Nu eram decât un mic fabricant de monştri, femeile astea chiar mi-au pus capac, nu în sensul pe care atât de bizar mi l-a pus Vanda, da chiar nu mai suportam să fiu ciuca lor.
În sfârşit s-a terminat vacarmul acela, aşa că Şefa, adică Mary, a catadicsit să mă întrebe dacă vreau ceva zile libere, ceea ce am spus a fost da, deşi aş fi vrut să rămân acolo, doar pentru că mai era un loc liber pe care nu-l ocupase nimeni şi voiam să văd cine vine.
- Mergi la ocean?
- Aşa aş vrea, Mary.
- Eu nu pot veni, mai avem un post după cum bine şti şi trebuie să aştept persoana.
- Pot să te întreb cine este?
- Nu.
- De ce nu mi-ai spus de Vanda?
- Ţi-am spus destule, dar erai prea absorbit de locul acela, acum eşti singur, te poţi gândi la tine.
- Ha, ha, ha!
- De ce râzi, Eduard?
- Sunt sigur că nu o să-mi mai împrumute bicicleta ginerica.
- Ha, ha, ha! Nu cred că ştie de voi doi, apoi este un caracter aparte Ivon.
- A, da! De unde şti?
- Eduard! Eşti cumva gelos?
- Nici pe departe.
- Ivon este dificil ca persoană, ca… da nu… dacă vrei bicicletă, ţi-o pot împrumuta pe a mea.
- Dacă vine persoana mai repede, poate ai nevoie de ea.
- Da, câte zile vrei să iei Eduard?
- Toate.
- Îţi pot da cinci, maxim, omule.
- Hai şase!
- O să-mi pun directoarea în cap. A! Dacă faci ceea ce cred eu că faci, nu te văd bine cu Vanda.
- O să-i spui că sunt la ocean.
- O să vină după tine cu maşina, şti foarte bine că este nebună.
- Da, Ivon?
- Cu el cu tot! Doar şti că o duce capul, iar surpriza că a dat peste tine doar accidental…
- Adică Ivon, chiar este dus cu capul, mie nu mi se pare, odată şi odată, se v-a sparge coaja, la oul acesta stricat, Mary.
- Tu chiar ţi, la Vanda?
- De ce spui asta?
- Pentru că oul vostru nu este stricat omule, este întreţinut, iar ea cu Ivon, nu a vorbit decât acum câteva zile.
- Tu, cu mine când ai vorbit, Mary?
- De ce mă faci… Vanda, ar trebui să-şi ţină gura aia în frâu, dacă vrea să trăiască…
- Ha, ha, ha! Nu pot să cred! Vanda, chiar o să lase Londra, doar pentru un amărât de petic de hârtie, pentru că până la urmă nu văd nimic de viitor cu Ivon.
- E nebună, dar cred că ai ei sunt şi mai nebuni.
- Poate că mă voi ocupa şi de asta, dacă-mi dai şase zile.
- Deci vrei să te duci acasă! Am ghicit eu!
- Da. Am de rezolvat câteva lucruri acolo, nu este treaba nimănui.
- Poate că este şi a Vandei.
- Oarecum Mary. Da. Spun asta doar pentru că nu o cred în stare de prostia pe care vrea să o facă.
- Ba eu cred că este nebună, iar acum că l-a descoperit pe omul acesta…
- Da, tot nu înţeleg cum a făcut asta Mary?
- Ei, cine crezi…
- Tu?
- Nu te gândi aşa departe, atunci când vrem ceva călcăm totul în picioare, aşa sunt clădite femeile, Eduard.
- Tocmai de asta mi-e frică. Cine?
- O altă victimă de aici, ghiceşte singur dacă eşti atât de aproape de Vanda.
- Omul bun la toate, pare destul de în formă şi el, dar asta nu înseamnă că candidează la ceva anume. Ha, ha, ha! Sper că nu s-a păstrat ca Ivon, pentru nenorocita de Vanda.
- Ha, ha, ha! Nu este genul, Eduard. A căsăpit toate femeile pe aici, cred că doar eu am rămas nepescuită, dar nu este timpul trecut.
- Nu merge la mine, nu cred că mă voi grăbi, doar pentru că vrei tu să-ţi schimbi opţiunile. Sper că a fost o glumă, englezească de astă dată.
- Da, adevărat Eduard, doar o glumă de prost gust, o putem trece la englezească.
- Ha, ha, ha! Deci, câte zile?
- Îţi dau răspunsul după amiază, doar după ce voi cere acordul, Bacuseniei sale.
