Au venit să mă ia de acasă doi domni cu căciuli de astrahan trase pe ochi. Se înnoptase de ore bune. Aveau accent rusesc și pistoale Makarov la brâu. Deci tovarăși, nu domni. Am vrut să le vorbesc de confuzii, farse, greșeli și identități eronate dar aveam gura uscată de frică. Mi-am amintit de gulagurile lui Stalin, de Siberia și de modul brut al KGB-ului de a face lucrurile și am cerut apă. Tovarășul din stânga, cel cu cicatrice pe tot obrazul drept, a scos o sticlă de vodcă din parpalacul de piele și mi-a întins-o. Davai, davai, insista și zâmbea. M-au băgat într-o Volgă neagră ca pe un pui de curcă într-o căciulă. Vă ducem la ambasada noastră, ați fost invitat să petreceți noaptea dintre ani! Nu știam nimic de nicio invitație, le-am explicat politicos și au zâmbit. Tovarășul de la volan chiar a râs. Iată invitația!, a zis el și mi-a fluturat pistolul pe la nas. Celălalt tovarăș a încuviințat din cap și mi-a fluturat și el "invitația" lui. Nu aveam niciun presentiment bun Dimpotrivă. Eram sigur că nu voi prinde dimineața. Asasinat de ruși în ultima zi a anului, deci ăsta îmi era sfârșitul... Am vrut să trimit câteva mesaje de adio rudelor dar îmi uitasem telefonul acasă. Am ajuns la ambasada Rusiei imediat. Clădirea uriașă, scăldată în lumină, era împodobită mai frumos decât cea a Casei Albe. Am fost controlat minuțios la intrare de un cazac de doi metri cu mâini cât un braț de excavator. O Natașă m-a luat în primire zicându-mi că va fi perechea mea de Revelion. Avea ochi albaștri, zâmbet congelat și patruzeci și patru la pantofii cu toc cui. Sala balului era plină ochi. Lume bună de la ambasadele prietene, agențiile de spionaj colaboratoare, de la fabricanții de arme de top, de la patru bănci de renume mondial și de la familiile mafiote de mare tradiție. Peste tot fremătau de nerăbdare Kalașnikoave intens rodate, sprijinite de colțuri de masă ori frumos asortate pe spinarea unor cetățeni bărboși mari cât toată istoria URSS. Se dansa kazaciok și se mâncau icre de Beluga cu polonicul, se gâlgâia vodcă după fiecare înghițitură și se spărgeau sticlele goale în capul ospătarilor cu mustăți gruzine și cefe cât o aripă de Tupolev, amuzați și ei de cioburi și de râsul general. Un clovn îmbrăcat în Lenin era răsfățat de un grup de matrioști sub douăzeci de ani aproape goale iar Miss Revelion, o lungană din tundra siberiană cu chip parcă cioplit în gheață și privire de ocean arctic simula un act sexual cu o Katiușă cu focosul dezactivat, în aplauzele asistenței. Atenția mi-a fost furată atunci, preț de o secundă, de personajul îmbrăcat în Lenin, care rămăsese fără pantaloni, și când am privit iar la scena cu Katiușa, aceasta dispăruse și nici nu vreau să mă gândesc unde... Natașa de lângă mine m-a condus la masă. Am stat între directorul închisorilor chinezești și un tip ascuns sub o pătură din păr de iac, pe care nu-l băga nimeni în seamă; Natașa mi-a explicat că era un spion sub acoperire. M-am făcut că nu-l văd iar el s-a făcut că nu are pistol, Kalașnikov și două grenade. Am mâncat cu hopuri și am băut cu frână. Ceaiul digestiv de la final avea gust de novociok iar în tortul de mere culese la Cernobîl am găsit patru gloanțe. De frică, am vrut să le înghit dar m-a oprit Natașa, cică la ei la Novosibirsk sunt purtătoare de noroc și să le bag în sân. A fost drăguț, le-am băgat. După șase căni de vodcă am realizat că vorbesc rusa cursiv și joc kazaciok la nivel profesionist. O bucătăreasă cu insignă cu secera și ciocanul mi-a făcut cu ochiul spre bucătărie dându-mi de înțeles că în caz de refuz, mă va lua sub braț; avea un metru nouăzeci și o sută șase kile, detaliu care m-a convins. Natașa oricum îmi explicase că ar fi bine să mă duc, bucătăreasa fiind amanta ambasadorului și e in tradiția casei să facă amor de revelion cu câte zece-cincisprezece invitați. M-a strivit între cazanul cu tocană de zimbru și cel cu gulaș și mi-a scos toată vodca din suflet. M-am întors în sala de bal exact când Putin își făcea apariția surpriză pe ușile enorme dinspre parcul ambasadei. Zece agenți îl însoțeau, unul dintre ei purtând o valiză roșie în mâna dreaptă. După consternarea generală și furtuna de aplauze, Vladimir a venit glonț la mine, mi-a întins mâna și m-a felicitat pentru iminenta intrare în istoria lumii pe ușa din față. Am rămas cu gura căscată, nu pricepeam. Ofițerul KGB cu valiza roșie s-a apropiat, a desfăcut-o și mi-a făcut semn cu un Makarov scos de la brâu să apăs uriașul buton din ea. Putin rânjea, ochii îi străluceau și aș putea jura că avea un halou auriu deasupra. Am apăsat pe buton. Aplauzele m-au asurzit. Valdimir m-a pupat de trei ori, ca un adevărat tovarăș iubitor. Pe peretele din spatele scenei unde trei balerine se jucau de-a lebedele îmbrăcate în soldați nord-coreeni s-a aprins un ecran uriaș înfățișând planeta, filmată de pe stația orbitală Mir. Ochii tuturor s-au ațintit spre el. Atunci mi-am dat seama ce am făcut și am leșinat. Asta e tot ce le-am povestit agenților CIA în mașina cărora m-am trezit zece ore mai târziu. Doi dintre ei aveau aripi de înger iar ceilalți trei coarne și copite dar nu asta e relevant acum, cred eu, ci faptul că după vodca de la revelion nu mă doare capul și că mi-e dor sincer de bucătăreasa de un metru nouăzeci. A, și gloanțele din sân nu mă mai gâdilă.