poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ poți să-mi intri în inimă, nu vei citi aceeași carte
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2023-09-18 | |
Mormâind cuvinte grele, profesorul Chifor frână violent; în faţa maşinii, la nici zece metri, şerpuia prin întuneric, un personaj dubios, îmbrăcat în negru. Din fericire, Loganul are frâne şi centuri bune, astfel încât nici ocupanţii maşinii, nici pietonul imprudent nu avură de suferit. Totuşi, surprins de scârţâitul cauciucurilor, pietonul îşi pierdu echilibrul şi se întinse pe asfalt, speriindu-i pe domnul şi doamna Chifor. - Măi omule, ce ai, te-ai lovit? Băi! Întorcându-se încetişor spre profesor, omul bâigui: - Aaaaiiiimocheiii - Ce zice? Aoleu, să nu se lovit la cap, săracu … începu doamna Chifor să se lamenteze. Mai practic, profesorul îl controlă, sumar, pe accidentat, căutând o eventuală fractură sau contuzie, dar omul nu se plânse, ba, mai mult, izbucni în râs. - Iuticalinn … ha, ha, ha Privindu-I figura înveselită, Chifor îl recunoscu; - Mă, nevastă, ăsta nu e toreadorul de l-am văzut noi mai devreme? Soţii Chifor, împreună cu tinerii lor prieteni, soţii Bunea, tocmai petrecuseră o seară frumoasă la operă, unde văzuseră un spectacol reuşit cu “Carmen”, de Bizet, iar acum, după ce îi duseseră pe aceia acasă, traversau centrul în drum spre propriul lor domiciliu. - Yes, I am the Torero … mai apucă să rostească omul în negru, după care începu să sforăie, întins pe stradă. Profesorul şi soţia lui se uitară unul la altul. Ce să facă? - Dacă-l lăsăm p-ăsta aici, cum e îmbrăcat el în negru, sigur îl calcă vreo maşină; hai să-l târâm pe trotuar, propuse profesorul. Şi să chemăm salvarea, sau poliţia, ceva, să se ocupe de el. - Ştii ceva, eu propun să-l luăm cu noi acasă. Nu e un oarecine, e ditamai baritonul american, nu se face să-l laşi în drum, propuse doamna. - Da? Şi cum ne înţelegem cu el? Vorbeşti tu americăneşte? - Lasă, că vedem noi. Poate ştie franţuzeşte, că doar a cântat “Carmen”. Şi ce, nu rupi tu destulă engleză să-i arăţi unde e baia? Cel adormit nu schiţă nici cel mai mic gest pentru a-i ajuta pe binefăcătorii lui. Iar aceştia, uitând că au operaţii de hernie şi că îi doare sciatica de la cel mai mic efort, reuşiră, cu chiu, cu vai, să-l urce pe american în maşină, iar apoi să-l transfere în casa lor. Exact când reuşiseră să-l aşeze pe un fotoliu comod şi voiau să-l acopere cu o pătură, ca să doarmă mai bine, cântăreţul deschise ochii, se ridică, agil, în picioare şi, cu vocea lui baritonală, făcu geamurile să vibreze: - Where am I? Who are you? - Me professor Chifor, she my wife, rosti, cu greu gazda. You, sleep in street, me take you home. Frecându-se la ochi, musafirul nu păru mirat de greoaia explicaţie a gazdei. - Eu, Daniel Richards, glad să vă cunosc. You, almost lovit cu maşin? - Mă bucur că vorbiţi româneşte, mister … Am zis să vă iau acasă, eraţi … adică nu eraţi prea bine, şi … Daniel îi întinse mâna şi îi mulţumi energic. m- Thank you, professor! Eu băut ţuic după cântat, bun ţuic, eu puţin drunk, sorry … Bun ţuic, very bun. După ce sorbi cu poftă din cafeaua oferită de doamna Chifor, americanul reluă: - Eu bariton de opera, venit la voi oraş cântat Carmen. Escamillo. - Am fost la spectacol, domnu Richards, v-am văzut în rolul Toreadorului şi ne-a plăcut foarte mult. - Yes, bun opera “Carmen”, eu place much, ce ziceţi, cântat bine? - Da, mister, ne-a plăcut cum aţi cântat. Mai ales aria din actul II, “Toréador en gaaaarde, Toréador, Toréador” … îşi încordă profesorul vocea - “Et songe bien, oui songe en combatant, qu’un oeil noir