Aniușa

La a douăsprezecea zi de absență, când a văzut că nu dă nici măcar un telefon, madam Stăncescu s-a dus să-l caute. De fapt s-a dus țintit la spitalul unde făcea practica, aflase că fiul ei doarme acolo; avea sursele ei de informație, doar lucra și ea în domeniu!
După ce i-a ascultat scuzele, Grig a început să-i reproșeze:
- Am dat la medicină, așa cum ai vrut dumneata, cu toate că pe mine nu mă încânta! Vrei să-mi controlezi fiecare minut al vieții ?! Am douăzeci și doi de ani, cât ai de gând să mă mai supraveghezi?
Pentru a-l îmbuna maică-sa se gândise deja la Aniușa, dar nu îndrăznea să-i spună. Așa că după ce Grig termină stagiile din iarnă, doamna Angi care participa de fiecare dată la consiliile de familie, când se discutau problemele mai delicate, a fost invitată să prezinte situația.
Atunci a aflat Grig că Aniușa are peste 30 de ani, e văduvă, cu trei copii și lucrează ca infirmieră. I s-a spus că aceasta fusese pusă în temă, ba chiar îi fuseseră făcute și analizele medicale în vederea unei relații cu el. I s-a explicat că înainte de război erau casele cu felinar roșu dar acum doar asta-i posibilitatea. Acestea fiind datele problemei nu exista riscul să se implice sentimental, credea maică-sa. Pentru confortul lui, se putea gândi la o fată pe care o place.
Probabil că maică-sa ar fi adăugat și faptul că el nu se descurcă deloc să impresioneze fetele de vârsta lui dar știa că-i sare repede țandăra, atunci când îi este afectat orgoliul, și ar fi compromis toată înțelegerea, mai ales că abia îl convinsese să se întoarcă acasă. Dacă se supăra îi trecea destul de greu, cu toate că în astfel de situații devenea, uneori, excesiv de manierat, dar într-un stil rece, chiar caustic, tocmai pentru a arăta cât a fost el de ofensat.
Ce nu știa Grig era că maică-sa îi dăduse din perioada liceului, alimente pentru reducerea libidoului, în dorința de a-l determina să se concentreze doar pe învățătură, dar într-un final vârsta își cere drepturile. Case de toleranță mai existau, chiar dacă funcționau clandestin, însă madam Stăncescu se temea ca fiului ei, novice în ale amorului, să nu-i cadă cu tronc vre-o fătucă cu experiență și să-i sucească mințile; nu ar fi vrut ca noră o fostă locatară a unui stabiliment.
Calendaristic era începutul ultimei luni de iarnă dar vremea părea de-a dreptul de primăvară. Zăpada se topea văzând cu ochii iar emoțiile lui Grig creșteau tot gândindu-se la întâlnirea amoroasă promisă. Într-o seară, când aproape își luase grija, s-a trezit invitat la doamna Angi acasă. Aceasta, fără prea multe comentarii, l-a introdus în camera în care îl aștepta Aniușa cu lumina stinsă. Grig avea destule emoții, cu toate că nu era chiar prima femeie din viața lui. Avusese o bucătăreasă în perioada de voluntariat la Poiana Stalin. Respectiva, aproape sărise pe el și… obținuse ce își dorise.
(…)
Pentru Grig satisfacția de moment, începu încet-încet să dispară, făcând loc gândurilor. Își trăsese pantalonii dar nu îndrăznea să iasă din cameră. Nici măcar nu încercase să-i vadă chipul atunci când plecase, se temuse să nu fie urâtă și să-i provoace repulsie, să nu mai dorească să vină altă dată. Cum nu o plătea el, și nici nu-l prea trăgeau fetele de mânecă, iar pe cele care-i zâmbeau nu se pricepea el să le vrăjească, nu avea dreptul să fie mofturos. Singura relaxare care-i reușea fără nici un efort era clubul de lupte, acolo nu-l întrecea nimeni. Un ușor ciocănit în ușă îl trezi din gânduri.
Când ieși din cameră, doamna Angi, îl bătu râzând pe spate:
- Ești bărbat de-acum!
Grig zâmbi binevoitor amintindu-și de prima lui aventură când făcuse voluntariat...

Aniușa, frumoasă dar mereu tristă, nu acceptase întâlnirile cu băiatul misterios decât după ce oferta doamnei Angi ajunsese să egaleze salariul ei de infirmieră. Nu ar fi acceptat nici atunci, dar cu o noapte înainte stătuse cu diverse vase în casă pentru a colecta apa ce se scurgea prin tavan de pe acoperișul ciuruit. Fusese un început de februarie excesiv de călduros și zăpada de pe acoperiș se topise imediat, afară nu ploua, dar în casa lor da. Abia găsise un colț într-o cameră unde să mute patul, ca să poată dormi copiii.
Infirmiera era singura care câștiga bani, maică-sa pe unde încerca să se angajeze i se spunea că-i bătrână, așa că trăiau foarte modest cinci persoane cu un singur salariu. Cei trei copii aveau nevoie de haine, de rechizite, de hrană, chiar dacă le aveau pe bază de cartelă tot trebuia să le plătească. Noroc că nu o prinsese reforma monetară din ianuarie 1952 cu lichidități, era pățită de la stabilizarea din 1947. Cum strângea câțiva bani, cumpăra imediat materiale pentru acoperișul casei. Spera că până în toamna anului viitor să reușească să-l schimbe. Nevoia de bani o împinsese să fie de acord cu înțelegerea pe care i-o propusese doamna doctor Angi!
Viața femeii fusese mai mult cu tristeți decât cu bucurii. Orfană de la unsprezece ani – tatăl murise în timpul grevelor de la atelierele Grivița, în anul 1933 – reușise să facă patru ani de liceu, cu ajutorul unei burse ce îi fusese oferită de sindicatul ceferiștilor. La 17 ani se măritase din nevoi pecuniare, la insistențele mamei. Când începuse războiul, în 1941, înainte de a fi mobilizat, soțul o angajase ca secretară la legația germană, pentru a o lăsa cu un venit sigur, nu doar cu fetița de un an.
Avusese ceva bani strânși în urma unei relației cu un ofițerul neamț, cu care făcuse primul băiat, în timpul războiului, dar pe atunci nu-i ploua în casă. Imediat după război a venit inflația, și pe urmă stabilizarea și s-a ajuns la vorba proverbului ,,de haram au fost de haram s-au dus”.