Cineva a dus vorba unde trebuie și eu am auzit, eram acolo. S-a petrecut la Praga în 1924. Kafka încă trăia deși plecase în țara vecină și avea să moară câteva luni mai târziu. Mai mult ca sigur că spiritul lui și-a băgat coada în ceea ce s-a întâmplat într-un tramvai din capitala cehă și mă grăbesc să vă povestesc. O poetă s-a îndrăgostit de un sculer-matrițer de la un atelier al uzinelor Škoda. Ea abia se urcase la prima stație de după podul Carol spre cartierul evreiesc iar el dormea liniștit pe scaunul din spatele vatmanului. A izbit-o poezia șuvițelor lui blonde și salopeta pătată de uleiuri multicolore. S-a prefăcut că se apleacă să se încheie la șireturi și l-a mirosit cu poftă, mirosea a strung și a ulei hidraulic nemțesc dar ea nu știa asta, pentru ea mirosurile lui erau îngerești, drept pentru care și-a pierdut capul și l-a trezit. I-a spus cum stă treaba și s-a îndrăgostit și el de ea, visase toată viața la o femeie numai pielea și osul care să-l miroasă în tramvai înainte de intrarea la muncă și să se mai și prezinte drept poetă săracă abia ieșită din liceu. Ea era Wendula iar el Karel. Au coborât și au plătit o oră pentru un pat în adăpostul de săraci din spatele gării centrale. Le-a ieșit o poezie din șase strofe, după părerea ei și un arbore cotit de tanchetă perfect după părerea lui. Rimă și ulei au avut din belșug de la Cupidon. Ea i-a împerecheat lui versuri în genunchi iar el i-a dat ei un filet cu pas englezesc în menghina de brațe incredibil de lacome. La strofa a doua ea a început să recite din inimă, de se auzea peste râu iar el a nichelat cu bale un șurub de un cot pe care l-a potrivit la mare artă în piulița la care nici nu visa, pe nume Wendula, vrăjitoare începătoare a cuvintelor printre poetele erosului mondial. Titlul poeziei l-au dat unsprezece spectatori entuziasmați, i-au zis "Dimineață aprigă", camerele nu aveau uși și nici ferestrele geamuri, cum îi stă bine oricărei povești kafkiene care se respectă, se vedea și se auzea tot. Atelierul uzinelor Škoda a avut în dimineața aceea un sculer-matrițer absent iar poezia lumii o poetă lipsă, morți amândoi de amor și pasiune și îngropați înainte de prânz, împreună, în cimitirul săracilor, cu un zâmbet pe chip fiecare și cu inimile împlinite, conform certificatelor de deces precis imaginate de Kafka dar nepublicate niciodată din gelozie: cei doi se îndrăgostiseră în tramvaiul lui preferat.