,,Suntem atât de deștepți - scrie Iona într-o manieră, aș spune eu, inginerească, impregnată cu revoltă și neputință - am creat milioane de proceduri pentru orice, nu doar tehnice, ci chiar și pentru activitățile umane, există tehnica spălării dinților, a-ngrijirii unei plăgi, a sondării în cazul blocajului vezical, există enorm de multe, dar eu nu cunosc, chiar dacă există, de fapt știu câteva, una a popilor, care-i stereotipă și simplistă, una a psihologilor, care-i scumpă și ineficientă, cea a psihiatrului fiind constatatoare doar a drumului fără întoarcere din lumea tenebrelor, Dumnezeu are o variantă a Lui, atotcuprinzătoare, pe care popii o strică, de fapt au sticat-o cu multele adăugiri create de ei, în numele Lui, doar că promisiunea Lui este parțial utopică, dar nu știm ce să facem cu sufletele bolnave, cum să le vindecăm, cu ce să le hrănim? E plin Pământul de suflete tânguindu-se din dor de absolut și nimeni nu le poate spune ceva convingător, simplu și înălțător în același timp.”
Prin comparație, doamna profesoară are un mesaj în aceleași coordonate, cum spune ea, ale neputinței și zădărniciei, doar limbajul folosit fiind altul.
,, Tânjind și murind, iar între aceste două coordonate, dacă avem noroc, iubind, așteptând, sperând, suferind, urând chiar, regretând, ducându-ne crucea cu tot ce ne-a fost hărăzit, luptând cu luciditate, renunțând cu demnitate. Oricum lupta asta este cea mai inutilă dintre toate, chiar dacă le cuprinde pe toate. Măreția acestei lupte este tocmai inutilitatea ei. Cine, în univers, mai luptă cu atâta ardoare pentru ceva inutil, neînțeles, ce nu-i al lui decât câteva clipe, în care nu află răspunsul, nici răspunsuri, doar întrebări peste tot, răspunsul fiind acela pe care fiecare și-l încropește în clipele trecerii prin încercările hărăzite.”
- Foarte frumos!
Întrebarea scrisă de Letiția pe cele două bilete din dulăpior era o continuare firească a textului ei anterior, deschizând drumul unor noi considerații, în același spirit al inutilității.
,,Cui folosește experiența mea?”
Patru cuvinte care ar trebui să conțină, de fiecare dată, o viață, întrebarea corectă fiind ,,Cui folosește viața mea?”, răspunsul fiind același din punctul meu de vedere: la modul astronomic, nimănui, nimic nu se tezaurizează, totul trece, toate se uită, prea puțini fiind aceia care au creat sau au descoperit asemenea lucruri încât să influențeze viața celor de după ei, muritorii de rând venind pe lume neștiuți de lumea mare, trăind cu bune și cu rele și plecând în același anonimat, care nu perturbă decât viața cuiva foarte apropiat, dacă există, și în mică măsură, dacă o face. La modul universal, nimănui, venim și plecăm în liniște.
,,Viața mea nu folosește nimănui, mi-a fost dată mie de Pronia cerească, s-o trăiesc, să experimentez, să învăț, apoi să plec. Experiențele mele, împărtășite direct, sau cunoscute indirect, pot servi, uneori, anumitor cauze, pot tulbura, uneori, destine, pot influența, uneori, alegeri, drumuri, pot vindeca, vreau să cred, suferințe, la fel cum pot adânci, sper cât mai puțin, nemulțumiri, revolte, toate trăirile mele îmi aparțin, însemnând ceva doar pentru mine, ele ștergându-se din memoria universală odată cu dispariția mea fizică, fără posibilitatea recuperării lor, vreodată, în vreun fel.”

N-a fost foarte greu să găsesc vinovații pentru sărăcia din farfurii, după patru zile am descins în cantină la o jumătate de oră de la deschidere, am cântărit zece farfurii, carnea era la jumătate, legumele la 60-70%, am scris un document semnat de toată lumea, am controlat frigiderele găsind șapte kg de carne de porc, am căutat legumele, le-am găsit în duba de aprovizionare, cartofi, ceapă, morcovi, ardei și usturoi, am cerut un inventar la zi, extinzând concluziile la o perioadă mai lungă, am acordat preavizul legal tuturor angajaților, declarațiile lor sugerând concluzia că toți beneficiau într-o măsură mai mare sau mai mică de alimentele furate. În acest timp instruiam în paralel fetele aduse de Karol, care venea zilnic cu ele, supraveghindu-le și ținându-le din scurt. I-am cerut un șofer cu B-ul pentru aprovizionare, dar el a avut altă idee, să folosesc un șofer din firmă, două ore dimineața, care apoi să revină la distribuție, economisindu-i salariul și limitându-i posibilitățile de manevre frauduloase. În perspectiva preluării afacerilor mele, Karol s-a ocupat în mod special de una dintre femei care avea zece clase, pregătind-o și ca administrator, care prelua marfa de la șofer, eliberând-o apoi la bucătărie. Am păstrat bucătăreasa, sub amenințarea sancționării drastice, reluând discuțiile la primărie pentru obținerea unui sprijin financiar tot mai necesar pentru funcționarea cantinei.
Jocul nostru, recapitulare a vieților, uneori expresie a dorințelor încolțite în timp, avea să continue luni de zile, fără efort sau constrângeri, cu implicare autentică și bucurie veritabilă, răspunsurile fiind construite pe trăirile îngropate în istoricul fiecăruia. Respectam înțelegerile inițiale, alternam întrebările, dar nu se întâmpla nimic dacă într-o zi uitam, sau deliberat amânam lectura textelor pentru a doua zi sau pentru o altă zi. Multă vreme, întrebările aveau un mare grad de generalitate, o mai mare încărcătură filozofică, sau deschidere spre considerații existențiale:
- Cine te-a inspirat cel mai mult în viață?
- Poți iubi cu aceeași intensitate două persoane în același timp?
- Cât de mult îți iubești copiii, ce-ai face extrem pentru ei?
- Există diferențe între iubirea la douăzeci de ani și cea la cincizeci?
- Ce-i mai important, iubirea sau banii?
- Ce prețuiești mai mult, iubirea fizică sau cea sufletească?
- Cine te-a inspirat cel mai mult în viață?
- Iubirea vindecă depresia?
- Cum vezi refacerea vieții după despărțirea de omul iubit? (chiar dispariția)
- Ce-ți mai dorești de la viață?
cu timpul apărând întrebări banale, iscate din parcursul și întâmplările cotidiene:
- Care a fost cea mai plăcută întâlnire de astăzi?
- Care a fost cea mai importantă stare conflictuală de azi, dintotdeauna?
Mioara citea întrebările la amiază, când venea la masă, uneori formulând și ea un răspuns, din pură plăcere, dacă se simțea inspirată. Foile de hârtie le adunam într-o mapă, în ordinea zilelor de întocmire. Revederea lor din când în când ne stârnea zâmbete, bucurii, întrebări, apărând sugestia de a tipări o carte cu o mie sau mai multe mii de întrebări și răspunsuri.