-Ce e? întrebă fata, privirea ei îndreptată spre chipul lui, ochii analizând și încercând să îi înțeleagă fiecare mișcare.
"Numele meu", gândi el, încercând parcă să împingă cuvintele pe vârful limbii, ca mai apoi să le scoată pe gură. Dar mereu ceva îl oprea şi oricât de tare încerca să vorbească, să explice, nu putea. Adevărul era ca nici el însuși nu înțelegea tot ce se întâmpla înăuntrul său şi oricât de tare încerca, se lovea de fiecare dată de un zid, menit parcă să îl oprească, să îl țină departe de ce putea descoperi.
-Nu înțeleg. Ce e? repetă iar fata, de data asta lipsită de orice fel de răbdare.
"Numele meu. E ceva. Nu ştiu. Nu ştiu! Şi o să spui doar că sunt un ciudat..."
-Nu te pot înțelege dacă nu îmi spui. Ce s-a întâmplat?
"...că nu mă înțelegi. Iar o sa spui toate lucrurile alea. Vreau doar... şi poate, ai dreptate. Vreau doar" îşi termină el gândul pufnind din nas şi lovind cu mâna de podea. Avea o expresie ciudată, suferindă. Se simțea obosit şi bătut de orice fel de soartă. Se întinse pe podea şi cu capul aşezat pe mâna îndoită pe post de pernă, îşi fixă privirea mohorâtă spre peretele gol.


Se privi în oglindă. Respirația îi era tot mai rapidă şi cu fiecare pufnitură scoasă pe nas, ochii, nasul şi buzele i se încordau într-un început de plânset, jalnic, trist, dornic de milă şi ajutor. Îşi apucă părul cu intenția să îl smulgă, dar imediat îşi aruncă brațul în jos. Ceva se opri în interiorul lui, de parcă cineva ar fi apăsat pe un buton ce avea urmări instante. Ochii i se opriră într-o privire rece şi nepăsătoare. Orice urmă de sentiment sau expresie ce trăda simțire îi dispăru de pe față. Se privi iar în oglindă şi cu chipul rece şi nepăsător ieşi din baie. "Mă comport prosteşte". "Cui îi pasă?", ar fi completat, dar un mic impuls de frică îl făcu să ezite. Se simțea într-o lipsă totală de sens asupra propriilor gânduri. Ceva îl făcea să îşi dorească să dea frâu liber emoțiilor resimțite acum câteva momente, dar sentimentul ce îl făcea să îşi spună că se comportă prostesc era mai puternic, triumfând asupra oricărei alte dorințe de exprimare simțită. Nega cu înverşunare orice vârf de umanitate şi nu putea decât să se simtă ca un robot lipsit de empatie. Se simțea distrus când făcea asta, dar cumva, tot asta îi oferea linişte. Totul era prins într-o luptă ciudată ce îl distrugea cu fiecare secundă ce trecea.