O clipa am ridicat privirea...si am avut curajul sa privesc cerul in ochi.Lumina lui mi-a ars gandurile...apoi,m-am indragostit de cer...si cand mi-am dat seama ca, de fapt e prea departe, era prea tarziu...iubeam.Am vrut sa-mi smulg dragostea din inima.O clipa n-am avut curaj.Apoi, am lasat-o...a crescut ca o floare la umbra sufletului meu...acum, e prea tarziu s-o rup...acum, face parte din mine, apartin cerului.Cand mi-am dat seama ca nu mai sunt eu, sufletul meu a cazut in genunchi la picioarele cerului.Si-am implorat.Nu stiu ce...poate doar dreptul la libertate.Cerul m-a gonit, spunandu-mi ca doar moartea amurgului ma poate elibera de el...iar acesta nu va muri...
Muiat in blanda florilor sfiala, Soarele s-a mai oprit o clipa, dar, sfarsita-i sarbatoarea zilei.Razele lui cad piezis pe crestele muntilor, incununandu-le cu schimbatoare slipiri de aur.
Amurgul incepe a se ridica din adancuri...ma va ajuta...pline de candoare, in linistea lor casta, florile isi daruiesc vazduhului parfumul.Intre piscurile inalte ale muntilor, ce se rasfatau, inca, in pulberea de lumina rosiatica a celor din urma raze ale soarelui, vaile tupilate intunecau privelistea cu atatea pete imense de lumina viorie.Din inaltimi, din adancimi, din vazduhuri, din intunericul codrilor, din taina padurilor, de pretutindeni, glasuri prelungi se ridicau treptat a liniste si a odihna...plangeam...si, incet, incet, se stingeau toate si toate adormeau pe rand...Fericirea-mi era captiva...
In amurg, pamantul si bolta se saruta, acoperind tainic umbre ce se-mbratiseaza.Aproape de cer, privighetoarea canta-n vibrari duioase si se-nalta cautand lumina, viata...am incercat sa o previn...cerul e rau,dar nu m-a ascultat...Tot mai rosii scad in zare vapaile luminoase, iar valul noptii coboara tot mai negru peste vai.Un fluture, cu aripi de umbra si matase, stropit in doua locuri cu carmin, a furat din manunchiul de culori al amurgului violetul, iar acum valseaza ratacit in armonia nuantelor.In caderea lor, razele nepotolite saruta fata clara a undelor, iar spuma alba, infiorata, prelung si patimas tresare.Un suras melancolic se iveste pe buzele amurgului...totusi, e fericit...va muri pentru fericirea si libertatea mea...
Departe, foarte departe, spre gura larga a vaii, sclipea ceva in umbra amurgului, ca o stea cazuta din ceruri pe pamant...era cea din urma raza de lumina...cadea ratacita si piezis in departarile apusului.Cand aceasta stea se mistui si se stinse in umbra pamantului, o alta stea se aprinse in tariile ele mai de sus ale cerului...era libertatea si fericirea mea...eram libera si...oarecum fericita.
Bolnav, amurgul tremura, se stinge:cineva ii rapeste imparatia.In ochii lui purpurii, palpaie doua lacrimi grele...
Eram libera...