te regarde …” completă Daniel, iar gazdele mulţumiră lui Dumnezeu că nu locuiesc la bloc, vocea baritonului ar fi trezit cel puţin toată scara. - You bun cântat, vrut luat locul meu, aprecie artistul, spre hazul tuturor. După ce adormise atât de neprotocolar în mijlocul drumului, Daniel părea acum plin de energie. Cu ceaşca golită de cafea într-o mână şi cu o vestă a profesorului în cealaltă, el sări în picioare şi interpretă aria lui Escamillo de la început la sfârşit, cu acelaşi patos pe care îl arătase pe scenă. La final, el o indemnă pe doamna Chifor să intre în joc, iar ea cântă cu convingere “l’amour … l’amour …”, obţinând aplauzele americanului. - Professor, frumos la voi în casă, I like it - Thank you, mister. Venind dinspre bucătărie, doamna Chifor puse un platou pe masa din sufragerie. - Haideţi să mâncaţi ceva, spune-i, omule, să mănânce, poate îşi mai revine … Americanul nu refuză. Dovedi imediat că avea talent şi la mâncat cu poftă, nu numai la cântat. Iar după câteva înghiţituri şi lustruirea platoului, Daniel şi familia Chifor erau cei mai buni şi mai sinceri prieteni din lume. Baritonul îşi povesti în câteva fraze viaţa de artist. - De un an stat în Romania, contract cu opera din Bucharest şi cu opera din vostru oraş. Învăţat şi vorbit românesc perfect de când stat la voi în ţara. - Norocul nostru, Daniel, îi răspunse doamna Chifor. Noi suntem mari amatori de operă şi mergem la spectacole. Te-am văzut şi în Tosca, când l-aţi omorât pe Mario, dar cel mai mult ne-a plăcut cum ai cântat Escamillo. - Thanks, Ma’am, e partea preferat de eu. Cântat cu placer. - Da, şi aţi avut noroc şi de o Carmen perfectă, doamna Natalia Nadejdova e foarte bună în rol … Chifor tresări. Nu o dată simţiseră amândoi că rusoaica greşea intrările şi nu reuşea să se ţină după Don José sau după Escamillo în duete. Iar dansul pe care îl executase pentru Don José aproape că îi făcuse pe spectatori să râdă. - Oh, yes, ma’am, Naty e foarte bun, cea mai bună voce de mezzosoprană ascultat eu. Oarecum surprins, profesorul îi întări ideea. - Da, da, the best voice, spuse el şi duse repede paharul cu apă la gură. - Fucking Naty, she’s the worst singer în the word, cel mai rău mezzo ever in my life! - Grasă ca o balenă, mă mir cum dracu de nu s-a rupt masa aia cu ea când s-a prefăcut că dansează, completă Chifor. - Nici copiii aia de-a doua care nu ştiu să citească nu pronunţă cuvintele franceze atât de prost ca ea! Un dezastru! interveni şi doamna Chifor. Parcă treziţi din somn după ce îşi spuseseră oful, cei trei rămaseră o vreme tăcuţi. Daniel vorbi primul. - Well, professor, e făcut târziu, I must go, now. Gazdele şi baritonul american se despărţiră cu cele mai prieteneşti cuvinte. Daniel le propuse să mai vină la spectacolele lui, ceea ce profesorul şi soţia lui acceptară pe loc, mai ales ştiind cât de greu se pot cumpăra bilete. De acum vor merge şi vor pomeni la intrare numele americanului, care avea să le rezerve mereu locurile cele mai bune. - Băi Florine, pe cuvânt dacă pot pricepe ce s-a întâmplat. Hai, că Daniel era cam beat, dar eu şi nevasta nu ne-am atins decât de sticlele cu apă minerală. Şi totuşi, toţi trei, simultan, ne-am dat drumul la gură. Bine că nu s-a supărat ăla că-i înjurăm colega … - Da’ ce, aţi spus vreun neadevăr? - De fapt, l-am spus înainte, când am lăudat-o pe rusoaică. O ştii şi tu, cântă nasol şi e urâtă ca dracu. Dar ştii cum e, încerci să fii diplomat şi o lauzi, ce să faci şi de aia mă mir, cum de ne-am dat drumul şi am scos adevărata noastră apreciere la iveală. - Lăsaţi, domn profesor, nu aveţi de ce să vă pară