poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 42 .



Păzitoarea Vezuviului
proză [ ]
fragment din vol II - Nefericiților nu le e frică de moarte

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [cioplitorul ]

2024-10-21  |     | 



- Singur sunt mereu, așa-i, dar trist nu, dumneavoastră mă vedeți mereu așa, dimineața nu am motive de mare bucurie, tristețile mele vin împreună cu bucuriile, de fapt vin pe rând, se schimbă, cand vine una, cealaltă pleaca și-mi schimbă și mie starea. Ca să înțelegeți vă spun doar atât: nu-mi place cum trăiesc acum și nu vreau să mă amăgesc că aș trăi altfel. Sunt foarte singur și nu-mi doresc să fiu, sau să cred că aș fi, altfel decât singur. Încerc să învăț demnitatea traiului în singurătate.
- Ai dreptate, toți suntem așa, principiul îl înțeleg, m-am gândit și eu la alternanța asta de multe ori, cred că spui lucruri importante, grave, și le spui foarte frumos, dar nu le pricep, necunoscându-ți viața.
- Când privesc oamenii în ochi simt dorința să trăiesc normal, să trăiesc de fapt, așa că evit să văd lumea, crezând, voind să cred că sunt mort, o umbră a celui care ar vrea să trăiască. Este o formă de înăbușire a dorinței de viață acum când știu că nu mai am cum să trăiesc așa cum aș vrea. Umilința ce o simt, apăsătoare, de nesuportat, vreau să mi-o asum, să o învăț, să nu-mi mai pese deloc de ea, la fel ca unui om al străzii. Poate că vreau să învăț a muri.
- Cumplit! La ce te gândești când stai cu ochii închiși? Te-am văzut de multe ori când nu ai de lucru și rămâi pe gânduri.
- La multe, amestecate, la viață, la moarte, la mine și la alții, uneori și la Dumnezeu.
- Ce frumos vorbești, ai citit mult la viața ta? Cu ce te-ai ocupat înainte de a veni aici?
- Cleopatra, nu e nicio scofală de capul meu, mi-ar fi drag a vorbi cu tine, iartă-mă că-ți spun pe nume, de felul meu sunt vorbăreț, dar nu-ți pierde vremea cu mine, nu merită, sigur nu merită.
- Antoniu, eu nu am școală, știu că ar fi bine să am, parinții mei au fost săraci, am doar opt clase.
- Dar și eu am tot opt clase...
- Nu cred, dar nici nu înțeleg de ce spui asta.
- Pentru că atâtea am.
- Nu ești de pe aici, se simte după vorbă. De ce ai venit aici, în fundătura asta plină de ruine?
- Caut o femeie, i-am răspuns simplu, hotărât, fără ezitare.
- Păi la voi, acolo de unde vii, nu sunt femei?
- Sunt destule, eu caut o anumită femeie, o femeie care este de aici.
- O cunoști?
- Așa cred...eam.
- Și unde o cauți?
- În gară, în baruri, pe centură... iartă-mă, nu mai vorbesc despre asta, iartă-mă!
- Nu trebuie să-ți ceri iertare, stai liniștit, iartă-mi tu curiozitatea, sunt femeie, iar tu ești ciudat, un străin ciudat.
- Nu sunt ciudat, am doar lumea mea cum au și alții și știu ce vreau, mi-e greu aici la voi, dar trebuie să muncesc să pot trăi. Asta e tot.
- Ce frumos vorbești!
- Da, mă pricep la vorbe...
Cu trecerea timpului, munca, chiar la depozit, era tot mai multă și mai grea, mă dureau îngrozitor ligamentele de la coate și umeri, spatele de asemenea, eram nevoit să înghit mai departe analgezice și antiinflamatoare, beam multă apă pentru a dilua medicamentele, mâncam uscături, dar, în cele din urmă a trebuit să înghit și antiacide, pentru a scăpa de durerile gastrice, tot mai intense.
Într-una din zile am întrebat-o pe Cleopatra dacă mă învoiește ea sau trebuie să vorbesc cu patronul.
- Te învoiesc eu, ai probleme?
- Nu cine știe ce, în două ore rezolv, apoi vin la lucru. Vreau să-mi instalez internetul, stau la o bătrână și nu are cablu, e la periferie.
- Bine du-te!
