Cursul de ,,agățat pentru bărbați adevărați” era inutil și costisitor. Mai bine dădeam grămada de bani pe țigări sau materiale pentru artă, îngâna în sinea lui. Era înconjurat de grăsuți timizi în cămăși strâmte. Aveau ochii injectați, probabil din cauza izolării în fața computerelor. Nu se regăsea în peisaj. Instructorul era îmbrăcat la patru ace și le vorbea „ca unor handicapați”, așa cum relata însuși Guy. Îi scrisese și Zéliei despre ei, persoana cu care fusese zărit în parc. Fata știa câte ceva despre istoria agățatului și înțelegea că ceea ce vindeau erau doar niște tehnici răsuflate, scornite de pick-up artists în anii ‘80. Plănuia să renunțe.
Mai avea câteva stații până ajungea în cartierul copilăriei, Euralille. Guy locuia împreună cu părinții - Glenda și Luc - într-un apartament modern cu patru camere extinse. Domiciliul arăta mai degrabă a pensiune. Dar nu voia să meargă încă acasă, unde ar fi găsit aceeași mutră indiferentă a mamei Glenda. O lua la fugă pe trecerea de pietoni, șutând nervos o cutie goală de suc.
Ajunsese în fața măcelăriei Maison Hofer. Când era irascibil sau abătut, intra în magazin fără să salute. Îmbrăca un șorț alb de măcelar, își punea boneta și pătrundea în camera de tranșare. Abia atunci saluta imperceptibil cei patru angajați. Într-un mod ciudat, mirosul de sânge, carne crudă sau afumată îl liniștea. La fel și pereții albaștri între care se înghesuiau muncitorii.
- Ca de obicei… Știi regula! Te speli pe mâini, dar nu atingi nimic. Doar te uiți, spune o angajată brunetă, rânjind.
Cu toții îl fixau temători, apoi schimbau priviri între ei. Știau că e fiul șefului mare, domnul Luc - un tip cumsecade care mergea mai mereu cu capul plecat. Guy stătea pe scaun și se scărpina în ceafă, schimbându-și deseori poziția. Își mușca buzele umezite la imaginea mâinilor butucănoase care țineau strâns satârul, tocând oase, pielițe, sunci și alte măruntaie pentru prepararea mezelurilor.
Zgomotul mașinii de tocat îi dădea fiori și, cu toate acestea, simțea că mintea i se spală și sufletul se ușurează. Violența cu care dezpielițau vițeii înainte de tranșare îl făcea să geamă încet, dar se gândea că acela trebuia să fie destinul animalului. Pur și simplu, așa cum și destinul oamenilor era să se chinuiască de la început la sfârșit. Dorința de răzbunare a lui Guy asupra celor ca Silvie era sublimată într-o forță crudă, dar purificatoare, în acel laborator al sângelui.
Se uita în jur și gândea: Acest loc va fi doar al meu într-o zi. Și nu doar ăsta. Păstra cu sfințenie secretul de copil privilegiat. Luc ducea mai departe tradiția de familie a măcelăriilor Maison Hofer pe întreg teritoriul. Avea un capital uriaș, iar soția lui, australianca Glenda, nu făcea altceva decât să ude florile de apartament și să vândă online cursuri neautorizate despre sănătate și nutriție. Reclamele demersului erau găsite pretutindeni pe Internet. Cauza alimentării compulsive? Un copil interior rănit era ultimul ei articol de pe blogul care strânsese sute de mii de vizualizări. Deși lumea i se plângea în privat că n-a învățat nimic nou sau că metodele propuse nu funcționează, pagina Glendei era plină de comentarii pozitive.
A găsit-o certându-se cu un vecin. Parcase din nou în locul acestuia, loc pentru care omul plătea lunar rezervarea. Într-un sfârșit, Glenda i-a închis gura cu o sumă frumoasă, iar vecinul s-a depărtat în tăcere. Când femeia intră în casă, bucătăreasa se precipită și își duce mâna la gură de durere. Oala cu supă e încă fierbinte.
- Mănânci ceva, Guy dragă?
Tânărul o privește cu silă. I-a făcut fugitiv un semn cu mâna, apoi s-a retras în dormitor să fumeze. Glenda trecea pe lângă el doar când voia să îl sărute și giugiulească, de parcă era un caniș. N-are mama timp de vorbă acum, imediat sună clienta, îi spunea când Guy dădea să întrebe ceva. Și-a amintit că nu gătise aproape niciodată pentru el așa cum făcea Silvie. Se considera o femeie independentă, dar nu voia să îl ajute în veci pe Luc.
Cei doi păreau să se ia la întrecere, cine câștiga mai mult, cine se bucura de mai mult succes. Fiul simțea că Glenda îi urăște tatăl. Rece ca un mormânt, dar zgomotoasă, avea pretenția de a nu plăti absolut nimic în casă; aveau datorii la care amândoi ar fi trebuit să contribuie. Bărbatul îi reproșa că nu știe să fie mamă. Pentru Luc era important să se simtă ca acasă. Își dorea ca soția să gătească ceva măcar o dată din carnea proaspătă pe care o aducea de la măcelărie. Să simtă că sunt o familie adevărată, așezați în jurul mesei.
Printre rotocoale de fum, Guy îşi clătina capul a durere. Îşi lărgea nările, să inspire cât mai mult aer dinspre fereastră, tot murmurând un cântec trist. Cerul gălbui şi umezeala din atmosferă nu îl ajutau să se înveselească. Picta mai rar, deşi urma să dea examenul de admitere. Pleca des de acasă. Nu suporta liniştea.
Din cauza migrenei, ar fi vrut să amâne întâlnirea cu Zélie. Nu era matură, aşa cum îi menţionase Silviei, ci o studentă de moravuri uşoare cu care se întâlnea cam de când începuse să facă dragoste cu pictoriţa. Avea o frumuseţe aparte, cu pielea albă de vampir, ochii mari, verzi şi pătrunzători, încadraţi de o perucă neagră ca întunericul.
Zélie păstra un secret. Guy îl aflase la nişte analize de rutină. Era singura domnişoară cu HPV pe care o cunoştea. Când i-a confirmat problema, băiatul nu se supărase. Ştia că riscurile nu sunt aşa de grave la bărbaţi. N-ar fi vrut să transmită virusul nenorocit şi altor femei, fiindcă intuia cât de prost se va simţi mai târziu. Chiar şi aşa, era tentat să se răzbune pe toate instanţele feminine care îi apăreau în cale, pentru că multe îl refuzaseră. Aşa cum îl refuzase şi propria mamă când venea vorba de puţină căldură.
Umilinţa citită necontenit pe chipul tatălui său îl enerva. Dormea separat de ei, într-o cameră la etaj. Era atât de apatic, încât nu mai avea energia de a deranja măcar pe cineva. Guy nu voia să ajungă un băiețel naiv, la mâna cuiva. Mai ales că îl aștepta o moștenire libidinos de bogată. Apoi, se ferise atât de mult timp de dragoste, încât începea să o confunde cu dorința erotică și uneori realiza că nu mai simte nimic. În afara de prostituată și Silvie, tânărul nu cunoștea altă piele de fată. Se mai săruta răzleț cu vreo străină urâtă de care nu îi era teamă. Târziu în noapte sărea în pat, se atingea plângând și adormea.