poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
||
![]() |
![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() ![]() | |||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
![]() |
|
|||||
![]() |
agonia ![]()
■ Atlasul tulburărilor psihice, I.Depresia-camera cu gravitație stricată ![]()
Romanian Spell-Checker ![]() Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2025-09-15 | |
Orașul, cândva luminat puternic, era acum cufundat cu totul în întuneric. Felinarele stradale, la fel ca restu lucrurilor, nici măcar nu se vedeau de bezna ce domina străzile încurcate. Adam se lupta cu un picior de pui, făcut chiar de el la cuptor. Îl făcuse deja de câteva zile și abia acum s-a decis să îl mănânce, mai mult din cauza victoriei foamei asupra stomacului său parcă mereu gol. Pisica neagră și curioasă de fel, privea de pe pervaz la nesătul, mereu cu poftă și cu ciudă în ochi, înfulecăturile lui parcă făcându-i în mod personal în ciudă. Îi venea să îi tragă vreo două, zicând: „Dă și mie, nesătulule. Așa faci mereu, mănânci doar tu”. Primise, desigur, ceva de pomană, care căzuse din gura flămândului direct pe podea. Ageră, ca d, obicei, sări imediat de pe pervaz, mirosi de două ori scândurile și cum simți bucățica de carne, o apucă între dinți, o mestecă de două ori și fără să clipească o lăsă să cadă în josul gâtului. Adam se uită la ea pentru un moment, apoi se ridică în picioare. Stătea acum cu osul în mână și privea afară și cu cât se uita mai mult cu atât credea mai puțin că nici un felinar nu stă aprins. Verifică un alt geam. Nimic. Apoi pe cel de vizavi. Tot nimic. Și tot așa se uită pe rând la fiecare, la unele chiar de două ori, până se convinse că orașul e chiar cuprins de beznă cu totul. „Ce straniu”, se gândi el, „ce ciudat e să vezi totul atât de întunecat. Parcă nici nu îți vine a crede. E un vis. Dar nu e. Uite o lumină la un geam. Oare și ei se uită la întunericul triumfător de afară?” Și tot așa își punea sute de întrebări. „Oare de ce nu a aprins nimeni lămpile? O fi rămas fără ulei”, dar imediat începu a râde, de parcă nici nu putea crede că el a zis una ca asta. „Auzi prostie, să rămână fără ulei. Culcă-te Adame că vorbești prostii.” Stinse cu o singură suflare lumânarea, care arse aproape toată, apoi se întinse în pat. Se învârti de câteva ori, când pe o parte, când pe alta. Somnul nu venea. Nicidecum. „Straniu, chiar că straniu. Totul e straniu la noaptea asta.”
|
||||||||
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
|||
![]() | |||||||||
![]() |
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | ![]() | |||||||
![]() |
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate