Cuvânt înainte
Nu rămânem decât cu ceea ce dăruim
Orice carte e scrisă cu un scop: ori să-l învețe ceva pe cititorul ei, ori să-i aducă o desfătare artistică sau intelectuală, ori să fie o carte de înaltă ținută morală.
Ca autor, mă întreb ce scop am urmărit când am scris acest roman? Să fiu sincer, am urmărit un singur scop: să fie o carte frumoasă. Oare a ieșit o carte frumoasă?
Roman de epocă nu este, de geografie nu este, de istorie nu este, are doar un vag context istoric. De vreo specialitate anume, o știință tratată, un eveniment demn de povestit cititorilor – nu este. Atunci ce este?
Poate veți spune că este un roman de dragoste. Da, este, dar contextul este unul special, povestea este deasupra unei dragoste simple, cu ceva peripeții. Dragostea este cea eternă, supremă, care se revarsă asupra oamenilor ca un har din Cer, pe care unii oameni răi încearcă s-o distrugă, dar ea supraviețuiește de-a lungul anilor, deși condițiile se transformă. Citind cartea, veți vedea că o dragoste pură imprimă în sufletul omului sentimente care nu dispar odată cu trecerea vremii, precum nici bunătatea divină nu dispare vreodată.
Dar iubirea, atașamentul fată de o ființă dragă, are și o soră la fel de respectabilă: bucuria de a dărui. Întâlnim uneori câte un om cu o însușire minunată sădită în inima sa, imboldul de a dărui. El dăruiește ori de câte ori vede pe cineva în necaz, dăruiește fără nicio așteptare de a primi înapoi. Dăruiește deoarece așa spune inima lui. Devine precum Tatăl cel de Sus, care dăruiește mereu către toți, fie că merită, fie că nu. Bunătatea cerească, cea care, e de sperat, să îndrepte inima oamenilor spre trăiri spirituale divine.
Dar câtă putere are această dăruire atunci când ea se întâlnește cu sora ei geamănă, iubirea! Atunci omul primește un sens sublim al vieții sale, primește o viziune cerească de a se sacrifica în tot ce are pentru nobila lui ființă iubită. Atunci nu mai există limite, granițe, totul este trăit pentru bucuria persoanei iubite. Anii, condițiile se schimbă, dar acest sentiment al atașamentului de o viață rămâne nezdruncinat în timp; nici răutatea unora, nici suferințele, nici întâmplările nefericite nu pot șterge din inima omului bunătatea cea nesfârșită.
De cele mai multe ori, dăruirea sinceră, dezinteresată, oferă și răsplătiri și bucurii de neprețuit, chiar mult mai valoroase decât darurile oferite. Dar chiar dacă aceste răsplătiri nu ar veni, însăși bucuria de a dărui este o bună răsplată, care face ca dăruirea să nu înceteze niciodată.
Nu intenționez să povestesc în avans conținutul acestei cărți, las cititorul să parcurgă singur paginile ei, în speranța să găsească în carte ceea ce spiritul lui dorește să citească.
Autorul