Soarele încă penetrează orașul sub frecușul și fonica mașinilor, briza instigă un fel de nuntă a naturii- sentiment trăit de îndrăgostiți, depresivi și artiști, frunzele și florile se deșiră din preludiul iubirii rămase și al morții, ca o trenă, localnicii și câțiva turiști rătăcesc, unii dintre ei sunt singuri și obișnuiți astfel, alții ghidați de propriu câine sau copil, porumbeii și pescărușii cotropesc străzile, domesticiți de înfometare și altruism, schimbarea doare din ce în ce mai adânc și mai tare. Elena e o elevă de clasa a x-a, din comunismul anilor 1980, prea serioasă, prea retrasă, prea visătoare, ambițioasă, cȃntă la vioară și are obiective înalte în acest sens. Fizicul ei o demoralizează pe jumătate, nu are înălțimea unui manechin, părul lung este sârmos la atingere, șaten, pielea de culoarea bronzului estompat, mersul legănat ascunde liniile curbe ale pulpelor, ochii ca fundul unui lac ar reuși să spargă, pentru un timp, inima băiatului ca oul de struț. Insă acneea a reclădit-o imanent și absolut din iubirea fulgurantă. Încearcă toate tratamentele recomandate de medici și farmaciste, dar fară vreun rezultat permanent. Iubirea dospește în Elena, contribuie și nimicul palpabil. Acneea joacă feroce, sub carcasă, de cele mai multe ori o închide în casă, o maltratează, îi suplimentează suferința. Dan, băiatul pe care ea îl ține de mână în visele crăpate ca fructele răscoapte în ochii și inima ei, se mulează în genul absorbit de tipele extrovertite, cochete, cu trupul modelat, sigure în triaj. Aceste fete nu aleargă mult în raza din jurul patului, cam trei săptămâni, imaginile ne oferă scaunul spectatorului la un concurs erotic , ego-ul obține rar medalia de bronz. Dan e cu 1 an mai mare decât Elena, învață la același liceu, se comportă ca aurul,( așa glumesc colegii și prietenii acestuia) degajă un aer masculin, te face să respiri în ritmul lui, e șarmant, într-un halo roman, poartă pantaloni strânși cu o curea în talie, cămăși tropicale, îi place fotbalul, are o direcție precisă în orice fel de poartă și coș, nu neapărat la ora de sport. Elena urcă pe un munte din sec al III-lea, simte ce nu ar fi trebuit: frustrare, pasiune, incertitudine și speranță, din ele și-ar prelucra un tir cu arcul, de bronz, l-ar îndrepta spre el, dorindu-l ostatic semiorb, să-l instruiască ca războinică dacică și tolerantă. Partea derutabilă este că, dan pare plictisit și se dă absent, deși rȃde c-un coleg în timp ce o privește, pe ascuns, cu ochii mari și obraznici. N-ar accepta o iubită prea cuminte, căreia nu-i plac petrecerile, afundată în cărți, iubitoare de muzică clasică. nu e pregătit pentru bătăi de inima aiurită în direcția asta, deși neobișnuitul îl atrage și se camuflează zȃmbind cu dinții perfecți și foarte albi. Vine vacanța de vară, e prea lungă pentru Elena, Preferă să-și înmoaie dorul obsesiv, se îngroapă sub romane de dragoste și exersează la vioară. În mȃna ei sunetele calde și dureroase sparg cu încetinitorul fereastra, care înfățișează parcul cu jucării și echipamente sportive părăsite viețuind sub vijelie, oricine ascultă ar fi catalputat ca un pitic prin ferestre din ce în ce mai mici și mai valoroase. Acneea revine în forță, de-ar fi numai ea problema. Elena se îmbolnăvește, slăbește pe zi ce trece, devine isterică și recalcitrantă, are insomnii, părinții sunt tot mai îngrijorați,. Mama ei o convinge să meargă împreună la preot și la psiholog, dar nici aceștia nu reușesc să restabilească pacea care a existat întotdeauna în casa lor. Dragostea prea mare și deloc rațională pregătește dramatismul. Zilele sunt mai mult insipide pentru Elena, la școală trăia trist, dar trăia. După vacanță, în prima zi de școală, la ora 23 dan se întalnește cu presupusa lui iubită pe plajă, două ore mai tărziu, trupul lui plutește în marea liniștită, o peliculă de sânge abia se poate întrezări sub ochiul închis al lunii, asta doar daca cineva pescuiește, câteva pasări plonjează și tipă. Tot în aceasta noapte, Elena se întoarce acasă, după o plimbare cu o colegă de clasă, asa declară politiei si părintilor speriati, care o întreabă de ce are rochia sfȃsȃiată și este zgȃrȃiată până la sânge pe mâini, ea la răspunde nonșalant: am scapăt cu greu de colții unui câine. Nu se știe nici până azi daca a fost o crimă pasională sau un accident mortal, Elena vorbește doar cu ea despre Dan, de 10 ani, la spitalul de nebuni, privind de la o fereastră.