- De ce ţi-e frică, Mary?
- Pentru că nu sunt în postura ta, prostuţule! Iau o căruţă de bani pentru postul acesta, iar dacă fluier ca tine, ajung ca tine, pentru că nu sunt departe de postura ta, chiar dacă nu provin dintr-o ţară fostă comunistă ca tine, iar pentru una ca mine, doar aici sau ceva asemănător este posibil şi acum parcă îmi place mai mult locul acesta, după ce am descoperit oceanul cu tine.
- De ocean sunt sigur că nu-ţi place, o lămurim noi şi pe asta, cu mine nu-ţi face prea mari speranţe, niciodată nu voi înscrie o hârtie, cu nici o femeie.
- Şti vorba aia, niciodată să nu spui niciodată, dar da, sunt de acord cu tine, nici eu nu vreau vreun acord scris cu vreo persoană, de orice sex ar fi.
- Vanda nu a stat degeaba pe aici, de ai băgat ambele sexe la treabă.
- Doar amintiri şi metehne câştigate la bulău omule, dar asta odată.
- Dacă crezi că ai probleme, dă-mi doar alea cinci zile.
- Nu cred că o discuţie normală cu doamna, ar putea să-mi cauzeze ceva anume, doar dacă nu ai fost tu înainte pe acolo, mi-a zis Vanda, de ce eşti în stare.
- Nu, mai mi-a trecut de răzvrătiri din astea.
- Mai vedem, încă avem treabă, omule.
Nu şase, ci şapte zile mi-a aprobat directoarea, dar numai după ce am fost chemat pe la ea, să se asigure că nu plec nicăieri următoarele şase luni de zile, care spunea ea, erau cam pe muchie de cuţit, pentru că localnicii migrau şi ei la rândul lor, în state unde aveam nevoie de viză ca să ajungem noi, în perioada aceea.
Biletele de avion s-au compensat unele pe altele, aşa că am cam ajuns la un preţ bun dus, întors. Am aterizat la timp, dar cea mai mare prostie am făcut-o că nu mi-am rezervat hotel fiind plină vară, iar asta nu era cea mai bună opţiune a mea, adică să stau în casa unchiului meu.
Surpriza cea mai mare a fost la gară, pentru că-mi trebuiau cheile, iar când am căutat prin lucrurile acelea am dat peste o căruţă de bani, deci doctorul acela a fost de un bun caracter, putea foarte frumos să-mi caute cheile pe acolo, dar el a ţinut să nu ştie nimeni de toate acestea, în afară de noi doi probabil. Puteam cumpăra un apartament lejer cu banii aceia, dar nu am făcut nimic din toate acestea, doar am dus lucrurile şi banii în casa unchiului meu, căutând cu privirea un loc de care să mă leg, măcar unul banal din copilăria mea. Balcoanele de la etaj, în care nu aveam voie când eram copil, acum mă făceau să zâmbesc, mai ales cel care dădea în grădina aceea imensă, ce părea şi mai frumoasă ca atunci, aşa că am ales locul acela ca favorit, dar tot nu-mi era de-ajuns, atunci m-am dus fuga la bibliotecă, amintindu-mi de cartea aceea pe care o voia atât de mult Andrei, cărţile acelea atât de valoroase; legate în piele fină, scaunul acela tapiţat cu piele, care semăna mai mult cu un fotoliu, biroul acela dintr-un lemn care nu părea de pe la noi, la care m-am aşezat cu o carte în mână, iar pielea aceea de pe copertă, parcă mă vrăji pe dată. Am adăugat şi locul acela la favorite.
Ieşirea afară mă dezgustă, dar nu atât de tare, cu toate că ziua trecea, iar eu uitasem că trebuie să-mi găsesc gazdă, dacă vreau să fac un duş, spun aceasta pentru că Matilda, tocmai intra pe poarta casei cu atâta dezinvoltură, parcă eram copii, aşa mi-o închipuiam venind.
- Bună! Ai fost pârât, Eduard.
- Îmi dau seama de cine.
- Nu, de data aceasta este la bunici.
- Atunci?
- Baba de vizavi, este amatoare pentru casă, spune că vrea să-şi aducă fata acasă.
- Aha! Deci nimic de suflet, da ştiam că eşti chirurg, nu avocat.
- Ca de obicei, pus pe glume.
- Atunci, bună şi ţie.
- Ce faci bătrâne?
- Este aşa de evident!
- Nu în sensul acesta, trebuie să te fi uitat în oglindă, casa are destule. Ai fost în pod?
