- Vezi? Oricare vorbe sunt mai bune decât tăcerea, și-ți mai spun ceva. Dacă accepți, și teoretic trebuie să acceptăm, că se poate întâmpla să nu reușești nici de data asta, ferește-te să cazi iarăși în capcana trufiei neputinței. Vom fi unul lângă celălalt până la capăt, mie îmi ajunge că ești cu mine, chiar în cărucior, deplasarea cu mașina o consider un bonus nesperat, putem și trebuie să ne acceptăm soarta, revolta și trufia nu duc decât la însingurare, la distrugerea sentimentelor. Înțelegi, omule drag? Având tot ce avem în momentul de față, eu mi-aș stabili obiective mai simple, de exemplu la anul să putem urca, tu cu ajutorul cârjelor, până la mormântul mamei tale, al părinților, mi-e dor să văd obeliscul, pe care nu l-am mai văzut de ani de zile, ce zici?
- Vin și eu cu voi, atunci, dacă mă primiți, chiar mi-ar plăcea! ne-a spus Mioara, îmbrățișându-ne pe amândoi cu privirea.
- În 18 mai, când ar fi ziua ei, atunci vom merge, mulțumesc Letiția, mulțumesc din suflet!
La Crăciun povestea s-a repetat parțial, doar că cei care ne-au colindat în ajun au fost părinții lui Sergiu împreună cu fata lor. Se pare că, simțind ceva, Sergiu n-a vrut să vină și bine a făcut. După colindul scurt din hol, îmbrățișările și urările cuvenite, am intrat cu toții în living, unde era mai mult spațiu, Letiția și Mioara au transferat câteva platouri cu aperitive, gustări și prăjituri, eu și Marcel am mutat băutura și recipienții pentru utilizare, paharele, după câteva guri de vin, Monica, soția doctorului, spunându-i cu emoție Letiției:
- Mi-e tare greu să-ți spun ce vreau să-ți spun, dar, după vizita noastră de acum trei luni, cu băiatul meu, cu Sergiu, s-a întâmplat ceva ieșit din comun, nu în sine, dragostea, mai ales la 17 ani, este ceva firesc, dar prin intensitate și efecte. Tu, Letiția, ești atât de frumoasă și fără vârstă, încât orice bărbat te îndrăgește de cum te vede, dar Sergiu al nostru suferă, nu mai învață, ascultă toată ziua muzica pe care a auzit-o la voi, a și slăbit, povestea începe să mă îngrijoreze.
- Voi ați vorbit cu el?
- Am încercat, Letiția, dar nu acceptă, s-a închis în el, i-a răspuns Monica.
- Nici cu tine nu vorbește? a-ntrebat-o Letiția pe Diana, sora lui Sergiu.
- Ba da, cu ea mai vorbește, de la ea am aflat și noi cine este cauza suferințelor lui, vedeam că suferă, bănuiam că-i îndrăgostit, dar credeam că vreo colegă l-a prins în mreje.
- La început, a precizat Diana, nu știam nici eu, ieșirile lui repetate cu bicicleta erau misterioase, dar toată muzica identică cu a voastră pe care o asculta la nesfârșit m-a făcut să bănuiesc, și acum o lună mi-a mărturisit cu lacrimi în ochi că vă iubește cu adevărat. Oricât i-am spus că nu-i în regulă și nu poate ieși nimic din asta, nu vrea să renunțe, spune mereu că nu poate să nu vă vadă din când în când. Este orbit de frumusețea dumneavoastră și nu vrea nimic altceva sau pe altcineva.
- Doamne, Doamne, copiii ăștia, tare-i greu cu ei, uneori, a spus Letiția. Mai întâi vreau să vă spun că eu nu am niciun reproș să-mi fac, nu am determinat sau încurajat această pasiune nefirească a lui Sergiu, am observat și discutat și noi de mai multă vreme, dar respingerea agresivă poate fi traumatizntă, nu cred să fie adecvată nici psihologic, nici pedagogic, eu am ales răbdarea, fiind convinsă că, fără încurajare, acest foc se va stinge. Totuși, după ce mi-ați spus voi, vin cu o propunere: Diana, voi amândoi, și tu și Sergiu, sunteți frumoși și inteligenți, dacă ai avea o colegă, prietenă ar fi și mai bine, să uneltiți voi două pentru trezirea la realitate a fratelui tău, s-o inviți mereu la voi, dacă l-ar plăcea ar fi perfect, poate ar plăcea-o și el la un moment dat, există în această poveste ceva meschin și riscant, nu știu dacă este în regulă, dar nici starea lui Sergiu nu-i de neglijat. Experiența mea didactică, dar mai ales personală, chiar dacă foarte îndepărtată, nu mă lasă să bruschez un tânăr, l-aș răni și ar fi mai rău. Ce zici, Diana, ai putea regiza așa ceva?
- Eu cred că da, va fi distractiv, să văd ce spune și prietena mea.
- Puteți începe totul pornind de la muzica lui, chiar este o muzică bună, sper că nu ascultați manele!
- Bineînțeles, și mie chiar îmi place, doar că uneori mă deranjează că o dă prea tare, să știți că așa voi face, vă țin la curent.
- Văzându-te și povestind cu tine, Diana, îmi pare rău că am terminat temporar cu școala, dar acum nu mai am de ales, am alte priorități. Monica, eu vă mulțumesc sincer pentru maniera elegantă și pașnică în care ați abordat această problemă, există și părinți care, într-o situație similară, ar fi devenit agresivi și vulgari. Se va rezolva, veți vedea, sunt sigură că în câteva luni lucrurile se vor schimba.
