Se simțea în mijlocul fetelor ca într-un ciclon. Îl asaltau cuvintele lor frivole, gândite parcă să-l provoace emoțional. După lunga călătorie făcută împreună cu ele din provincia Olteniei până pe litoral, recunoștea efectul oboselii. Cu toate astea, nu putea lăsa stindardul jos, fiind singurul bărbat din grup.
Împreună câștigaseră o competiție de vânzări, care le dădea dreptul la un sejur la mare. Cu toții proveneau dintr-o zonă colinară, înconjurată de munți, astfel că marea era o tentație mult așteptată. Cazarea la hotel s-a făcut în camere distincte, dar pe numele fetelor, el uitându-și actele acasă.
Acum, pe seară, se relaxau cu toții la un pahar de „bună dispoziție”. Fetele îl chemaseră în camera lor, el acceptându-le invitația și dorind să le impresioneze cu un număr de pantomimă. Aplauzele și zâmbetele declanșate l-au recompensat din plin, însă discuțiilor în răspăr și aprecierilor tendențioase simțea că nu le face față.
Avea nevoie de aer curat. Diferitele parfumuri ale celor prezente îi creau disconfort. Fiind emoționat, socotea că e momentul să se retragă din decor. Răcoarea serii îi atinse obrazul, simțind o eliberare.
Din depărtare se auzi brusc un țipăt. Se uită într-acolo și, neatent, se aplecă peste balustradă. Picioarele îi alunecară și se prăbuși în afara verandei. Pe verandă creștea iederă. Se luptă să se agațe de planta care se revărsa peste balustradă. Însă lujerii plantei cedară și se prăbuși. Se îndrepta spre etajele inferioare într-o alunecare fermă.
În apropierea blocului se întindeau crengile unui brad pe care el nu-l văzuse. Ca un acrobat nimeri în ramurile pomilor ca într-o plasă întinsă, care-l azvârli prin geamurile de la parter. Ferestrele se sparseră cu zgomot și se trezi în mijlocul unei camere întunecate.
În întuneric clipele trec rapid. Aflându-se în fața unei uși închise, nu putea aprecia timpul. Pe sub ușă, lumina se strecura ca printr-o fantă îngustă. Dimensiunile ei erau abia perceptibile.
Se ridică și pipăi cu mâna de-a lungul pereților. Ușa era închisă fără nicio speranță de a deschide. De afară se auzeau motoare de mașini care treceau în viteză. La lumina farurilor desluși conturul mobilei din interior. În cameră se aflau stative compacte, poziționate în centru, dar și ambalaje de diferite mărimi.
La următorul pas simți cum îi pleacă podeaua de sub picioare. Un râs năvalnic se auzi curând. Apoi luminițe, ca niște leduri, clipeau în jurul său. Lumina ledurilor era pulsativă, ca și cum alături de el s-ar fi aflat o inimă. Era derutat, dar mai ales speriat.
Podeaua se deplasă cu el, până când ajunse în dreptul unui obstacol de care se lovi și căzu. Bănui că în cameră se afla un telefon de la care se auzea acel sunet ca un râs. Dar nu-l putea identifica.
Își număra bătăile inimii, când podeaua începu iar să se miște, dar în sens opus. De ar fi fost măcar o sursă cât de firavă de lumină, dar dispăruse și fanta luminoasă de la ușă. Încercă să strige, dar avea vocea sugrumată de spaimă și nu reuși să scoată decât un hârâit.
De data aceasta mișcarea se termină cu o lovitură în urma căreia căzu. Se adună într-un colț unde se simțea în siguranță.
Ledurile se stinseseră, nu era niciun zgomot. Dorea să stea în starea de veghe, dar oboseala îl învinse și adormi. Ochii săi neobișnuiți cu întunericul, erau închiși. Pleoapele îi atârnau greu. Se visa că era într-un foișor de unde supraveghea tot ce se întâmplă în jurul său.
Lovitura încasată îi provocă un șoc asemănător deschiderii pe frunte unui al treilea ochi, auzul devenindu-i mai sensibil. Astfel că acum putea auzi și deplasarea rozătoarelor în cameră, chiar chițăitul lor. Și totul dintr-o dată deveni mai interesant.
Mobila din cameră, cu siguranță, era din lemn pentru că auzea foșnete mărunte, de parcă aceasta ar fi respirat. Sunetele interceptate din interiorul mobilei se repetau periodic, dând impresia că aceasta s-ar fi exfoliat în fâșii.
Între vis și realitate era o linie subțire, astfel încât sub influența oboselii, dar și a loviturii anterioare, cu greu se puteau preciza mai ales în negură limitele.
Mobila se desfăcu, ca și cum ar fi fost alcătuită din cuburi de diferite mărimi, care se deplasau. Se simți luat în brațe de ușile cuburilor, de parcă ar fi fost o păpușă. Legănat și azvârlit.
Loviturile repetate împiedicau orice posibilitate de a face vreo demarcație între vis și realitate. Nu se putea ridica nici în picioare. Îi reveneau imagini amestecate, peste ceea ce se întâmpla în jurul său.
Dintr-o dată, întreaga stivă a mobilierului se răsturnă, moment în care brațele sale strânse în jurul corpului îl protejau. Se aruncă în față, fără să clipească, și nimeri pe o suprafață moale, pe care se prăbuși.
Moleșeala îl cuprindea treptat și, simțind că nu-i mai este frică, adormi. Un somn scurt îl încerca. Cu ochiul deschis din frunte începu să vadă cum ochiul închis în interior se deschidea în afară.
Cuvinte pe care nu le mai folosise în mod curent erau sintagme mai elaborate, suficiente pentru a umple vidul creat de spaimă. O beție multicoloră de idei îl înconjura.
Era el, și totuși, lui însuși, își părea străin, ca și cum timpul, dilatându-se în interior, ar fi dat naștere unui alt eu, viguros, înălțat la starea de sublim. Stare care-l invada treptat, până la scufundarea în neant.
Un alt timp se zărea nedefinit, dar fără ca el să mai poată întrezări marginile celui căruia îi căzuse prizonier.