- Abia am ajuns, de ce?
- Lasă.
- Poate că am mintea scurtă, dar am venit cu…
- Eu sunt căsătorită cu…
- A! Doar de amorul tinereţii noastre!
- Uneori eşti atât de coleric.
- Sunt de adevăratelea, numai că mă străduiesc să ascund asta, ştiind faptul cât de rău fac oamenilor din jur.
- Ca de obicei, le repari cum numai tu şti.
- Poţi fi mai exactă, pentru că mai am pe cineva care trăieşte din amintiri în viaţa mea. Sper că nu ai o viziune…
- Doar amintiri frumoase, dar faptul că eram amândoi minori nu se pune cred.
- Cred că a fost ceva evident data trecută, pentru că Vanda a văzut prima.
- Nu poţi uita prima…
- Şi la mine tot… dar asta nu înseamnă că mai vreau, chiar nu am apă aici, nu mai spun de alte dependenţe.
- Foarte frumos! Deci ai vrea una mică, da ţi-e frică de transpiraţia de după.
- Nu te mai recunosc, Matilda. La Spital erai atât de carnală, oxigenată, iar acum parcă o iei pe…
- Am făcut ceva agricultură, împreună, pentru că aşa erau vremurile, copiii aceştia nu mai ştiu de nimic, dar nu am luat-o chiar razna, Eduard.
- Nu ai un soţ?
- Îţi voi povesti, da văd că nu ai cazare, aşa că nu te mai reţin.
- În perioada asta nu ştiu ce să zic, ai vreo propunere?
- Pe unde ai venit de la gară?
- Pe unde vine toată lumea, pe jos, voiam să mai văd locurile, doar sunt acasă.
- De ce ai vândut tot, când ai plecat?
- Pentru că totul acela, genera cheltuieli, iar atunci nu aveam pe nimeni atât de binevoitor să mă ajute cu chestiile astea comuniste, care nu se mai termină pe aici Matilda, că iar mi se urcă sângele la cap.
- Cum aşa?
- Facturile, încă nu ajunseră să fie plătite din orice colţ al lumii, iar nu ştiu ce atingere a generat câţiva waţi, care la rândul lor au generat o factură, eu ştiind că mi-am adus toate la zi, mai ales că le-am făcut cerere tuturor să suspende pe o perioadă nedeterminată serviciile, care s-au dovedit ineficiente, iar dintr-o nemernicie birocratică, nu au fost luate în seamă, cum neplata a câţiva lei a fost clară, acei bănuţi au crescut penalizaţi cu o viteză fantastică, muncind acolo vreo trei luni degeaba. Pe un salariu, poate mai mare ca al tău actual.
- Aşa mulţi bani!
- Da Matilda, toate astea au dus la o furie faţă de tot, iar dacă nu era moştenirea asta, nici nu ştiu…
- Cine te-a anunţat de…
- Un avocat sau ceva care a fost plătit să se ocupe de toate.
- Înţeleg. Cred că şi doamna ta a contribuit la toate răcelile astea.
- Este din Ardeal, poate că da, are o familie din două comunităţi formată, nici una de-a noastră, probabil că de asta este atât de sceptică în toate.
- Păi ce sunt pe acolo, unguri şi nemţi.
- Da, rasele acestea sunt în familia ei.
- Etnii, poate vrei să zici.
- Cum spui tu, care-i transformă în altceva.
- Este catolică?
- Nu cred că…
- Înţeleg.
- Da. Nu este doamna nimănui deocamdată, asta vor părinţii ei, să fie luată pe acte de cineva, dar la ora asta practic nu…
- Acum că am lămurit-o şi pe asta, du-te în partea astalaltă a străzi, nu prea departe ai să dai de un motel, spune-i că te-am trimis eu, mai trimit aparţinători ai pacienţilor, este mai retras şi nu are clienţi tot timpul anului.
- Nici cu internetul de astăzi?
- Du-te!
- Doar numele mic este de ajuns?
- Te bat!
- Adu-i aminte că sunt chirurgul de la spital, atât.
- Avem de discutat pe tema asta.
- Nu-ţi pune prea mari speranţe în asta, Eduard.
- Am plecat. Apropo, de sus se vede foarte frumos, dar de jos m-a cam dezamăgit totul, nu şti pe cineva care să taie iarba asta?
- Eu nu prea am acasă, dar găsim pe cineva, mă ocup personal de asta, până vi tu înapoi, o să fie lună.
- Mulţumesc.