi inaintea lui: — Iarta-ne, frate, ca ne cunoastem gresala. Da’ Calin a zis asa: — Ba nu, fratilor, hai sa facem o bomba de fier, si noi sa ne punem tustrei alaturi, ia-asa, cum faci cruce. S-o aruncati unul din voi in sus, ca-i stiut ca pe care-a cadea, acela-i vinovat. S-au aruncat in sus, s-a cazut pe cei doi si i-a facut mii de farame. Si el a facut o nunta strasnica. Da’ el nu era asa tare la inima ca sa tie pe-acelea de rau, ca aceia pe asta a lui, el tot tinea ca la cumnatele lui. S-a facut un bal strasnic, si eram si eu acolo... si ei au facut o ulcicuta de papara si m-au dat pe us-afara. Da’ mie mi-a fost ciuda, si m-am dus in grajd si mi-am ales un cal cu saua de aur, cu trupul de crita, cu picioare de ceara, cu coada de fuior, cu capul de curechi, cu ochii de neghina, s-am pornit p-un deal de cremene: picioarele se topeau, coada-i paraia, ochii pocneau. S-am incalecat pe-o prajina si ti-am spus o minciuna, s-am incalecat pe-o poarta si ti-am spus-o toata. "M. Eminescu. Literatura populara" |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate