poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 59 .



Briceagul lui Matei
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Benedictus ]

2024-06-12  |     | 



Poate vi s-a întâmplat și dumneavoastră să nu găsiți întotdeauna încărcătorul de la telefon. Mie mi se întâmplă des. Așa e când suntem mai mulți în casă și cu toate că inițial aveam mai multe încărcătoare, după numărul de telefoane, treptat, din neglijența unora, ba nevasta, ba copiii, rămânem doar cu unul singur și tragem toți de el de nu mai știm la un moment dat în care cameră se mai află.
Răstorn nervos un sertar cu mărunțișuri și cade pe masă încărcătorul, dar alături de el și un briceag mai mare, aproape cât un cuțit de vânătoare, cu prăsele de bambus și cu buton de deschidere automat, instrument de care de mult uitasem. Îl cântăresc în palmă și-l întorc când pe o parte când pe alta, apăs butonul și lama sare brusc, un oțel limpede oglindă, inoxidabil și extrem de bine ascuțit. Moment în care o lacrimă se strecoară instant pe la colțul ochilor. Și mi-aduc aminte de toată scena de odinioară, de parcă s-ar fi petrecut ieri...

Stă în fața mea, cu privirea în pământ, nehotărât să vorbească, deși el m-a rugat să-l aștept pe hol, după oră, în fața ușii de ieșire din școală. Mă uit la fața lui suptă, la hainele ponosite și la cizmele de cauciuc de care nu se desparte nici la școală, nici acasă, unde lucrează în gospodărie până seara târziu. E „bărbat în casă” la nici șaisprezece ani, cu o mamă bolnavă și un tată de care de mult nu mai știe nimic.
Se joacă răsucind în mâini un cuțit tip briceag, cu lama de inox închisă, cu mâner placat cu un material ce pare a fi un lemn exotic, obiect frumos lucrat, după câte pot să-mi dau seama. Pe el elevii l-au poreclit Ciubotă din cauza încălțărilor lui neobișnuite cu care umblă prin școală. De fapt îl cheamă Matei, Rusu Matei.
- Ei, Matei, care-i problema ta? Zi repede, ca să nu pierdem timpul aici amândoi.
- Dom' profesor, nu cumpărați un cuțit? și zâmbește încurcat și trist ca și cum și-ar cere scuze pentru o glumă nepotrivită.
Zâmbesc și eu, oarecum amuzat, deși întristat de situația școlarului pe care-l cunosc atât de bine.
- Măi, Matei, măi, băiatule. Cu mine vrei tu să faci afaceri? De ce nu-l vinzi colegilor tăi? Pe ei i-ai întrebat?
- I-am întrebat. Niciunul nu-l vrea. Și zic că nici ei n-au bani, ca și mine.
- Păi, nici eu nu stau prea grozav cu banii, zic eu zâmbind în continuare. Sunt înainte de salariu și știi cum se întâmplă. Viața noastră e o așteptare între două salarii. Și nici de un cuțit n-am eu mare nevoie acum, că am cuțite acasă o grămadă. Și pe la bucătărie și în trusa de pescuit.
- Mă gândeam să vi-l dau ieftin. Aș avea mare nevoie de bani, mama e bolnavă, așa cum știți și trebuie să-i mai iau câte ceva de mâncare și niște medicamente.
- Uite, zic eu, cu o lacrimă deja apărută la coada ochiului, îți dau o sută, nu-i mult, dar măcar să te descurci cât de cât pe moment.
- E prea mult! Cincizeci de lei dacă-mi dați pentru el, e O.K.
- Nu, răspund eu categoric. Îți dau o sută și nu vreau cuțitul, poate reușești să-l vinzi cuiva și în felul ăsta mai scoți cincizeci de lei.
- Așa nu pot accepta, refuză el la fel de categoric. Primesc suta de lei, dar cu condiția să primiți și dumneavoastră cuțitul din partea mea. Să vă rămână, măcar ca amintire, după ce nu vom mai fi în școală.
- Bine, fie cum vrei! și-i întind suta de lei din portofelul în care mai am cel puțin încă vreo cinci, deci nici vorbă să stau rău cu banii. Sper ca el să nu fi observat că de fapt l-am mințit în legătură cu lipsa banilor înainte de salariu. Îmi întinde briceagul mare și greu dintr-un oțel inoxidabil masiv și cu prăselele de lemn încrustat pe mâner. Poate că într-adevăr nu e un obiect valoros, dar arată frumos și-l voi păstra ca amintire în colecția mea.

Stau cu briceagul în mână, uitând de încărcător și de telefon.Parcă-l văd pe Matei în fața ochilor, slăbuț și timid, cu un zâmbet trist, întinzându-mi cuțitul cu ambele mâini, ca pe un trofeu. Câți ani să fi trecut de-atunci? Pe unde-o mai fi Matei al meu acum? Ce s-o fi ales de el? Întrebări retorice, fără răspuns.
- Ce-i cu tine? Ce-ai rămas așa dus pe gânduri, cu cuțitul în mână? Doar n-ai cumva vreun gând criminal? glumește soția mea, intrând în încăpere și găsindu-mă în postura aceea nefirească.
- Stai liniștită, că n-am nici un gând criminal! răspund eu zâmbind forțat și sperând ca ea să nu-mi fi observat lacrimile de pe obraz, pe care încerc să le șterg discret cu dosul palmei. Căutam încărcătorul și am dat întâmplător peste această relicvă din anii de demult și de care uitasem...

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!