rău. Dacă nici toreadorului nu-I plăcea de Carmen de care s-a îndrăgostit, e cât se poate de ok. - Da, mă, sunt de acord cu tine, dar pe mine mă preocupă de ce am scăpat vorbele alea, pe care le gândeam, dar le ţineam ascunse. -Să zicem că le-aţi mărturisit sub tortură, şi gata. - Să zicem, dar nu e aşa, nu ne-a ameninţat nimeni, nu eram beţi, nu am luat droguri sau medicamente … ziceai că ne-a făcut nemţii scopalamină, aşa uşor am spus ce gândeam … - Domn profesor, o fi fost ceva ce v-a influenţat, v-o fi făcut ăla cu ochiul, sau ceva. Lasaţi, hai să ne apucăm de tema cu camionul de la fabrica aia, că ne expiră termenul. Tema era neinteresantă. Deşi lucrau, aparent atenţi, la calculul randamentului unui nou camion electric, cercetătorii erau cu gândul în altă parte. Bunea se trezi fluierând Habanera, iar concentrarea lor se disipă imediat. - Domn profesor, mai aveţi din mâncarea pe care aţi servit-o aseară cu americanul? - Da, mă, şi eu m-am gândit la asta. Te invit pe la noi, ia-o şi pe Veronica. Mesele împreună ale celor două familii erau cât se poate de obişnuite, dar de data asta atmosfera era ciudată. Cei patru se supravegheau reciproc şi personal, fiind toţi foarte atenţi la vorbele rostite. Orele trecură fără nici un fel de eveniment care să semene cu cel din seara precedentă. - Nu e de la mâncare, domn profesor. Sau poate mâncarea românească o fi avut vreun efect neaşteptat asupra americanului. - Da, mă, dar şi asupra noastră, iar noi suntem obişnuiţi cu felurile astea. Trebuie sa fie altceva. - De, domn profesor, dacă aţi fi filmat scena, puteam să privim înregistrarea şi … cine ştie. - Băi, că bine zici. Aseară am pornit camera când a început ăla să cânte, e un mare bariton, a cântat foarte fain, am zis să păstrăm filmuletul, şi am uitat de el. Hai să vedem când s-a oprit înregistrarea. Cercetătorii se retraseră în birou, amânând plăcerea cafelei servite în grup. Revăzură de mai multe ori filmul serii, care mergea până la momentul când se stinsese lumina, dar nimic nu le atrase atenţia. - N-am mancat nimic din afară, n-am băut decât Borsec şi nu ne-am atins în nici un fel. Şi totuşi, vezi cum izbucneşte ăsta, ca la balamuc, în aceeaşi secundă cu noi. Nu pricep nimic. - Domn Profesor, aici e nevoie de un neurolog, sau un psiholog, ceva, - Sau de un psihiatru, om fi luat-o razna, încheie Chifor discuţia. În zilele următoare, cei doi cercetători îmbinară utilul cu neplăcutul. Rezolvară temele impuse de programul institutului care le plătea salariul, dar purtară numeroase discuţii în legătură cu fenomenul din noaptea cu opera. Conştienţi că fără ajutorul altor specialişti nu o pot scoate la capăt, îl abordară şi pe doctorul Păun, colegul lor. - Bre, nu ştiu ce să zic. Dacă eram de faţă, poate aveam vreo idee, dar aşa … Tot ce pot eu vedea pe filmuleţul vostru e un tip care cântă, bine, ce-i drept, apoi pe toţi trei cum băgaţi la ghiozdan şi dintr-o dată vă puneţi pe înjurat o biată femeie care nu-i de faţă. Mţţ … eu tot pe băutură aş da vina, Chifore. Uite, cântăreţul vostru pare beat, iar tu, uite, eşti cu paharul în gură, de nici nu poţi vorbi. - Era apă plată, doctore! protestă profesorul. - Să i-o spui lui Mutu, bre! Cine ştie ce trăgeai tu acolo, de nici nu puteai vorbi corect … - Cum să … Ăăăă … ia stai puţin! Cei trei rulară din nouînregistrarea. - Mă, poate e ceva în observaţia ta, aşa e … eu voiam să zic “the best voice”, ceva, dar se aude cam “best voic’, “best voi” … Dă-o, bă, dracu, dar ce importanţă poa’ să aibă? - N-are, lăsaţi-mă în pace, se revoltă Păun. Hai, că am treabă, mă duc la ale mele. - Ne-a lămurit ăsta