Din ziua în care furtuna ni l-a luat pe Mirciulică viața familiei noastre a început să fie alta. Mama a plâns un timp că avusese proasta inspirație de a-l lua cu ea când s-a dus să întindă rufe pe terasă, la etaj dar apoi s-a linistit zicând că precis Mirciulică era in viață pentru că îl visa în culori optimiste. Tata a tot dat târcoale cartierului să-l caute și s-a întors, în doar trei zile, cu două berze paradite, trei perechi de izmene, un zmeu și un buchet de baloane decolorate. Nu prea era același lucru ca și cum l-ar fi găsit pe Mirciulică dar în fine... Mezinul familiei lăsase un gol greu de umplut, nimic și nimeni nu se tăvălea ca el, nu avea mucii lui și nici nu făcea pipi pe la colțurile fiecărei camere ca el. După încă vreo două zile am început să-l vedem zburând la joasă înălțime. Trecea la orele lui obișnuite de joacă. Îl strigam iar el ne saluta ca și cum ar fi fost o avionetă cu claxon de autobuz. Mama zicea că așa plângea el când îi era foame. Într-o după-amiază însorită, cam la vreo două luni, o rafală de vânt ni l-a lăsat la poartă. L-am îmbrățișat cu toții în afară de tata, care ieșise să-l mai caute o dată, a mia oară, că probabil îi era dor să dea castane unui căpșor bălai și mare cât o oală de noapte. Mirciulică al nostru crescuse vreo două degete și se întorsese nepieptănat însă mai curat decât plecase, eram siguri că îl plouase bine. Ne-a povestit cum era lumea văzută de sus. Insista pe imaginea unor adolescente din cartier pe care le văzuse făcând zilnic nudism în grădinile lor și ne cerea să-i explicăm chestii anatomice. Tot peltic era. Mama încă-și făcea mea culpa pentru faza cu întinsul rufelor. Degeaba Mirciulică sărea ca o lăcustă în fața ei și se bucura repetând că aterizase cu bine, ea nu mai era aceeași. Nici el nu mai era, se credea volatil, nemuritor, șmecher, privilegiat, aviator. Și deja se dădea mare. Dar cel mai mult s-a schimbat tata, care nu s-a mai întors niciodată din căutarea lui Mirciulică. Vecinul de peste drum, care de atunci s-a mutat la noi ca să-l înlocuiască, a jurat că îl văzuse la autogară ținând de talie o blondă cu sânii mari dar nu era sigur daca lua bilete dus-întors sau doar dus. Asta îmi explica și mie faptul că, ulterior, vecinul nu-și desfăcuse toate bagajele nici la mai bine de un an de la furtuna care ne-a schimbat tuturor viețile.