Nu atinsesem nimic în bibliotecă dar o carte a căzut de pe raft în fața mea. I-am luat căderea ca pe un semn și am început s-o citesc pe un fotoliu izolat, printre rafturi cu mii de alte cărți. Era o carte despre anatomia umană, mai exact despre sistemul endocrin, și mi s-au împleticit informațiile cu gândurile. Am aflat că a dormi nu e a muri, a dormi e a rămâne singur cu sine, a se îndepărta minute sau ore de lume și totuși a rămâne viu. În timp ce dormim renunțăm la a gândi, abandonăm luarea de decizii și orice acțiune. Dar la respirat nu renunțăm iar sângele cel roșu nu renunță nici el la a circula, părul cel lung și părul cel scurt nu se opresc din creștere la fel cum nici mușchii nu încetează să funcționeze, zvâcnind în normalitatea lor. În timp ce toate astea se întâmplă, noi visăm râuri care nu ajung niciodată la mare și păianjeni ce ne vorbesc cu vocea unor rude ori a unor prieteni. În timp ce dormim și visăm, glandele nu uită să producă hormoni care se pun în contact cu alte celule sau pur și simplu curg prin sânge către locuri îndepărtate. Grație acestei activități lente și constante putem să ne trezim și să ne dăm seama că suntem mai departe tot noi, eu sunt eu în continuare și tu ești tu, asta fără să însemne că suntem aceiași ca ieri, pentru că a rămâne aceleași ființe normale înseamnă a ne schimba în permanență deși nu ne dăm seama, și asta nu doar treji ci și adormiți, lucru de care se ocupă glandele și organele care formează sistemul endocrin și care, în finalul oricărei lecții despre viață, au de-a face cu toate celulele corpului. Creștem și îmbătrânim pentru că lobul anterior al glandei pituitare secretă GH (somatotropina) așa cum în majoritatea cazurilor de atracție de-a lungul vieții ne apropiem de persoane profitând că hipofiza produce hormonii LH (luteinizant) și FSH (foliculostimulant). Teoretic putem fugi de pericol pentru că glandele suprarenale secretă hormonul pe nume noradrenalină, dar ceva în adâncul nostru nu o face, ne predăm atracției ca niște boboci de rață uliului. De dormit, dormim pentru că ne e somn și ne e somn pentru că glanda pineală produce un alt hormon esențial, melatonina. Ne săturăm, suntem atenți, ne schimbăm vocea, ne crește părul sau ni-l pierdem, producem lapte, ni se întunecă pielea, reținem apă, ni se contractă uterul, suportăm frigul, ne apărăm cu succes de frică și mergem mai departe, tot mergem înainte doar pentru că o glandă, în noi, își face treaba cu succes și fără să ne anunțe, aproape în liniște absolută. Doar atunci când ni se așterne în jur o liniște mai mare decât cea a glandelor lucrând le putem auzi. Este aceeași liniște ca a apei în largul oceanului. Se aude o singura dată în viață: când murim. Am adăugat acest fapt incontestabil la sfârșitul cărții și am pus-o înapoi pe raft.