Am fost, am vorbit, am pierdut. Eram prea departe, nu eu, ci casa bătrânei, de ultimul abonat, ultima conexiune posibilă.
Îmi expirase contractul cu Orange, aveam un abonament scump, nu-l mai puteam plăti, oricum nu mai aveam telefon adecvat, am vrut să-mi instalez o conexiune prin cablu, ieftină, dar, locuind într-o zonă cu bătrâni și oameni nevoiași, eram departe de firul lor, așa că nu era posibilă conectarea.
- Ți-ai rezolvat internetul? m-a întrebat Cleopatra când ne-am întâlnit, după revenirea la muncă.
- Nu, stau în pădure și nu le ajunge cablul.
- Și ce faci cu netul?
- Sper să-mi pot cumpăra un telefon de ocazie și o cartelă ieftină, cu internet, de minute nu am nevoie, nu trebuie să sun pe nimeni.
- Poate e mai bine, viața era mai simplă când nu existau celularele astea ucigașe.
După mai mult de o saptămână, într-un moment când eram doar noi doi, mi-a spus cu emoție în glas, de neînțeles pentru mine.
- Așteaptă-mă la plecare, te rog, nu pleca până nu vorbim!
- Bine doamnă.
La ora cinci după amiază eram stors, sleit de muncă și căldură, mă pregăteam să-mi încep supravegherea unei parcări după ce aveam să mănânc, fără să mă odihnesc, îmi impuneam cu tărie acest program ori de câte ori ieșeam la cinci, fără prelungirea programului. M-am îndreptat către ieșire împreună cu Cleopatra, lângă mașina mea ne-am oprit, eu tăceam așteptând să aud ce vrea, ea, cred că nu avea curajul să spună ceva, asta simțeam atunci, așteptându-mă doar la ceva rău.
- Mă duci și pe mine în oraș?
- Dar unde ți-e mașina?
- Mă duci?
- Să-mi spui doar unde.
Și-a deschis singură portiera din dreapta, s-a așezat pe scaun, lăsându-și capul pe spate, apoi întorcându-se către mine:
- Mergem la o bere? Cred că ești uscat de sete...
- Cleopatra, sunt uscat de sete, împuțit de transpirație, nu sunt o companie prea plăcută. Iartă-mă șefa, dar nu am bani de bere la terasă! N-am mai fost la o terasă…
Am pornit mașina spunându-i:
- Când intrăm în oraș să-mi arăți pe unde să merg.
- La intersecția mare faci dreapta până la blocul turn, apoi iarăși dreapta până la terasa „Parc".
- Stai la bloc?
- Nu, la casă, e casa părintească, am rămas cu ei, mama mai trăiește și casa îmi va rămâne mie.
- Să-mi spui unde să opresc.
Am văzut de departe terasa "Parc", am redus viteza, așteptând să trag pe dreapta.
- Oprește aici, asta e casa mea.
Bordura joasă mi-a permis să urc cu roțile din dreapta pe trotuar, am oprit motorul, dar nu am ieșit din mașina să-i deschid portiera.
- Nu-mi deschizi? Nu merit atâta lucru, m-a întrebat, cu dorința evidentă de a mă scoate din mașină.
- Iartă-mă, stai un pic!
Am ieșit, am ocolit mașina și i-am tras portiera, care era deja deschisă aproape complet, după ce m-a văzut afară din mașină.
- Mulțumesc! Hai să-mi vezi casa, am un nuc în curte sub care putem bea o bere rece, am la frigider câteva sticle.
- Cleopatra, abia aștept să ajung acasă, să mă spăl, să mănânc ceva, apoi am treabă, am treabă în fiecare seară când nu ajung prea târziu.
- Mai ai un loc de muncă?
- Nu, de fapt da, prezența mea este obligatorie în fiecare seară.
- Și nu poti face o excepție?
- Nu prea pot, nu mai dorm noaptea.
- Bine, am înțeles, stai doar să bem o bere, apoi te duci la treabă.
- Ce-mi faci acum, mi-e atât de sete... beau o bere, apoi merg acasă, sper să nu am probleme.
- Ce probleme să ai?
- O bere la volan este egală cu amendă și puncte anulate.
- Amenda ți-o plătesc eu, cu punctele te descurci.
- Bine, fie, să nu uiți dacă vin mâine cu chitanța.

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!