buştean, concluzionă Bunea. Dar, domn profesor, poate avem noroc cu ideea lui, poate merită să aprofundăm. Şi, pus pe glume, Bunea exclamă dintr-o dată: - Best voih! - Îl bag în mă-sa pe Păun ăsta, m-a pus să iau medicamentele alea inutile şi uit mereu, răspunse Chifor. - Al dracu de idiot cu aspenterul lui! se pomeni şi Bunea vorbind. Apoi rămaseră amândoi cu gura cascată. - Deci asta era?! Vorba asta greşită declanşează elanul de sinceritate? - Eu propun , domn profesor, să mai experimentăm şi cu alţii. - Mă, eu propun să înţelegem care e treaba. De ce un cuvânt aruncat acolo aiurea ne determină să spunem lucruri pe care le gândim, dar nu vrem să le scăpăm? - Avem nevoie de un lingvist, un traducător care să ne spună ce înseamnă chestia asta şi apoi ne mai gândim. Nu căutară mult specialistul. Deşi avusese de suferit în urma precedentei lor colaborări, profesorul Romeo Patrocle nu ezită nici o secundă să răspundă provocării. - E posibil ca vorba asta să aibă un sens, sau să fie ceva asemănător cu Kiaiul judocanilor, opină Patrocle. O să caut şi vă spun imediat. După două zile, cercetătorii primiră rezultatul studiilor lui Romeo Patrocle. - Domne, am căutat în toate cărţile mele şi în internet, dar nu am căutat corect. Eu am căutat cum mi-aţi scris voi, “best voih” … - Chiţibuşarule! - Te dai mare, profesore! - Sunteţi surzi, caraghioşilor! - … da, se aude aproximativ aşa, dar de fapt e, uite, citiţi aici, ca să nu ne mai facem de lucru, continua Patrocle, scoţând din buzunar o hartie pe care se citea “beest vohq”. - Ce e asta, Romeo? - Ce e? Păi să vă spun eu ce e. Patrocle întoarse hârtiuţa şi cercetătorii văzură o nouă sintagmă: “qhov tseeb”. - Da, da, hai că e mult mai clar acum, îl ironiză Chifor. Ce-i asta? - Domnilor, este adevărul! Zâmbind mulţumit la vederea figurilor prietenilor lui, Romeo Patrocle le servi explicaţia finală: - Aţi auzit vreodată de limba hmong? Nici eu, sincer, până acum. E o limbă vorbită de populaţia hmong, care trăieşte undeva în sudul şi şi sud-estul Asiei, prin China, Vietnam, Laos, pe-acolo. Aşa, deci, în limba hmong, “qhov tseeb” este echivalentul cuvântului românesc “adevăr”. Adică, Chifore, tu ai rostit, absolut întâmplător, din cauză că ai adus paharul la gură, sintagma din limba hmong, dar invers. - Ce chestie!... - Da, mă. Ai folosit, fară să ştii şi fară să vrei, metoda inventată de organizaţia teroristă “pawg” pentru a-şi face victimele să spună ce ştiu, dar vor să ţină secret. - Adică un fel de ser al adevărului? spuse Bunea. - Da, cam aşa ceva, confirmă profesorul de limba franceză. Mă băieţi, vă mulţumesc pentru chestia asta, demult nu am mai cercetat ceva cu atâta curiozitate. - Şi eu îţi mulţumesc, Romeo. Probabil că descoperirea asta n-o să ne folosească la nimic, ca de obicei, dar şi eu mă bucur că am rezolvat problema. Hai să bem ceva bun, mai spuse Chifor, scoţând o sticlă de Chivas din birou. Tocmai atunci, dând uşa de perete, după prostul lui obicei, directorul institutului, profesorul Donose, intră în laboratorul lui “Chifor & B” strigând cu furie: - Băă, chiulangiilor! Ăia aşteaptă cu banii-n mână o idee ca să transporte benzina pe câmp, iar voi staţi la băutură cu persoane străine de institut! Vă dau afară! Înainte ca cercetătorii să poată deschide gura, Patrocle spuse tare, în timp ce închidea uşa pe dinafară: - Beest voih! - Eşti un dobitoc, bă Donose, aşa ai fost mereu! continua Chifor. - Să te ia dracu, şefu’! complete Bunea - Bă, voi sunteţi cei mai mari savanţi din institutul meu, răspunse Donose. Ce m-aş face fără voi?
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate