Scria pe asfalt cu creta că ar fi frumos ca vântul să bată întotdeauna dinspre punctul tău cardinal, că ar fi suficient ca tu să citești mesajele care conțin inimioare ori săruturi și că ar fi iubirea cu subînțeles dacă întâmplările astea ar avea loc când ploaia ar șterge creta de pe asfalt și lumea s-ar întoarce la ridicolul ei. Scria cu graffiti pe un zid de pușcărie că alunițele fetelor sunt pictate cu degetul arătător aflat în dorințele secrete ale băieților și că ochii albaștri se prefac că n-au auzit niciodată de poveștile cu zâne. Nici cei căprui, am adăugat eu în paranteză. De scris mai scria și în toaleta unui avion fără stewardese că nu se spune niciodată "te iubesc" înainte să vină furtuna și că florile sunt de fapt zâne cărora li s-au îndeplinit dorințele puse la răsărit de adolescentele ce se credeau urâte. Toate astea erau scrise într-o poveste, parol. Scrise cu creta. A început să plouă pe când citeam ultimul rând dar apucasem să copiez totul, din nefericire.