La început era doar Dumnezeu. Într-o zi a primit o cutie de lemn plină cu teci de mazăre. Oare cine să i-o fi trimis? El nu cunoștea pe nimeni care ar fi putut-o face. Acel lucru îl făcea să se simtă incomod așa că a lăsat cutia să plutească în același loc în care o găsise. Șapte zile mai târziu, învelișul sensibil al tecilor explodă. Explozia a fost atât de violentă că boabele s-au pierdut în neant. Toate boabele care fuseseră în aceeași teacă au rămas împreună și se roteau în jurul altor grupuri de boabe, plecate din alte teci. Au început apoi să crească și să strălucească așa, din nimic, și formară Universul. Dumnezeu era perplex. Un pic mai târziu, într-una dintre boabele de mazăre se dezvoltară toate formele imaginabile de viață, inclusiv cea a ființelor umane. Cum acei oameni știau cine era Dumnezeu, îi atribuiră creația Universului si îl venerară ca atare. Chiar dacă Dumnezeu nu încercă niciodată să-i convingă de greșeala Lui, El încă se întreabă și astăzi cine naiba i-o fi trimis o cutie cu teci de mazăre. Când se întreabă mai abitir, apar curcubeie. Descoperirea asta ia premiul Nobel în fiecare an, în diferite forme, dar nu se face publică, altfel curcubeiele nu ar mai apărea. Nici El și niciunul dintre oameni nu știu. Doar eu. Ăsta era un secret până acum, că v-am spus și vouă, aici.