Până la sfârșitul vacanței de iarnă, în primele zile de ianuarie, Sergiu a mai venit o dată la noi să-i restituie Letiției niște CD-uri, iar eu nu doar că n-am ieșit din cameră, dar, din simpatie pentru toată familia doctorului și dintr-o înțelegere superioară a lucrurilor, am simțit dorința instinctivă să mă implic, pornind o discuție pe tema rock-ului clasic, a baladelor rock și chiar a muzicii din finalul secolului trecut. Puștiul era, într-adevăr, iubitor de muzică, receptiv la informații și destupat la minte. I-am împrumutat, pe lângă rock, și un CD cu muzică italiană la fel mai veche, subliniindu-i frumusețea și claritatea limbii acestor melodii. L-am invitat oricând să vină să mai discutăm, ne-am despărțit prieteni, era această prietenie de început un stimul menit să-i schimbe puștiului preocupările care o vizau pe Letiția. Strategia sugerată de Letiția la Crăciun a dat roade, în februarie, de Valentines Day, fiind vizitați la fel de surprinzător de toți trei actorii scenariului imaginat la Crăciun, Sergiu, Diana și Veronica, prietena Dianei și, mai nou, a lui Sergiu, cu trei buchete de flori și urări de iubire, bucurii și sănătate. Când au intrat în hol toți trei au suferit un mic șoc, Veronica nu mă văzuse niciodată, iar fratele și sora mă văzuseră doar în cărucior, de data asta exersam mersul pe bandă, care era montată lângă peretele holului, având ortezele și dispozitivul lombar peste pantalon. I-am observat discret, făcându-mă că nu sesizez uimirea lor cu accente de milă și groază. La cei aproape șaisprezece ani, Veronica, la fel ca Diana, era o adolescentă frumoasă și sensibilă, cu preocupări similare cu ale prietenei ei, având în plus o rană deschisă care-i ațintea ochii în pământ și-i ținea mâinile în buzunare. Deși iarna erau mai puțin vizibile, petele de vitiligo, dacă aveai ochiul ager, se mai vedeau pe mâinile cu degete lungi ale fetei, mai nou prietena lui Sergiu.
- Veronica este prietena Dianei, a-nceput Sergiu, și am ținut foarte mult s-o aduc și pe ea să vă cunoască pe amândoi, sunteți nemaipomeniți, sper că nu v-am supărat venind toți trei.
- Dragii mei, veți fi bineveniți oricând, să vedeți ce frumos este acest loc primăvara, vara, chiar și toamna, bucuria este de partea noastră, le-am spus cu sinceritate, Veronica iubește muzica?
- Foarte mult, din ce mi-ați dat îi plac baladele și Celentano, italianul a mai câștigat o fană în România.
- Suntem, toți trei, cam retro, se pare... a spus cu oarecare emoție Veronica, dar Adriano Celentano este un mare cântăreț, un star adevărat.
- Să vedeți ce fain se dansează pe Susanna... dar eu nu vă pot arăta, cariera mea de dansator s-a sfârșit. Alegeți-vă din dulăpiorul cu CD-uri ce vreți să ascultați acum, sau acasă. Interesul vostru mă onorează de-a dreptul, mai ales că viața noastră a ajuns într-un impas.
- Nici cu mine nu ai dansat niciodată, Iona... hai că poate vom avea ocazia, vreodată, nu se știe.
- Cum i-ați spus? Iona? Iona lui Sorescu?
- Intrați în cameră, alegeți un CD și porniți calculatorul, merg să-mi scot sârmele astea, sar în cărucior și vin și eu să vă spun ce-i cu Iona. Când ajung în cameră, frumoasa mea doamnă va lipsi și ea un minut să mă ajute, apoi revine la voi. Hai intrați, merg mai sigur, dacă nu sunt privit.
Letiția a oprit banda, am ajuns la capătul ei, mi-am luat cârjele mergând în bucătărie, m-am săltat pe pat, revenind în cărucior fără echipamentele auxiliare.
- Aș putea foarte simplu să inventez o poveste interesantă pornind de la mitul lui Iona, pe care Sorescu l-a tratat diferit în piesa lui, din ce-am citit, că de văzut piesa jucată, n-am văzut-o. Adevărul este unul mult mai simplu, chiar banal, pe mine mă cheamă Ion, și, nu știu prin ce mecanism, un coleg din uzină, în urmă cu mulți ani, pe când lucram acolo, mi-a zis Iona, ca simplă asociere de nume, banal joc de cuvinte. Stând la o bere pe gardul bombei de la ieșirea din uzină, când a fost întrebat cel căruia i se atribuia botezul meu cu numele biblic Iona, a răspuns râzând că habar n-are, așa i-a venit, văzuse piesa montată de Purcărete și pur și simplu Ioane, ca apelativ, i s-a părut mult mai puțin relevant decât Iona. De atunci așa mi-a rămas numele, Ion fiind uitat pe măsură ce Iona se răspândea. Adevărul e că mi-a plăcut sonoritatea și originea biblică a noului nume, n-am făcut nimic să-i opresc răspândirea, ba dimpotrivă, am ajutat-o, folosindu-l fără reținere în relațiile neoficiale. ,,Iona Bălașa” mă prezentam noilor cunoscuți fără vreo calitate oficială, apărând și accidente de falsificare din obișnuință a numelui în relații oficiale, cu revenirea asupra lor, dacă mai era posibil.