A fost în tradiția bisericii noastre strămoșești să fie inițiatoarea și păstrătoarea unor valori culturale. Să ne gândim la minunata arhitectură monastică din Moldova de Nord dar și din alte zone ale țării, la pictura ei murală sau la minunatele miniaturi din vechile cronici scrise de călugări. Primele școli au luat ființă tot pe lângă biserici și mănăstiri, din nevoia de a avea slujitori ai altarului care să poată citi și apoi explica pe înțelesul tuturor Sfânta Scriptură, de a duce mai departe tradiția. De fapt Sfânta Scriptură și Sfânta Tradiție sunt Izvoare ale Biserici Creștine ortodoxe.
La mijlocul secolului al XIX-lea și în a doua lui jumătate, Marele prelat al românilor ardeleni, Andrei Șaguna, a inițiat și pus în aplicare un vast program școlar, de la înființarea școlilor poporale sătești, în cadrul cărora preotul paroh era director, până la școli de rang superior care pregăteau preoți și învățători. Amintim Seminarul Teologic care cu timpul va deveni Institut Teologic transformat astăzi în Facultate componentă a Universității sibiene. Cursul Pedagogic a figurat până la Marea Unire din 1918 ca o secțiune independentă a Seminarului teologic. Acest curs avea menirea, așa cum arăta Marele Arhiereu, să-i ridice pe credincioși „din ruginita negură a neștiințelor la limanul cel liniștit al științelor și al luminării”. A stat în atenția lui Șaguna și apoi a mitropoliților Miron Romanul și Ioan Mețianu ideea ridicării unui local în care să funcționeze Cursul pedagogic al Seminarului sibian. Nu au reușit să strîngă fondurile necesare. Probabil că a fost prioritară construirea Catedralei mitropolitane inaugurată în 1906.
De abia în 1934 s-a pus piatra de temelie pentru construirea impozantului local ce va adăposti Școala normală sibiană, desprinsă după 1918 din Seminarul Șagunian (urmaș și el al școlii, la care a predat Gheorghe Lazăr, atestată documentar din 1786.) Cu toate că localul, datorită noilor condiții istorice a fost construit pentru o școală a statului, biserica ortodoxă s-a implicat total. Actul așezat în temelia clădirii arată clar acest lucru: „…S-a ridicat din temelie acest lăcaș …pe pământul dăruit de neuitatul slujitor al altarului Alexandru Lebu…s-a clădit acest așezământ de cultură cel mai vechi din neamul nostru cu ajutorul stăpânirii prin osârdia și osteneala Înalt Prea Sfinției Sale Nicolae, arhiepiscop al Arhiepiscopiei ortodoxe române de Alba Iulia și Sibiu și mitropolit al românilor ortodocși din Ardeal, Banat Crișana și Maramureș ca sub aripile ocrotitoare ale Biserici străbune să crească dascăli vrednici care să îndrume neamul românesc spre culmile de lumină și de glorie…”
Cu toate acestea în impunătorul local funcționează astăzi un Liceu de construcții, care nu se deosebește aproape cu nimic de școala profesională din care provine. Doar denumirea „Strada Pedagogilor”, pe care este amplasat, mai aduce aminte de destinația inițială. Este ca și cum pe "Aleea Filozofilor" din Heidelberg ar apărea ateliere de vulcanizare
Oare după anul 1989 n-ar fi trebuit ca localul să fie redat Școlii Normale? Acel Alexandru Lebu și-a lăsat întreaga avere pentru dezvoltarea învățământului pedagogic. Nu de construcții. Marele arhiereu Șaguna și ceilalți mitropoliți ai Ardealului de după el s-au străduit prin fondurile create, cu multă trudă, să construiască un local corespunzător pentru Școală, ca “fiică a bisericii” Actul așezat în temelia clădirii, din care am citat mai sus, are valoare testamentară fiind semnat de șeful statului de atunci, de mitropolitul Ardealului și de alte oficialități ale timpului.