poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 73 .



Unul în Dualitate
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [DCM ]

2024-08-05  |     | 



Am supraviețuit fricii de a nu fi suficient pentru ceilalți, însă în realitate altceva m-a dominat: eu nefiind suficient cu unicitatea mea. Pe măsură ce viața s-a scurs încet din mine, am constatat că îmbrățișarea unui trup aflat în suferință se estompează pentru o clipă într-o secundă de iubire și rămâne acolo suspendată, de parcă totul s-ar opri între două brațe. Tămăduirea ta parcă ar atârna de mine veacuri întregi... Oare Dumnezeu a aruncat cumva un fir care a nimerit în vindecarea noastră?

Am greșit atunci când am îndrăznit să cred că L-am putea descoperi pe Dumnezeu împreună? Am eșuat vorbind despre Unul în Dualitate, atașându-L în privire? Observându-mă în felul acesta, străpung privirea cu ceva ce nu se vede decât prin mine însumi, nu-i aparțin și, cu toate acestea, El mă dobândește prin natura Lui. În această formă, Unul e străbătut de două ori prin doi în două moduri diferite: eu privindu-L, El gândindu-se prin mine...

Femeia frumoasă este marea provocare a ego-ului meu, însă tot în lumea mea există, într-un mod ciudat, multe alte provocări prin care aș putea iubi și urî în mii de feluri diferite. Nu ți-am scris urmărind tainicul interes pe care tu îl vezi cu ochii rațiunii tale... În șase ani nu ai devenit proiecția primitivă a dorințelor mele trupești, ci puntea conștientului către inconștient, căutarea mântuirii mele. Uite acum o întrebare bizară: Cum aș putea uni aceste două conținuturi fără tine? Cum ar exista materia sau forma dacă n-ar fi energia conștientă care să le unească?

Faptul că am expus în fața ta câteva gânduri, așa cum au venit din interiorul ființei mele, te-a speriat? Nu înțeleg de ce mă ocolești. Sunt sincer, lucid, rațional, vulnerabil. Nu beau, nu fumez, nu amăgesc. De ce m-ai abandonat tocmai când eram pe punctul de a împărtăși alte trăiri uimitoare, fiind dispus chiar să-ți arăt mai mult? Ce-am făcut greșit? Cum am eșuat? Chiar dacă nu acum, poate într-o zi vei dori să-mi zici de ce ți-e teamă sau cât de dezorientat sunt. Un semn, un cuvânt, un grăunte de praf, un strop propulsat dintr-o baltă călcată, un gând cu nimic ar fi echivalat cu o minune pentru mine dacă venea de la tine. Îți mulțumesc dacă ți-ai amintit totuși într-o simplă meditare...

„Citim prea puțin și ne rugăm prea rar. Ne-am multiplicat averile, dar ne-am redus valorile.” Abandonăm imagini și trăiri interioare pentru a rămâne cu iluzii exterioare.

Mi-aș fi dorit să fi copilărit măcar un pic cu tine. Împreună am fi cotrobăit prin lucruri și am fi explorat diverse spații. Cred că ne-ar fi legat curiozitatea. Poate am fi cultivat obsesia mea de a căuta pietre strălucitoare sau de a captura greieri în cutii de chibrituri pentru a ne cânta seara, răsplătindu-i a doua zi cu roua dimineții și firimituri de pâine caldă. În zilele toride de vară, am fi mers la râu, căutând pe sub pietrele rotunde, mocirloase, și printre algele ce atârnau de ele peștișorii argintii care se strecurau uneori păcălindu-ne pe sub picioarele goale, de parcă Dumnezeu ne-ar fi gâdilat tălpile chicotind cu susurul apei. Ne-am fi bucurat de fiecare moment, de la răsărit până la apus, găsind aventuri în cele mai mărunte lucruri. Am fi alergat prin pajiști, am fi construit castele și am fi visat cu ochii deschiși sub cerul înstelat, povestindu-ne visele și dorințele. În serile răcoroase, am fi privit cerul, încercând să numărăm stelele, povestind despre constelații și inventând propriile noastre legende. Fiecare zi ar fi fost o nouă descoperire, iar fiecare colț de natură o nouă poveste. Am fi râs mult, am fi râs până la lacrimi, și poate chiar și peste ani ne-am fi amintit cu drag de acele zile. Zile în care copilăria noastră ar fi fost plină de magie, aventură și prietenie adevărată...

.  |








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!